Decizia ÎCCJ nr. 1/2021 (HP)Punctul V

V. Punctul de vedere al titularului sesizării 17. Instanța de sesizare a apreciat că problema de drept necesită lămurire sub două aspecte. ... 18. Astfel, o primă chestiune privește raportul dintre cele două cereri. Legea face referire la „cerere“ [art. 2.537 pct. 2 și art. 2.539 alin. (2) teza I] și, respectiv, la „noua cerere“ [art. 2.539 alin. (2) teza a II-a], fără a preciza în vreun fel relația dintre acestea, ceea ce permite două interpretări. ... 19. Într-o interpretare, noua cerere (a doua cerere) trebuie să aibă același obiect, aceeași cauză și să privească aceleași părți ca cererea inițială (prima cerere), altfel spus să fie reproducerea fidelă a acesteia. În acest caz, tripla identitate, specifică autorității de lucru judecat (art. 430-432 din Codul de procedură civilă) are anumite efecte care se reflectă în soluționarea noii cereri, fie sub forma limitării judecății în cazul acesteia din urmă, fie sub forma limitării condițiilor de invocare a excepției autorității de lucru judecat. ... 20. În favoarea acestei interpretări există un argument de text, respectiv art. 2.539 alin. (3) din Codul civil, care exclude posibilitatea de invocare a autorității de lucru judecat - în al doilea proces în raport cu soluția dată primei cereri - atunci când hotărârea judecătorească sau arbitrală și-a pierdut puterea executorie prin împlinirea termenului de prescripție a dreptului de a obține executarea silită, însă dreptul de a obține obligarea pârâtului este imprescriptibil sau nu s-a prescris încă. Or, invocarea autorității de lucru judecat nu s-ar putea face decât în cazul în care ambele cereri ar fi identice. ... 21. Într-o altă interpretare, a doua cerere poate suferi modificări în raport cu prima, fie sub aspectul cauzei (așa cum este situația în litigiul ce a determinat formularea prezentei cereri către Înalta Curte de Casație și Justiție), fie sub cel al obiectului, fie sub cel al părților. ... 22. Într-un astfel de caz apare riscul ca efectul specific al prescripției extinctive (mai ales în ce privește termenul) să fie înfrânt dacă între cele două cereri de chemare în judecată există doar o legătură vagă. De exemplu: – reclamantul ar putea introduce o nouă cerere de chemare în judecată împotriva aceluiași pârât, dar având un alt obiect și altă cauză, sub cuvânt că în prima cerere au fost aceleași părți, chiar dacă termenul de prescripție pentru cea de-a doua pretenție ar fi, în mod obișnuit, împlinit; ... – reclamantul ar putea introduce o nouă cerere împotriva unui al doilea pârât (cea formulată împotriva primului a fost, prin definiție, respinsă), apoi împotriva unui al treilea (dacă și a doua cerere se respinge) etc. cu păstrarea obiectului și cauzei, indiferent de termenul scurs de la încheierea actului juridic sau săvârșirea faptului juridic pretins generator al raportului juridic invocat. ... ... 23. După cum se observă, în această a doua interpretare a art. 2.539 alin. (2) teza a II-a din Codul civil s-ar ajunge în situația în care termenul de prescripție ar fi, pur și simplu, ignorat. Așadar, este necesar ca Înalta Curte de Casație și Justiție să stabilească dacă efectul de întrerupere a prescripției extinctive se produce chiar dacă în noua cerere de chemare în judecată nu se întâlnește tripla identitate (de părți, obiect și cauză) în raport cu prima cerere. ... 24. A doua chestiune se ivește numai dacă răspunsul la prima întrebare este negativ, adică numai dacă efectul de întrerupere a prescripției extinctive se produce exclusiv atunci când în noua cerere de chemare în judecată se întâlnește tripla identitate (de părți, obiect și cauză) în raport cu prima cerere. ... 25. Altfel, în lipsa triplei identități, elementele judecate definitiv în primul proces pot avea, cel mult, valoare de probă în cel de-al doilea proces [potrivit art. 434 și art. 435 alin. (2) din Codul de procedură civilă]. ... 