Decizia CCR nr. 153/2026Punctul 150

150. Curtea reține că sintagma „vechime totală în muncă“ din cuprinsul art. I pct. 1 [cu referire la art. 211 alin. (1) ], pct. 2 [cu referire la art. 211 alin. (3) ] și pct. 4 [cu referire la art. 211 alin. (4) ], al art. III pct. 1 [cu referire la art. 68^5 alin. (1) ] și pct. 2 [cu referire la art. 68^5 alin. (2) ], al art. IV [cu referire la art. 29 alin. (2) din Legea nr. 361/2023] și al art. V alin. (5) lit. h) -p) și alin. (7) din lege nu este imprecisă. Din conținutul său rezultă că este compusă din vechimea în funcția de judecător, procuror, magistrat-asistent și personal asimilat magistraților și din vechimea în muncă definită ca atare în art. 16 alin. (5) din Codul muncii sau recunoscută în alte acte normative ce reglementează diverse statute profesionale (exemplificativ, Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 440 din 24 mai 2018, sau Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 555 din 5 iulie 2019). Stabilind că, în conținutul acestei vechimi totale în muncă, vechimea în funcția de judecător, procuror, magistrat-asistent și personal asimilat magistraților trebuie, în mod obligatoriu, să aibă o anumită pondere [imperativ, de minimum 25 de ani, cu modulațiile prevăzute de art. V alin. (3) ], legea reglementează, în mod expres, faptul că, suplimentar acestei vechimi minime în funcție, trebuie realizată fie o vechime adițională în funcție de încă 10 ani, fie o vechime adițională în muncă în sensul Codului muncii sau al altor acte normative ce reglementează diverse statute profesionale, fie o combinație între aceste vechimi adiționale. Vechimea în muncă nu se confundă cu stagiul de cotizare reglementat de Legea nr. 360/2023. Prin urmare, sintagma criticată este clară, precisă și previzibilă și nu încalcă art. 1 alin. (5) din Constituție. ...