Decizia CCR nr. 665/2025Punctul 6

6. Totodată, autorul formulează critici sub aspectul clarității și previzibilității noțiunii „rea-credință“ din cuprinsul normei de incriminare. Se apreciază că aceasta nu este adecvată pentru stabilirea conținutului constitutiv al unei infracțiuni, cu atât mai mult cu cât termenul nu este definit în Legea nr. 241/2005. De asemenea, autorul excepției susține că, reglementând art. 8 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, legiuitorul nu a respectat principiul ultima ratio, arătând că, potrivit normei de incriminare, orice acțiune sau inacțiune a persoanei care întrunește calitățile cerute pentru subiectul activ, indiferent de gravitatea faptei, poate intra în sfera de aplicare a infracțiunii. În continuare, se arată că noțiunea „rea-credință“ din sintagma „stabilirea cu rea-credință de către contribuabil a impozitelor, taxelor sau contribuțiilor“ din cuprinsul art. 8 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 nu descrie în mod concret conduita sancționată penal de legiuitor, aspect ce lasă la aprecierea altor autorități, într-o manieră subiectivă, stabilirea conținutului infracțiunii. În consecință, această modalitate de reglementare contravine dispozițiilor constituționale ale art. 1 alin. (4) , ale art. 61 alin. (1) și ale art. 73 alin. (3) , din perspectiva reglementării prin lege organică a faptelor care constituie infracțiuni, precum și dispozițiilor art. 21 alin. (3) și ale art. 124 alin. (2) , din perspectiva dreptului la un proces echitabil, desfășurat în cadrul unei justiții unice, imparțiale și egale. ...