Decizia ÎCCJ nr. 60/2020 (HP)Punctul X

X. Înalta Curte de Casație și Justiție Asupra admisibilității sesizării 64. În privința obiectului și a condițiilor sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, legiuitorul, în cuprinsul art. 519 din Codul de procedură civilă, instituie o serie de condiții de admisibilitate pentru declanșarea acestei proceduri, condiții care se impun a fi întrunite în mod cumulativ, respectiv: – existența unei cauze aflate în curs de judecată; ... – cauza să fie soluționată în ultimă instanță; ... – cauza care face obiectul judecății să se afle în competența legală a unui complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului învestit să soluționeze cauza; ... – ivirea unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei în curs de judecată; ... – chestiunea de drept identificată să prezinte caracter de noutate și asupra acesteia Înalta Curte de Casație și Justiție să nu fi statuat și nici să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare. ... ... 65. Primele trei condiții enumerate sunt îndeplinite, întrucât curtea de apel, legal învestită cu soluționarea unui apel în materie de insolvență, urmează să pronunțe o hotărâre judecătorească definitivă, potrivit dispozițiilor art. 43 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, coroborate cu art. 634 alin. (1) pct. 4 din Codul de procedură civilă. ... 66. Referitor la condiția ca problema supusă interpretării să se identifice într-o chestiune de drept, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a arătat în jurisprudența sa că „Articolul 519 din Codul de procedură civilă nu definește noțiunea de «chestiune de drept». În doctrină s-a arătat însă că, pentru a fi vorba de o problemă de drept reală, trebuie ca norma de drept disputată să fie îndoielnică, imperfectă, lacunară sau neclară. Chestiunea de drept supusă dezbaterii trebuie să fie una veritabilă, legată de posibilitatea de a interpreta diferit un text de lege, fie din cauză că acest text este incomplet, fie pentru că nu este corelat cu alte dispoziții legale, fie pentru că se pune problema că nu ar mai fi în vigoare“. (Decizia nr. 16 din 23 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 779 din 5 octombrie 2016). ... 67. Obiectul procedurii îl reprezintă, așadar, fără excepție, o normă de drept, un text de lege care, drept urmare a interpretării printr-o argumentație juridică consistentă și divergentă, poate primi o aplicare diferită în situații cvasiidentice și poate determina, în final, o jurisprudență neunitară. ... 68. Contrar, nu poate constitui obiect al procedurii pronunțării unei hotărâri prealabile o mulțime de texte legale din acte normative care reglementează într-o anumită materie, în scopul identificării normei care se aplică la un caz concret. ... 69. Aceasta pentru că, așa cum s-a arătat, „chestiunea de drept“ a cărei lămurire se solicită trebuie să fie specifică și să pună în dezbatere o normă de drept punctuală, o anumită dispoziție legală, iar nu o serie de articole din mai multe acte normative. ... 70. De asemenea, problema de drept trebuie să fie una calificată, adică să necesite cu pregnanță lămurirea înțelesului și efectului juridic al respectivei dispoziții. ... 71. Consecvent acestei idei, nu reprezintă chestiune de drept, de natură să facă obiectul procedurii pronunțării unei hotărâri prealabile, identificarea normei de drept care se aplică într-o anumită cauză prin lămurirea noțiunii de „creditor care are un drept de preferință“ și stabilirea efectului subrogației. Problema de drept trebuie să fie reală, iar nu aparentă, să privească interpretarea diferită sau contradictorie a unui text de lege, a unei reguli cutumiare neclare, incomplete sau, după caz, incerte ori incidența unor principii generale ale dreptului, al căror conținut sau a căror sferă de acțiune sunt discutabile, în același sens fiind și Decizia nr. 78 din 6 noiembrie 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosarul nr. 1.488/1/2017 și publicată în Monitorul Oficial al României Partea I nr. 197 din 5 martie 2018. ... 72. În acest context, verificând premisele sesizării, determinate de circumstanțele litigiului, se observă că prin modalitatea de formulare a întrebărilor instanța de trimitere nu pune în discuție interpretarea unei norme de drept, ci tocmai identificarea normei de drept aplicabile, problemă asupra căreia completul nu s-a putut clarifica. ... 