Decizia ÎCCJ nr. 55/2021 (HP)Punctul III

ÎCCJ · hotărâre prealabilă · 13.09.2021 · dosar 1.267/1/2021
Punctul III
III. Expunerea succintă a procesului în cadrul căruia s-a invocat chestiunea de drept 11. Prin Cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea - Secția I civilă, conflicte de muncă și asigurări sociale la 4 martie 2020 cu nr. 757/90/2020, mai mulți reclamanți (judecători) au solicitat în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Craiova și Tribunalul Dolj: – obligarea pârâtului Ministerul Justiției la recalcularea indemnizației de încadrare și a celorlalte drepturi salariale aferente, prin raportare la o valoare de referință sectorială în cuantum de 605,225 lei, începând cu 1 august 2016; ... – obligarea pârâților Curtea de Apel Craiova și Tribunalul Dolj la plata, proporțional cu perioada lucrată, a diferențelor între drepturile salariale cuvenite și cele încasate, precum și actualizarea diferențelor cu indicele de inflație și dobânda legală penalizatoare, de la scadența fiecărei obligații lunare de plată și până la achitarea lor. ... ... 12. În motivarea acțiunii, reclamanții au susținut că drepturile lor salariale se calculează în funcție de valoarea de referință sectorială de 484,18 lei, fără a fi inclusă majorarea de 25% acordată personalului de probațiune, începând cu luna august 2016. ... 13. Or, acest mod de calcul contravine Deciziei nr. 794 din 15 decembrie 2016, prin care Curtea Constituțională a statuat că trebuie eliminate diferențele salariale între personalul din cadrul aceleiași familii ocupaționale care a obținut hotărâri judecătorești definitive de recunoaștere a majorărilor salariale și cel care nu a obținut asemenea hotărâri. ... 14. Pârâții au depus întâmpinări prin care au solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiată. ... 15. În apărare, au susținut că majorarea de 25% prevăzută de art. II din Legea nr. 293/2015, raportat la art. III din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 20/2016, se aplică personalului de probațiune, nu și magistraților. În plus, majorarea respectivă se aplică la cuantumul brut al salariului de bază, iar nu la valoarea de referință sectorială ce reprezintă o parte a salariului de bază. ... 16. Prin Sentința civilă nr. 1.121 din 2 noiembrie 2020, Tribunalul Vâlcea - Secția I civilă a admis acțiunea și l-a obligat pe pârâtul Ministerul Justiției la recalcularea indemnizației de încadrare și a celorlalte drepturi salariale aferente, prin raportare la o valoare de referință sectorială de 605,225 lei, pentru perioada 4 martie 2017 și până la zi, iar pe pârâții Tribunalul Dolj și Curtea de Apel Craiova i-a obligat la plata diferențelor salariale începând cu aceeași dată, actualizate cu indicele de inflație și dobânda legală de la scadența fiecărei obligații lunare de plată și până la achitarea lor. ... 17. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a constatat că, prin Sentința civilă nr. 1.668 din 12 noiembrie 2019, pronunțată în Dosarul nr. 1.580/115/2019, rămasă definitivă prin respingerea apelului, Tribunalul Caraș-Severin a obligat-o pe pârâta Direcția Națională de Probațiune la plata către reclamanții având funcția de consilier de probațiune a diferenței dintre drepturile salariale lunare și cele recalculate prin raportare la o valoare de referință sectorială de 484,18 lei, la care se adaugă majorarea de 25% prevăzută de art. III din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 20/2016, începând cu 8 august 2016 și până la zi. ... 18. A mai reținut că personalul de probațiune face parte din familia ocupațională de funcții bugetare „Justiție“, cu atribuții în domeniul justiției penale, având ca ordonator principal de credite pe Ministerul Justiției, iar salarizarea acestuia se realizează prin înmulțirea valorii de referință sectorială din domeniul justiției cu un coeficient de ierarhizare, la care se adaugă sporurile prevăzute de lege. ... 19. Ca atare, tribunalul a constatat că reclamanții au făcut dovada că personalul din cadrul familiei ocupaționale de funcții bugetare „Justiție“ a beneficiat de hotărâri judecătorești prin care drepturile salariale le-au fost calculate prin raportare la o valoare de referință sectorială majorată. ... 20. Față de statuările din Decizia nr. 23 din 26 septembrie 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept și Decizia nr. 794 din 15 decembrie 2016 a Curții Constituționale, prima instanță a apreciat că se impune recalcularea indemnizației de încadrare și a celorlalte drepturi salariale ale reclamanților, prin raportare la o valoare de referință sectorială de 605,225 lei. ... 21. Fiecare pârât a declarat apel împotriva acestei sentințe. ... 22. În motivarea apelurilor au susținut că între judecători și personalul de probațiune la care face trimitere art. III din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 20/2016 nu există identitate de funcție, grad/treaptă/gradație, iar cele două categorii profesionale nu își desfășoară activitatea în aceleași condiții. De altfel, salarizarea judecătorilor este reglementată la capitolul I din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare (Legea-cadru nr. 153/2017), în timp ce salarizarea personalului de probațiune este reglementată la capitolul VII din aceeași anexă. În acest context, apelanții au subliniat că majorarea de 25% este prevăzută de art. III din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 20/2016 în favoarea personalului de probațiune, nu și a magistraților. În plus, au menționat că majorarea respectivă se aplică la cuantumul brut al salariului de bază, iar nu la valoarea de referință sectorială. ... ...
Sursa oficială ↗