26. În schimb, în cazul triplei identități între cele două cereri de chemare în judecată, chestiunea este dacă, în judecarea cererii noi, poate fi reanalizată o chestiune litigioasă soluționată definitiv în primul proces. Soluțiile din primul proces, la care se raportează a doua cerere, potrivit art. 2.539 alin. (2) din Codul civil, sunt cele de: – renunțare la judecată; ... – anulare a cererii; ... – perimare a cererii și ... – respingere a cererii. ... ... 27. Dacă în primele trei cazuri nu sunt probleme deosebite, soluționarea pe fond a noii cereri nefiind influențată de hotărârea definitivă din primul proces, în cel de-al patrulea sunt mai multe situații care trebuie avute în vedere. ... 28. Astfel, dacă primul proces a fost și el soluționat pe fond (prima cerere a fost respinsă ca neîntemeiată), atunci introducerea unei noi cereri de chemare în judecată - cu aceleași părți, obiect și cauză - tinde la a repune în discuție cele judecate definitiv în primul proces. Or, în acest fel sunt ignorate, evident, efectele lucrului judecat, astfel cum sunt ele reglementate de art. 431 din Codul de procedură civilă (nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeași calitate, în temeiul aceleiași cauze și pentru același obiect și, respectiv, oricare dintre părți poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă). Concluzia este cu atât mai evidentă cu cât, prin definiție, soluția din cel de-al doilea proces diferă radical de cea din primul (astfel, prima cerere trebuie să fie respinsă, iar cea de-a doua să fie admisă). ... 29. Dacă primul proces a fost soluționat în baza anumitor excepții de fond, cum ar fi excepția prescripției extinctive, excepția imunității de jurisdicție etc., atunci considerentele anterior expuse sunt pe deplin aplicabile. De exemplu, dacă prima cerere este prescrisă, atunci situația de fapt nu are cum să se modifice într-o a doua cerere de chemare în judecată care, prin definiție, este ulterioară. ... 30. În schimb, dacă primul proces a fost soluționat în temeiul celorlalte excepții de procedură sau de fond, cum ar fi excepția lipsei procedurii prealabile, excepția lipsei de calitate procesuală, excepția autorității de lucru judecat, excepția de necompetență, excepția de prematuritate etc., este posibil ca, între momentul soluționării definitive a primei cereri și momentul introducerii celei de-a doua, să se fi modificat situația de fapt (de exemplu, a fost îndeplinită între timp procedura prealabilă, partea chemată în judecată a dobândit calitate procesuală printr-un act sau fapt juridic ulterior soluționării, hotărârea purtătoare de autoritate de lucru judecat a fost desființată, iar procesul se rejudecă, astfel că s-ar putea pune în discuție o eventuală litispendență etc.). În aceste cazuri, autoritatea de lucru judecat a primei soluții nu mai produce efecte în soluționarea noii cereri. ... 31. Rezultă că Înalta Curte de Casație și Justiție trebuie să stabilească, sub un al doilea aspect, dacă art. 2.539 alin. (2) din Codul civil constituie, și în ce măsură, o excepție de la art. 431 din Codul de procedură civilă (respectiv de la efectele autorității de lucru judecat). ... 32. În concluzie, s-a arătat că art. 2.539 alin. (2) din Codul civil permite următoarele interpretări: a) fie între prima cerere și cea nouă există identitate de părți, obiect și cauză, situație în care: • ori textul constituie o excepție deplină de la regulile autorității de lucru judecat, reglementate de art. 431 din Codul de procedură civilă, deci în noua cerere pot fi repuse în discuție toate problemele tranșate definitiv în primul proces; • ori textul nu instituie nicio derogare de la regulile autorității de lucru judecat, astfel că noua cerere poate privi numai acele probleme care nu au fost tranșate definitiv în primul proces; ... b) fie între cereri nu trebuie să existe tripla identitate, situație în care textul poate constitui o derogare de la regulile referitoare la prescripția extinctivă (în special în ceea ce privește termenul). ... ... ...