Decizia ÎCCJ nr. 4/2020 (HP)Punctul X

X. Înalta Curte de Casație și Justiție X.I. Asupra admisibilității sesizării 44. Sub aspectul obiectului și al condițiilor sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, legiuitorul, în cuprinsul art. 519 din Codul de procedură civilă, a instituit o serie de condiții de admisibilitate pentru declanșarea acestei proceduri, cerințe care se impun a fi întrunite în mod cumulativ: a) existența unei cauze în curs de judecată; ... b) cauza să fie soluționată în ultimă instanță; ... c) cauza care face obiectul judecății să se afle în competența legală a unui complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului învestit să soluționeze cauza; ... d) ivirea unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei în curs de judecată; ... e) chestiunea de drept identificată să prezinte caracter de noutate și Înalta Curte de Casație și Justiție să nu fi statuat asupra sa și nici să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare. ... ... 45. Referitor la condițiile de admisibilitate ce vizează existența unei cauze aflate în curs de judecată în ultimă instanță, se consideră că cerințele legale sunt îndeplinite, întrucât completul de judecată legal învestit cu soluționarea cererii de apel în procedura cererii de valoare redusă urmează să pronunțe o hotărâre judecătorească care, conform art. 634 alin. (1) pct. 1 din Codul de procedură civilă, este definitivă. Astfel, soluția pronunțată în cadrul acestei proceduri sumare și expeditive de către judecătorie este supusă numai apelului la tribunal, iar hotărârea instanței de apel este definitivă, potrivit art. 1.033 alin. (1) și (3) din Codul de procedură civilă. ... 46. Condiția necesară pentru declanșarea mecanismului procedural referitoare la existența unei chestiuni de drept noi, asupra căreia Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și care nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii, ridică o serie de clarificări în ceea ce privește identificarea problemei de drept, precum și a elementului de noutate a acesteia, dat fiind faptul că legiuitorul impune cu caracter generic ca asupra respectivei probleme de drept Înalta Curte de Casație și Justiție să nu fi statuat. ... 47. Din perspectivă doctrinară s-a apreciat că sesizarea instanței supreme ar fi justificată sub aspectul îndeplinirii elementului de noutate atunci când problema de drept nu a mai fost anterior dedusă judecății, deci atunci când instanța supremă nu a mai statuat printr-un recurs în interesul legii sau un recurs în casație asupra acesteia. ... 48. Se consideră că analiza în ansamblu a art. 519 din Codul de procedură civilă determină concluzia întrunirii cerinței legale, întrucât chestiunea de drept este nouă atât timp cât problema de drept nu a fost deja soluționată printr-o hotărâre prealabilă sau recurs în interesul legii, adică printr-o hotărâre judecătorească cu forță juridică obligatorie erga omnes și care să aibă menirea să atingă scopul urmărit de legiuitor din perspectiva sporirii rolului constituțional al instanței supreme, respectiv acela de unificator al practicii judiciare, prin asigurarea funcționalității mecanismelor judiciare reglementate de Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă. Cu privire la chestiunea de drept sesizată se poate observa că nu există nicio jurisprudență consolidată a instanțelor naționale în interpretarea dispozițiilor art. 39 alin. (2) din Codul de procedură civilă. ... 49. Așadar, este îndeplinită condiția privind elementul de noutate a chestiunii de drept supuse analizei atât timp cât, potrivit evidențelor statistice, asupra problemei de drept Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat printr-o altă hotărâre prealabilă ori decizie în interesul legii, nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare și, mai mult, jurisprudența conturată este de dată relativ recentă. ... 