73. În esență, prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a VII-a civilă, contestatoarea A a solicitat rectificarea tabelului definitiv actualizat al creanțelor, în sensul înscrierii creditorului B în categoria creanțelor salariale cu suma de 2.035 lei și în categoria creanțelor bugetare cu suma de 6.102,60 lei. ... 74. Pentru a verifica temeinicia unei asemenea pretenții, demersul esențial al instanței de fond trebuie să fie acela de a stabili dreptul incident, adică actul normativ incident care stabilește natura juridică a dreptului pretins. ... 75. Instanța de trimitere nu epuizează această obligație, ci doar identifică prevederile legale incidente în cauză. ... 76. Sunt, astfel, enumerate ca „norme de drept supuse dezlegării“: – art. 1.593, art. 1.596 alin. (1) lit. a) , art. 1.597 și art. 2.327 din Codul civil; și ... – art. 5 alin. (1) pct. 15 și art. 161 pct. 5 din Legea nr. 85/2014. ... ... 77. Autorul sesizării consideră, prin întrebările adresate Înaltei Curți de Casație și Justiție, că, dat fiind obiectul cererii de chemare în judecată, se impune lămurirea interpretării coroborate a tuturor dispozițiilor arătate, în sensul de a se stabili dacă în noțiunea de „creditor care are un drept de preferință“ se include și creditorul bugetar ce beneficiază de ordinea de prioritate prevăzută de art. 161 pct. 5 din Legea nr. 85/2014 și, respectiv, dacă efectul subrogației constă inclusiv în dobândirea de către un creditor privat a ordinii de prioritate la plată de care beneficiază creditorul bugetar potrivit dispozițiilor art. 161 pct. 5 din Legea nr. 85/2014. ... 78. Or, stabilirea naturii acestui drept reclamă din partea instanței care judecă litigiul efortul de a realiza un raționament judiciar, prin aplicarea mecanismelor de interpretare a actelor normative, care, de altfel, sunt în atributul său exclusiv. În procedura pronunțării unei hotărâri prealabile, Înalta Curte de Casație și Justiție nu se substituie atributului fundamental al instanțelor, de interpretare și aplicare a legii, ci se limitează la a-i facilita judecătorului eliminarea ambiguităților ori dificultăților de stabilire a rațiunii textelor legale a căror lămurire se solicită. ... 79. O asemenea clarificare nu poate fi cerută instanței supreme, deoarece identificarea actului normativ incident în litigiu este necesar legată de limitele învestirii și este rolul exclusiv al judecătorului care soluționează litigiul, potrivit art. 22 alin. (1) din Codul de procedură civilă, care este obligat să stabilească legea aplicabilă unui raport juridic litigios, iar această problemă nu este o veritabilă chestiune de drept și nu se poate susține că prin această întrebare se poate ajunge la înlăturarea neclarității sau ambiguității textelor legale a căror lămurire se solicită, deoarece un eventual răspuns nu are, oricum, valențe interpretative. ... 80. Reamintind că obiectul procedurii prevăzute de aceste dispoziții legale constă în interpretarea de către Înalta Curte de Casație și Justiție a unor norme de drept determinate, lacunare sau neclare, se apreciază că instanța supremă nu poate fi învestită, în cadrul acestei proceduri, cu însăși determinarea normei juridice aplicabile unui raport juridic, atribut ce intră și trebuie să rămână în sfera de competență a instanței de judecată. ... 81. Toate aspectele sesizate conduc spre concluzia că cele două întrebări adresate Înaltei Curți de Casație și Justiție nu vizează interpretarea unor dispoziții legale, ci doar realizarea unui raționament judiciar care este atributul instanței învestite cu judecarea litigiului și care reprezintă cea mai importantă componentă a activității de judecată, a cărei delegare este nepermisă. ... 82. Circumstanțele particulare ale cauzei relevă faptul că problema de drept ce face obiectul sesizării nu are un grad de dificultate sporit, atât timp cât prevederile a căror interpretare se solicită a se realiza nu sunt lacunare, incomplete sau neclare. Din punctul de vedere exprimat clar de completul de judecată asupra chestiunii de drept antamate rezultă cu evidență că erau suficiente identificarea normelor incidente și aplicarea lor în concret, demersuri ce sunt în competența exclusivă a instanțelor de judecată învestite cu soluționarea unor litigii. ... 83. În consecință, nu se pot reține gradul de dificultate al chestiunii de drept și nici existența unui risc real de apariție a unei jurisprudențe neunitare atât timp cât din actele dosarului nu rezultă că ar fi fost pronunțate hotărâri definitive prin care chestiunea de drept în discuție să fi fost soluționată în mod diferit. ... ...