Decizia CCR nr. 676/2025Punctul 121

CCR · decizie de neconstituționalitate · 25.11.2025 · dosar 4.411A/2025
Punctul 121
121. Cu titlu preliminar, Curtea reține că, în domeniul fondurilor de pensii (pensii administrate privat - Pilonul II, pensii facultative - Pilonul III, pensii ocupaționale sau orice alt tip de pensie privată facultativă), toți participanții și beneficiarii la un fond de pensii au aceleași drepturi și obligații și trebuie să li se aplice un tratament egal și nediscriminatoriu inclusiv în privința modalității de plată a pensiei. Principiul egalității de tratament și interzicerea oricărei forme de discriminare directă sau indirectă sunt reglementate și în prezent, prin Legea nr. 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 482 din 18 iulie 2007 (art. 6), și prin Legea nr. 204/2006 privind pensiile facultative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 470 din 31 mai 2006 (art. 51). Ca expresie a principiului egalității în drepturi, toți participanții la un fond de pensii administrate privat, la un fond de pensii facultative sau la un fond de pensii ocupaționale, care contribuie sau/și în numele cărora s-au plătit contribuții la un astfel de fond pentru a beneficia de un drept viitor la o pensie privată, trebuie să aibă acces în mod egal, fără nicio discriminare directă sau indirectă, la aceeași/aceleași modalități de plată stabilite prin lege de legiuitor. Astfel, Curtea reține faptul că, de lege lata, până la intrarea în vigoare a legii criticate prin care se reglementează organizarea și funcționarea sistemului de plată a pensiilor private, toți participanții care beneficiază de pensie pentru limită de vârstă în condițiile legii pensiilor publice, respectiv de o categorie similară de pensie stabilită în baza statutelor acordate unor categorii profesionale au dreptul, la cerere, la aceeași modalitate de plată a contravalorii activului personal net acumulat în contul lor, respectiv ca plată unică sau ca plăți eșalonate. Totodată, participanții/beneficiarii aflați în plată eșalonată au dreptul, pe tot parcursul derulării plăților, să solicite modificarea tipului de plată a activului personal net, respectiv din plată eșalonată în plată unică, modificarea valorii ratei și a modalității de plată. ...
Sursa oficială ↗