50. În ceea ce privește întrunirea condiției de admisibilitate ce vizează existența unei probleme de drept care ar putea face obiect al sesizării în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție trebuie să aibă determinată o chestiune de drept care necesită cu pregnanță a fi lămurită și care să prezinte o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenția instanței supreme, în scopul înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securității raporturilor juridice deduse judecății. ... 51. Or, în privința chestiunii de drept identificate de către titularul sesizării, problema semnalată nu reprezintă o veritabilă chestiune juridică care să determine probleme de interpretare a unor texte de lege imperfecte, lacunare ori contradictorii. ... 52. Se observă că, spre deosebire de legislația franceză, care prevede expres condiția dificultății serioase, veritabile și pe cea a interesului pentru un număr mare de cazuri, pentru sesizarea instanței supreme, legislația internă lasă o largă marjă de apreciere titularilor sesizării sub acest aspect, ceea ce poate determina transformarea mecanismului hotărârii prealabile în reversul său, respectiv într-o procedură dilatorie pentru litigii caracterizate, prin natura lor, ca fiind urgente. ... 53. În doctrină s-a apreciat, de asemenea, că: „Această chestiune de drept trebuie să prezinte o dificultate suficient de mare“, iar problema de drept supusă dezbaterii „trebuie să fie una veritabilă, legată de posibilitatea de a interpreta diferit un text de lege, fie din cauză că acest text este incomplet, fie că nu este corelat cu alte dispoziții legale, fie pentru că se pune problema că nu ar mai fi în vigoare“ (V. Ciobanu, M. Nicolae, coordonatori, ș.a. - Noul cod de procedură civilă comentat și adnotat, Editura Universul Juridic, București, 2013, vol. I, pag. 1214). ... 54. În condițiile în care, prin utilizarea mecanismului de interpretare a legilor, se poate realiza cu ușurință, așa cum, de altfel, au procedat majoritatea instanțelor naționale, corecta aplicare a normelor menționate anterior, se vădește a nu fi întrunită cerința ca această chestiune de drept să prezinte o dificultate suficient de mare, necesară declanșării procedurii deduse judecății. ... 55. Astfel, verificând jurisprudența instanțelor naționale, se constată că aceasta a recunoscut, în mod cvasiunanim, posibilitatea transmiterii calității procesuale, indiferent de stadiul procesual, deci inclusiv în căile de atac, ca urmare a facultății părților de a dobândi sau transmite drepturi chiar în cursul procesului și tocmai în legătură cu pretențiile deduse judecății. Potrivit jurisprudenței, persoana care dobândește drepturi sau și-a asumat obligații în legătură cu pretențiile deduse judecății va deveni parte în procesul civil. De altfel, concepția potrivit căreia îndreptățirea de a fi parte în proces ar aparține numai titularilor drepturilor și obligațiilor ce formează obiectul raportului de drept material și că nu ar exista un caracter strict procesual al noțiunii de legitimare procesuală a fost majoritară și anterior intrării în vigoare a noului Cod de procedură civilă și a fost confirmată de legea nouă prin art. 36. ... 56. Totodată, din conținutul hotărârilor transmise de curțile de apel rezultă că art. 39 din Codul de procedură civilă vizează modul de realizare a substituirii procesuale a părții care a transmis dreptul prin acte cu titlu particular și, fie că acest lucru se realizează din inițiativa dobânditorului cu titlu particular, fie că o cerere de introducere în cauză a fost formulată de părțile inițiale sau de succesorii lor universali sau cu titlu universal, nu au fost aplicate de niciuna dintre instanțe instituții precum intervenția voluntară, chemarea în judecată a altor persoane care ar putea pretinde aceleași drepturi ca și reclamantul ș.a.m.d. ... 