Decizia CCR nr. 676/2025Punctul 59

CCR · decizie de neconstituționalitate · 25.11.2025 · dosar 4.411A/2025
Punctul 59
59. Consideră că nu poate fi reținută nici invocarea prevederilor art. 45 referitoare la libertatea economică, pe motiv că legea ar interveni asupra tuturor contractelor existente. În acest sens precizează că în jurisprudența Curții Constituționale s-a stabilit că libertatea economică nu reprezintă un drept absolut, ci este condiționat de respectarea limitelor stabilite de lege, limite ce urmăresc asigurarea unei anumite discipline economice ori protejarea unor interese generale, precum și asigurarea respectării drepturilor și intereselor legitime ale tuturor (Decizia nr. 162 din 8 februarie 2011) și că accesul liber la o activitate economică nu exclude, ci, dimpotrivă, implică stabilirea unor limite de exercitare a libertății economice, statul având obligația să impună reguli de disciplină economică (Decizia nr. 362 din 25 martie 2010). Din această perspectivă, Președintele Camerei Deputaților apreciază că prin legea criticată se stabilesc reguli necesare, suficiente și posibile care suplinesc soluțiile normative incomplet configurate cu privire la faza de plată a pensiilor private și sunt adoptate soluții aliniate cu practicile curente din alte state membre ale Uniunii Europene, compatibile cu specificul pieței de pensii private din România și în concordanță cu dezideratele sociale de perspectivă în domeniu. La identificarea și analizarea efectelor economice și sociale pe care le produc reglementările criticate, potrivit expunerii de motive, Guvernul evidențiază perspectiva demografică în care cele mai însemnate valori eligibile la plată sunt consemnate ca fiind așteptate începând cu anul 2030, ca urmare a îndeplinirii condițiilor de pensionare de către un număr însemnat de participanți la fondurile de pensii private, evoluție care, în mod evident, necesită reconsiderarea modalităților de implementare inițială a politicilor publice în materie. Adoptarea actului normativ criticat pune în balanță libertatea economică cu alte drepturi și valori constituționale și realizează un just echilibru între reglementarea cadrului de desfășurare a activității furnizorilor de pensii private și a fondurilor de plată a pensiilor private și instituirea mecanismelor menite să garanteze plata pensiilor private către beneficiari. ...
Sursa oficială ↗