Decizia ÎCCJ nr. 23/2021 (HP)Punctul IV
Punctul IV
IV. Motivele de admisibilitate reținute de titularul sesizării
28. Instanța de trimitere a constatat că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate a sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă, pentru argumentele expuse în continuare. ...
29. Completul de judecată, constituit la nivelul unei curți de apel, este învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță (apel). ...
30. De chestiunea de drept vizată depinde soluționarea pe fond a cauzei întrucât, prin cererea de chemare în judecată formulată de către sindicatul apelant, s-a solicitat obligarea intimatului la achitarea contravalorii voucherelor de vacanță pentru perioada 1 iulie 2017 - 30 noiembrie 2018, în cuantum de 1.450 lei/membru de sindicat reprezentat. Spitalul intimat s-a apărat în apel invocând lipsa unor fonduri bugetare suficiente pentru acordarea voucherelor de vacanță la nivelul solicitat, în perioada vizată, pentru toți angajații săi. În sfârșit, prima instanță a respins cererea de chemare în judecată, în esență, pentru considerentul lipsei oricăror fonduri care să fi fost prevăzute de către intimat în bugetul pe anul 2018 cu destinația de vouchere de vacanță. ...
31. Constituie un element necontestat în speță împrejurarea că intimatul-pârât se încadrează în categoria instituțiilor publice la care face referire art. 1 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 8/2009, căruia îi sunt aplicabile, ca urmare, prevederile legale respective. ...
32. Dacă se va aprecia ca dovedit faptul că în perioada de timp vizată de acțiune și de norma legală anterior menționată, intimata a avut sume de bani prevăzute în buget alocate cu această destinație, însă în cuantum insuficient pentru a acorda o indemnizație de vacanță sau o singură primă de vacanță, după caz, sub formă de vouchere, în cuantum de 1.450 lei pentru un salariat, în demersul de stabilire a existenței și întinderii obligațiilor ce îi reveneau intimatului, se ridică problema de a ști dacă art. 1 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 8/2009 trebuie interpretat în sensul că impune angajatorilor acordarea voucherelor de vacanță numai dacă dispun de toate resursele bugetare necesare pentru a acorda tuturor salariaților care îndeplinesc cerințele legale pentru acordarea voucherelor de vacanță, în cuantum anume de 1.450 lei/persoană (iar, în caz contrar, nu au obligația de acordare a voucherelor de vacanță salariaților) sau, într-o ipoteză precum cea enunțată, se menține obligația angajatorului de acordare a voucherelor de vacanță, însă într-un cuantum mai mic decât cel indicat expres de norma legală în discuție. ...
33. Cu alte cuvinte, de modul de interpretare a prevederilor art. 1 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 8/2009, forma în vigoare în perioada 1 iulie 2017 - 30 noiembrie 2018, depinde stabilirea elementelor pe care se bazează construcția logico-juridică a apelantului-reclamant, respectiv existența caracterului ilicit al faptei intimatului-pârât de a nu acorda membrilor de sindicat reprezentați în speță voucherele de vacanță aferente intervalului de timp menționat, lipsa de conformitate între atitudinea intimatei și conduita prescrisă de legiuitor prin dispozițiile legale în discuție (existența obligației intimatului de a acorda vouchere de vacanță salariaților săi în condițiile de fapt date, inclusiv celor reprezentați de sindicatul apelant și a dreptului corelativ al acestora). ...
34. Problema de drept indicată este nouă, în sensul că nu s-a identificat o practică judiciară prin care aceasta să fi fost tranșată de către instanțele de judecată. Asupra sa Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare. ...
35. În legătură cu prevederile art. 1 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 8/2009, Înalta Curte de Casație și Justiție s-a pronunțat prin Decizia nr. 39 din 29 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 615 din 31 iulie 2017 (Decizia nr. 39 din 29 mai 2017), prin care a admis sesizarea formulată de Curtea de Apel Bacău - Secția I civilă în Dosarul nr. 2.899/110/2015*, privind pronunțarea unei hotărâri prealabile și, în consecință, a stabilit că:
În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 1 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 8/2009, astfel cum a fost aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 94/2014, raportat la dispozițiile art. 15 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2010, aprobată prin Legea nr. 283/2011, art. 9 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 84/2012, aprobată prin Legea nr. 36/2014, și art. 5 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 29/2013, aprobată prin Legea nr. 168/2014, dreptul la plata tichetelor/voucherelor de vacanță este condiționat de alocările bugetare prevăzute cu această destinație în bugetul de stat sau, după caz, în bugetele locale ale instituțiilor publice. ...
36. De asemenea, prin Decizia nr. 9 din 20 februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 246 din 10 aprilie 2017 (Decizia nr. 9 din 20 februarie 2017), instanța supremă a respins, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel Oradea - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. 1.217/111/2015, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarelor chestiuni de drept:
I. Dacă în sfera destinatarilor drepturilor acordate în temeiul art. 1 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 8/2009 privind acordarea voucherelor de vacanță, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 94/2014, cu modificările și completările ulterioare - forma inițială a reglementării - este inclus numai personalul contractual ori sunt incluși și funcționarii publici, respectiv funcționarii publici cu statut special. ...
II. Dacă noțiunea de „funcționar public“ la care face referire art. 1 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 8/2009, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 173/2015 privind aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 8/2014 pentru modificarea unor termene prevăzute în Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 8/2009 privind acordarea voucherelor de vacanță, include și funcționarii publici cu statut special. ... ...
37. Prin niciuna dintre aceste două decizii nu a fost dezlegată și nici nu s-a statuat tangențial asupra chestiunii de drept invocate în speță. ... ...
Sursa oficială ↗