Decizia CCR nr. 573/2025Punctul 17

CCR · decizie de neconstituționalitate · 06.11.2025 · dosar 5.711/2/2017
Punctul 17
17. În opinia autoarelor, lipsa precizării cu suficientă claritate a obligațiilor ce le revin operatorilor de transport rutier afectează garanțiile constituționale și convenționale ce caracterizează dreptul de acces liber la justiție și dreptul la un proces echitabil, inclusiv în componenta privind dreptul la apărare, fiind astfel încălcate prevederile constituționale ale art. 21 și 24 din Constituție. Față de aceste critici, Curtea observă că textele de lege criticate nu conțin reguli de procedură aplicabile în cadrul unor procese soluționate de instanțele judecătorești, ci reprezintă dispoziții de drept substanțial, care vizează, în esență, decontarea cheltuielilor de transport pentru elevii de nivel liceal care nu pot fi școlarizați în localitatea de domiciliu la filiera/profilul/specializarea solicitată și obligația operatorilor de transport rutier să emită abonamente pentru transportul acestora și să asigure transportul lor rutier. Ca atare, prevederile constituționale menționate nu au relevanță în motivarea pretinsei neconstituționalități. ...
Sursa oficială ↗