Decizia ÎCCJ nr. 1/2021 (HP)Punctul IV

IV. Motivele de admisibilitate reținute de titularul sesizării 16. Instanța de sesizare a constatat admisibilitatea sesizării, în conformitate cu prevederile art. 519 din Codul de procedură civilă, motivat de faptul că: a) de lămurirea modului de interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 2.539 alin. (2) din Codul civil depinde soluționarea pe fond a cauzei. Astfel, prin cererea de chemare în judecată depusă la Judecătoria Brăila la 9 ianuarie 2017 (data poștei), reclamanta A a formulat acțiune în răspundere contractuală în contradictoriu cu pârâta B. În motivare s-a arătat că, drept urmare a unor transferuri de active (de la reclamantă la societatea C, care s-a divizat ulterior), un bun imobil („Ferma 5 Vădeni“) a ajuns în proprietatea pârâtei, împreună cu producția agricolă neterminată, care fusese începută de reclamantă. Reclamanta A a facturat pârâtei suma de 157.831,85 lei, reprezentând contravaloarea acesteia, dar pârâta B a refuzat plata facturilor. Pârâta B a invocat, printre altele, excepția autorității de lucru judecat și excepția prescripției dreptului material la acțiune, susținând că suma de 157.831,85 lei a mai fost solicitată de reclamantă într-un alt proces (ca parte a unei pretenții mai mari), înregistrat tot la Judecătoria Brăila, în temeiul îmbogățirii fără justă cauză, litigiu ce a parcurs două cicluri procesuale (în dosarele nr. 15.381/196/2012 și, respectiv, nr. 15.381/196/2012*), iar prin Sentința civilă nr. 1.752 din 17 martie 2016 a Judecătoriei Brăila, definitivă prin Decizia nr. 176 din 7 iulie 2016 a Tribunalului Brăila și irevocabilă prin Decizia civilă nr. 234/R din 21 noiembrie 2016 a Curții de Apel Galați, s-a stabilit că cererea de obligare a pârâtei la plata sumei respective nu poate fi fundamentată pe îmbogățirea fără justă cauză, întrucât între părți există un contract valabil încheiat. În prezenta cauză, prin Sentința civilă nr. 331 din 28 ianuarie 2019, Judecătoria Brăila a respins cele două excepții, soluția fiind menținută de către Tribunalul Brăila prin decizia nr. 520 din 11 decembrie 2019, care a analizat detaliat excepțiile. Astfel, cu privire la excepția autorității de lucru judecat, s-a reținut diferența de cauză între prima solicitare în instanță a sumei de 157.831,85 lei (în temeiul îmbogățirii fără justă cauză) și cea de-a doua (în temeiul răspunderii contractuale), astfel că nu este îndeplinită condiția triplei identități (de părți, obiect și cauză) între procese, și, referitor la excepția prescripției, s-a arătat că a doua cerere (din prezenta cauză) a fost formulată la 9 ianuarie 2017, adică în termenul de 6 luni de la rămânerea definitivă a sentinței din primul proces (nr. 1.752 din 17 martie 2016), prin Decizia nr. 176 din 7 iulie 2016 a Tribunalului Brăila, astfel că s-a produs efectul întreruptiv de prescripție reglementat de art. 2.539 alin. (2) din Codul civil. Decizia nr. 520 din 11 decembrie 2019 a Tribunalului Brăila a fost recurată, inclusiv în ceea ce privește soluția dată asupra excepțiilor autorității de lucru judecat și, respectiv, a prescripției dreptului material la acțiune. Așadar, de modul de soluționare a celor două excepții, care se face raportat la dispozițiile art. 2.539 alin. (2) din Codul civil, depinde soluționarea pe fond a cauzei. ... b) problema de drept enunțată este nouă, textul fiind cuprins într-o lege adoptată relativ recent (Legea nr. 287/2009 privind Codul civil a intrat în vigoare la 1 octombrie 2011), iar soluția legislativă din art. 2.539 alin. (2) teza a II-a din Codul civil a fost introdusă tocmai prin acest act normativ. De altfel, legislația relevantă anterioară [art. 16 alin. (2) din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă] cuprindea și ea numai o parte din soluția legislativă cuprinsă în teza I (nu reglementa situația unei cereri de intervenție în procedura insolvenței). ... c) problema de drept nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, conform evidențelor Înaltei Curți de Casație și Justiție, consultate la 16 septembrie 2020. ... ... ...