Decizia CCR nr. 604/2025Punctul 19

19. Analizând criticile potrivit cărora legea nu prevede criterii pentru cuantificarea stării de temere a victimei în raport cu considerentele jurisprudențiale menționate, Curtea a constatat, în Decizia nr. 36 din 4 februarie 2020, paragraful 24, și Decizia nr. 232 din 27 aprilie 2023, paragraful 12, precitate, că acțiunea de amenințare, potrivit art. 206 alin. (1) din Codul penal, trebuie să aibă aptitudinea producerii unei stări de temere. Pentru a analiza îndeplinirea acestei cerințe esențiale a infracțiunii, parte a laturii obiective, Curtea a reținut că trebuie avute în vedere, în mod evident, anumite criterii subiective în sine raportat la persoana victimei, și anume calitatea sa, starea sa psihică sau gradul de instruire, experiență și pricepere al acesteia. Prin urmare, toate aceste condiții sunt unele subiective care trebuie evaluate și analizate in concreto, raportat la circumstanțele cauzei. Nu i se poate reproșa legiuitorului faptul că textul de lege nu reglementează în mod expres și exhaustiv astfel de criterii pentru determinarea stării de temere, întrucât prin însăși folosirea sintagmei „de natură să îi producă o stare de temere“ din cuprinsul art. 206 alin. (1) din Codul penal se poate înțelege că acțiunea de amenințare trebuie să aibă aptitudinea de a provoca un sentiment de frică în privința subiectului pasiv al infracțiunii, iar criteriile rezultă în mod logic din textul normativ. Mai mult, Curtea a reținut că enumerarea exhaustivă a criteriilor relevate ar imprima normei juridice penale o rigiditate excesivă, fără însă ca precizia absolută să poată fi atinsă, ceea ce înseamnă că o generalitate a sa în privința analizată nu este contrară per se principiului legalității incriminării, elementul de interpretare judiciară fiind necesar și inevitabil. În completarea celor reținute de Curte, în decizia precitată, instanța de control constituțional observă că, din formularea normei penale criticate - prin folosirea pronumelui „îi“ - rezultă că susceptibilitatea producerii unei stări de temere trebuie raportată la persoana amenințată, iar nu la orice altă persoană, iar aceasta se analizează de către instanța de judecată, în mod concret, în funcție de modalitatea și împrejurările de săvârșire a faptei. În concluzie, Curtea a reținut că norma penală criticată, sub aspectul analizat, este clară, precisă și previzibilă, îndeplinind cerințele de calitate a legii care decurg din art. 1 alin. (5) din Constituție și art. 23 alin. (12) privind legalitatea incriminării, astfel cum acestea se interpretează, potrivit art. 20 alin. (1) din Constituție, și prin prisma dispozițiilor art. 7 paragraful 1 referitor la legalitatea incriminării din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților. ...