57. În acest context este util a se arăta că, practic, un punct de vedere contrar celor anterior arătate a fost identificat într-o singură hotărâre (Decizia nr. 1.452 din 22 martie 2019 a Tribunalului Argeș). Este adevărat că instanța de trimitere invocă existența și a altor hotărâri, însă acestea nu au fost anexate sesizării și nici nu au fost transmise de către Curtea de Apel Târgu Mureș. Așadar, o opinie izolată, nesprijinită măcar de o parte a doctrinei, nu poate susține caracterul dificil al chestiunii de drept sau potențialul textelor de lege de a genera practică neunitară. ... 58. De asemenea, trebuie arătat că examenul sumar al doctrinei a relevat că introducerea în cauză a succesorului cu titlu particular, din oficiu sau la cererea uneia din părțile inițiale, a succesorilor universali ori cu titlu universal ai acestora sau din inițiativa dobânditorului cu titlu particular însuși este o instituție procesuală de sine stătătoare, care nu se identifică cu niciuna dintre formele de intervenție a terților în proces, că poate interveni în orice moment al procesului, deci inclusiv în căile de atac, că înlocuirea înstrăinătorului se analizează de către instanță, avându-se în vedere împrejurările cauzei ș.a.m.d. (a se vedea în acest sens, cu titlu exemplificativ, G. Boroi, M. Stancu, Drept procesual civil, fila 43, Editura Hamangiu, 2015, G. Boroi, Octavia Spineanu Matei ș.a., Noul Cod de procedură civilă, Comentarii pe articole, ediția a 2-a revizuită și adăugită, paginile 127, 128, Ioan Leș, Noul Cod de procedură civilă, Comentariu pe articole, art. 1-1133, filele 66, 67, Editura C.H. Beck, 2013). Prin urmare, doctrina nu a identificat în textele supuse analizei nicio potențială dilemă de interpretare, de natură să justifice demersul instanței de trimitere. ... 59. Scopul pronunțării unei hotărâri prealabile este acela de a da dezlegări asupra unor probleme veritabile și dificile de drept. ... 60. Cerința esențială privind existența unei chestiuni de drept are în vedere o chestiune de drept reală, iar nu aparentă, trebuind să privească interpretarea diferită sau contradictorie a unui text de lege ori incidența și aplicarea unor principii generale al căror conținut sau a căror sferă de acțiune sunt discutabile. ... 61. În acest sens, instanța care inițiază sesizarea este obligată să releve norma a cărei interpretare se solicită, caracterul complex sau, după caz, precar al reglementării, de natură a conduce, în final, la o jurisprudență neunitară. ... 62. Or, în cuprinsul încheierii de sesizare, în raport cu modul concret de formulare a întrebărilor de către instanța de trimitere, nu este evidențiată o chestiune de drept care să poată antrena o interpretare duală sau contradictorie a unui anume text de lege incident cauzei și nici nu sunt relevate aspecte de drept determinante pentru soluționarea pe fond a cauzei, a căror dificultate să atragă necesitatea pronunțării unei hotărâri prealabile, astfel cum impun cerințele instituite de dispozițiile art. 519 din Codul de procedură civilă. De altfel, la nivelul instanței de trimitere - Curtea de Apel Târgu Mureș și al instanțelor din aria sa de competență, așa cum rezultă din minuta întâlnirii profesionale din trimestrul III 2018 pentru unificarea practicii judiciare și formarea profesională, menționate la paragraful 39 din prezenta decizie, s-a luat în dezbatere această chestiune de drept și a fost însușit, prin vot majoritar, punctul de vedere exprimat unanim de doctrină. ... 63. Pe de altă parte, întrebările adresate Înaltei Curți de Casație și Justiție nu vizează o chestiune de drept punctuală, concretă, adecvată speței, ci întreaga problematică, ridicată de incidența textelor legale privind „transmiterea calității procesuale“, „situația procesuală a înstrăinătorului și a succesorilor săi“, „subiectele căilor de atac“ și „limitele efectului devolutiv determinate de ceea ce s-a supus judecății la prima instanță“. Instanța de trimitere solicită Înaltei Curte de Casație și Justiție o interpretare a acestor prevederi legale, pentru a da o dezlegare concretă propriei cauze. Or, asemenea operațiuni de interpretare a unor texte de lege la diferite circumstanțe ce caracterizează fiecare litigiu în parte nu pot fi atribuite completului constituit pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile, ci revin instanței de judecată învestite cu soluționarea cauzei. ... 