Decizia ÎCCJ nr. 10/2021 (HP)Punctul VIII

VIII. Punctul de vedere exprimat de Direcția legislație, studii, documentare și informatică juridică din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție este în sensul că, în cazul asigurării obligatorii de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, instanța penală nu poate analiza elementele răspunderii civile delictuale a inculpatului, în ipoteza în care persoana vătămată se constituie ca parte civilă cu respectarea termenului prevăzut în art. 20 alin. (1) din Codul de procedură penală, dar după finalizarea procedurii de cameră preliminară, iar asigurătorul de răspundere civilă auto refuză să intervină în procesul penal, ca parte responsabilă civilmente. În argumentarea acestei opinii s-a avut în vedere, pe de o parte, Decizia Curții Constituționale nr. 257/2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 472 din 22 iunie 2017, și, respectiv, Decizia nr. 1/2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 258 din 6 aprilie 2016. În principiu, neintroducerea părții responsabile civilmente în procesul penal nu exclude posibilitatea instanței penale de a analiza elementele răspunderii civile delictuale a inculpatului, în ipoteza în care persoana vătămată s-a constituit ca parte civilă după finalizarea procedurii de cameră preliminară, cu respectarea termenului prevăzut în art. 20 alin. (1) din Codul de procedură penală. Cu toate acestea, în ipoteza particulară în care partea responsabilă civilmente are obligația legală sau convențională de a repara singură prejudiciul cauzat prin infracțiune, neintroducerea părții responsabile civilmente în procesul penal exclude posibilitatea instanței penale de a analiza elementele răspunderii civile delictuale a inculpatului, chiar dacă persoana vătămată s-a constituit ca parte civilă cu respectarea termenului prevăzut în art. 20 alin. (1) din Codul de procedură penală, dar după finalizarea procedurii de cameră preliminară. O astfel de ipoteză particulară există în cazul asigurării obligatorii de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule. În acest caz, conform Deciziei nr. 1/2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, asigurătorul de răspundere civilă auto, ca parte responsabilă civilmente, are obligația legală și convențională de a repara singur prejudiciul cauzat prin infracțiune. În aceste condiții, instanța penală nu poate analiza elementele răspunderii civile delictuale a inculpatului, pe de o parte, întrucât nu inculpatul are obligația de a repara prejudiciul cauzat prin infracțiune, ci partea responsabilă civilmente. Pe de altă parte, soluționarea acțiunii civile în absența asigurătorului de răspundere civilă auto, ca parte responsabilă civilmente care are obligația de a repara singură prejudiciul cauzat prin infracțiune, încalcă atât accesul liber la justiție al asigurătorului de răspundere civilă auto prevăzut în art. 21 alin. (1) și (2) din Constituția României, republicată, cât și dreptul la apărare al acestuia consacrat în art. 24 din legea fundamentală, așa cum rezultă din Decizia Curții Constituționale nr. 257/2017. Practic, în cazul asigurării obligatorii de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, dacă persoana vătămată s-a constituit ca parte civilă după finalizarea procedurii de cameră preliminară, cu respectarea termenului prevăzut în art. 20 alin. (1) din Codul de procedură penală, instanța penală poate soluționa acțiunea civilă, numai în ipoteza în care asigurătorul de răspundere civilă auto intervine în procesul penal, în condițiile art. 21 alin. (3) din Codul de procedură penală, iar nu și în ipoteza în care asigurătorul de răspundere civilă auto refuză să intervină în procesul penal, ca parte responsabilă civilmente. În fine, faptul că asigurătorul de răspundere civilă auto are obligația de a repara singur prejudiciul cauzat prin infracțiune „în limitele stabilite în contractul de asigurare și prin dispozițiile legale privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă“, iar răspunderea civilă delictuală a inculpatului poate fi antrenată „pentru diferența de despăgubire nesuportată de asigurător“, nu este de natură să modifice opinia exprimată. Răspunderea civilă delictuală „pentru diferența de despăgubire nesuportată de asigurător“ nu poate fi stabilită fără ca instanța penală să determine întinderea prejudiciului cauzat prin infracțiune. Or, în măsura în care instanța penală determină întinderea prejudiciului cauzat prin infracțiune, hotărârea definitivă de condamnare a instanței penale are autoritate de lucru judecat în fața instanței civile, iar asigurătorul de răspundere civilă auto este privat de accesul liber la justiție și de dreptul la apărare atât în procesul penal, cât și în procesul civil, întrucât obligația sa de a repara prejudiciul este stabilită, implicit, în cadrul procesului penal în care nu are calitatea de parte. ...