Decizia ÎCCJ nr. 72/2021 (HP)Punctul X.2

X.2. Asupra fondului sesizării 47. Cu privire la fondul sesizării se constată că Înalta Curte de Casație și Justiție s-a mai pronunțat anterior, prin Decizia nr. 20 din 21 septembrie 2009 dată în soluționarea unui recurs în interesul legii, cu privire la o situație normativă similară. ... 48. Astfel, în cadrul respectivei proceduri, instanța supremă s-a pronunțat cu privire la interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 31 alin. (1) lit. c) și d) din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările și completările ulterioare, referitoare la posibilitatea acordării și cuantificării drepturilor bănești reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, statuând în sensul că „în lipsa unei cuantificări legale nu se pot acorda pe cale judecătorească drepturile salariale constând în suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare“. ... 49. În considerentele hotărârii s-au arătat următoarele: În condițiile în care nu este reglementată modalitatea de calcul al suplimentului postului și al suplimentului treptei de salarizare, suntem în prezența doar a unei intenții a legiuitorului de a acorda funcționarilor publici două drepturi de natură salarială, intenție materializată prin instituirea drepturilor, dar nefinalizată, deoarece nu este stabilit cuantumul acestora sau criteriile pe baza cărora pot fi calculate. În atare situație, nefiind creat cadrul funcțional de acordare a drepturilor, acestea rămân doar drepturi «virtuale». În consecință, cele două drepturi nu pot fi obținute prin promovarea unor acțiuni în instanță, căci acordarea lor pe cale judecătorească ar însemna să se facă fie prin obligarea angajatorului la plata unor sume de bani imposibil de calculat, fie prin eventuala cuantificare de către instanță în raport cu diverse criterii aplicate prin analogie, ceea ce echivalează cu o substituire în atribuțiile legiuitorului ori ale executivului, contrar celor stabilite prin Decizia Curții Constituționale nr. 820 din 3 iulie 2008, în cuprinsul căreia s-a reținut că instanțele judecătorești nu au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative. ... 50. Raționamentul expus mai sus este pe deplin aplicabil și în speța de față în condițiile în care, până la adoptarea Legii nr. 234/2019, nu a existat un cadru normativ care să stabilească cuantumul indemnizației aferente gradului profesional sau criteriile pe baza cărora să poată fi calculat un astfel de spor salarial. Este vorba, și în acest caz, cel mult de o intenție a legiuitorului de acordare a unui asemenea drept, intenție care, în lipsa unui cadru funcțional de acordare a sporului, nu a condus la nașterea unui veritabil drept de creanță. ... 51. Acordarea acestui drept pentru perioada anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 234/2019 s-ar face fie prin pronunțarea unor hotărâri imposibil de executat din cauza neindicării cuantumului obligației, fie prin stabilirea de către instanțe a acestui cuantum, cu depășirea competenței puterii judecătorești. ... 52. În speță, nu este posibilă nici extinderea, pentru trecut, a criteriilor de calcul reglementate prin Legea nr. 234/2019, întrucât, așa cum statuează art. 15 alin. (2) din Constituția României (principiul fiind preluat și de art. 6 din Codul civil): „Legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile“. În condițiile în care dreptul de creanță nu era născut anterior intrării în vigoare a Legii nr. 234/2019 din cauza lipsei cadrului normativ necesar pentru cuantificarea lui, el nu se putea naște retroactiv în momentul adoptării legii noi. ... 53. Considerentele de mai sus nu intră în contradicție cu cele statuate prin Decizia nr. 7 din 12 aprilie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii cu privire la interpretarea art. 120 alin. (5) din Legea nr. 46/2008 - Codul silvic, întrucât, spre deosebire de indemnizația aferentă gradului profesional, reglementată de art. 120 alin. (4) din Legea nr. 46/2008 - Codul silvic, pentru care nu existau, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 234/2019, norme care să permită cuantificarea dreptului salarial, în ceea ce privește sporul de risc care face obiectul de reglementare al art. 120 alin. (5) din același act normativ legiuitorul a prevăzut în mod explicit modalitatea de calcul, precizând că acest spor este în cuantum de „25% din salariul de bază“. ... 54. Or, tocmai posibilitatea cuantificării sporului a constituit temeiul interpretării pe care instanța supremă a dat-o prevederilor art. 120 alin. (5) din Legea nr. 46/2008 - Codul silvic, în Decizia nr. 7/2021 arătându-se că: „în acord cu prima orientare jurisprudențială și cu punctul de vedere al procurorului general, Înalta Curte de Casație și Justiție reține că normele legale în vigoare oferă suficiente elemente pentru determinarea și acordarea sporului de risc prevăzut de art. 120 alin. (5) din Codul silvic.“ ... 55. Nu se poate vorbi nici de încălcarea prevederilor art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, întrucât, în lipsa unor criterii de cuantificare a dreptului salarial, nu se poate vorbi de un bun în sensul Curții Europene a Drepturilor Omului și nici de o speranță legitimă, așa cum a fost ea definită în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului. ... 56. În același sens s-a statuat și prin Decizia nr. 20/2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, reținându-se că: Nu se poate vorbi nici de existența unei «speranțe legitime» a reclamanților, în sensul avut în vedere în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în care s-a reținut că atunci când interesul patrimonial aparține categoriei juridice «creanță» nu poate fi considerat «valoare patrimonială» și implicit «speranță legitimă» decât dacă are o bază suficientă în dreptul intern, spre exemplu o dispoziție legală, sau dacă existența sa este confirmată printr-o jurisprudență clară și concordantă a instanțelor naționale (Kopecky c/a Slovacia - 2004, paragrafele 35 și 48-52; Pressos Compania Naviera - S.A. și alții c/a Belgia - 1995, paragraful 31; Draon c/a Franța - 2005, paragrafele 65-70; Maurice c/a Franța - 2005, paragrafele 63-70). Or, drepturile salariale în discuție nu au o suficientă bază în dreptul intern, în absența criteriilor legale de cuantificare a acestora. ... 57. Această soluție a fost confirmată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului care, prin hotărârea pronunțată în Cauza Zelca și alții c. României, a statuat că: „În prezenta cauză, nu se poate considera că pretinsele drepturi salariale ale reclamanților au un temei suficient în jurisprudența internă, având în vedere că interpretarea instanțelor în această privință a fost divergentă. În plus, hotărârea Înaltei Curți din 21 septembrie 2009 pronunțată în recursul în interesul legii, care a pus capăt divergențelor în această privință, a confirmat că funcționarii publici nu aveau dreptul la sporurile pretinse, interpretare care, ulterior, a determinat curtea de apel să respingă capetele de cerere ale reclamanților. Rezultă că reclamanții nu aveau un «bun» în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1.“ ... 58. Același trebuie să fie raționamentul și în speța de față, întrucât art. 120 alin. (4) din Legea nr. 46/2008 - Codul silvic nu oferă o bază legală suficientă pentru acordarea indemnizației aferente gradelor profesionale în condițiile în care nu oferă criterii pentru cuantificarea acesteia. ... ...