64. Din această perspectivă se constată că prin întrebarea adresată de instanța de trimitere nu se solicită Înaltei Curți de Casație și Justiție să dezlege, cu valoare de principiu, o veritabilă problemă de drept, ci să ofere un răspuns în legătură cu „transmiterea calității procesuale prin acte juridice între vii cu titlu particular, cu acordarea unei atenții deosebite dispozițiilor art. 458 din Codul de procedură civilă aplicabil judecății în apel“ - fila 8 din încheierea de sesizare. Practic, autorul sesizării transferă instanței supreme chestiunea punctuală cu care se confruntă, anume aceea de a ști dacă poate primi un apel declarat de succesorul cu titlu particular al uneia din părțile inițiale, în condițiile în care dobânditorul cu titlu particular nu a fost introdus în cauză în faza procesuală anterioară. ... 65. Demersul instanței de trimitere vine în contextul în care aceasta nu a identificat în plan doctrinar posibile interpretări diferite ale textelor de lege incidente, ci, dimpotrivă, o opinie unanimă a doctrinei, conturată, într-adevăr, cu privire la norme relativ noi, dar îmbrățișată treptat de majoritatea covârșitoare a jurisprudenței. Așadar, autorul sesizării nu face altceva decât să opună, în mod temerar, opiniei unanime a doctrinei propriul punct de vedere. ... 66. Or, în procedura pronunțării unei hotărâri prealabile, Înalta Curte de Casație și Justiție nu se substituie atributului fundamental al instanțelor, de interpretare și aplicare a legii, ci se limitează la a facilita judecătorului eliminarea ambiguităților ori dificultăților unor texte de lege, ceea ce nu este cazul în prezenta cauză. ... 67. Interpretarea legii civile reprezintă o etapă în procesul aplicării acesteia, conținutul interpretării fiind tocmai stabilirea sensului voinței legiuitorului, exprimată într-o anumită normă de drept. ... 68. Necesitatea interpretării normei juridice rezidă în împrejurarea că, în procesul aplicării legii, judecătorul trebuie să stabilească conținutul exact al normei puse în fața sa, prin clarificarea și lămurirea sensului acesteia, pentru a fi adecvată situației de fapt prezentate, întrucât normele legale au întotdeauna un caracter general și impersonal, din care trebuie să se extragă esența aplicabilă la cazul concret. Or, rolul instanțelor de judecată este acela de a realiza o interpretare cazuală sau judiciară care presupune ca, anterior soluționării cauzei, să se studieze circumstanțele particulare ale speței deduse judecații, să se realizeze calificarea juridică a cererii și, ulterior, să se procedeze la interpretarea normei de drept și aplicarea acesteia, pentru emiterea actului jurisdicțional final. ... 69. Totodată, în această materie, în doctrină, s-a subliniat că sesizarea trebuie să privească o normă de drept susceptibilă de interpretări diferite, care, odată aplicată în cauze concrete, ar genera o practică neunitară, iar aceste posibile interpretări diferite, doar prefigurate sau deja afirmate pe plan doctrinar, trebuie arătate în sesizare (Noul Cod de procedură civilă, comentariu pe articole, vol. I, G. Boroi și alții, Editura Hamangiu, 2013). ... 70. Reamintind că obiectul procedurii prevăzute de aceste dispoziții legale constă în interpretarea de către Înalta Curte de Casație și Justiție a unor norme de drept îndoielnice, lacunare sau neclare, care sunt determinante pentru soluționarea pe fond a cauzei, iar finalitatea demersului constă în împiedicarea apariției unei jurisprudențe neunitare în materie, se apreciază că instanța supremă nu poate fi învestită, în cadrul acestei proceduri, cu însăși interpretarea și aplicarea legii în scopul soluționării cauzei respective, atribut ce intră și trebuie să rămână în sfera de competență a instanței de judecată. ... ... ...