Decizia CCR nr. 330/2012Paragraful 58

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin că dispoziţiile art. 278^1 alin. 10 din Codul de procedură penală încalcă egalitatea în drepturi, accesul liber la justiţie, dreptul la un proces echitabil, dreptul la apărare, protecţia copiilor şi a tinerilor, condiţiile şi limitele restrângerii exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, folosirea căilor de atac, dreptul la respectarea vieţii private şi de familie, dreptul la un recurs efectiv, dreptul la două grade de jurisdicţie în materie penală, întrucât soluţiile care pot fi pronunţate de judecător în procedura reglementată de art. 278^1 din Codul de procedură penală nu sunt supuse niciunei căi de atac. Totodată, în Dosarul nr. 1.148D/2011, autorul excepţiei Gheorghe Oprişan arată că dispoziţiile art. 278^1 alin. 10 din Codul de procedură penală sunt contrare şi prevederilor art. 28^1 alin. 3 din acelaşi Cod, care instituie competenţa curţilor de apel de a judeca recursurile împotriva hotărârilor penale pronunţate de judecătorii în primă instanţă, fără a stabili vreo excepţie în ceea ce priveşte recursurile împotriva soluţiilor date de judecător în temeiul art. 278^1 din Codul de procedură penală. Acelaşi autor consideră semnificativ faptul că, în cazul contravenţiilor, care, prin definiţie, au un grad de pericol social mai redus decât infracţiunile, persoana interesată are dreptul la recurs, ceea ce nu se întâmplă însă în procedura reglementată de art. 278^1 din Codul de procedură penală, deşi aceasta din urmă priveşte săvârşirea unei infracţiuni.