Decizia ÎCCJ nr. 18/2020 (RIL)Punctul 3

3. Opinia procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, constatând existența unei practici judiciare neunitare la nivelul instanțelor naționale, a procedat la sesizarea instanței supreme cu recursul în interesul legii de față și a apreciat că, în interpretarea și aplicarea art. 493 alin. (1) din Codul de procedură penală, interdicția inițierii ori, după caz, suspendarea procedurii de dizolvare sau lichidare a persoanei juridice vizează și dizolvarea, respectiv lichidarea în procedura prevăzută de Legea nr. 85/2014. În dezlegarea problemei de drept s-a apreciat în esență că se impune lămurirea înțelesului și a sferei de cuprindere a noțiunilor de „dizolvare“ sau „lichidare“ care fac obiect al măsurilor preventive ce pot fi luate față de o persoană juridică în cursul procesului penal, în sensul de a se stabili dacă măsura preventivă prevăzută de art. 493 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală privește exclusiv dizolvarea sau lichidarea voluntară ori este incidentă și atunci când dizolvarea, respectiv lichidarea persoanei juridice se produc în cadrul ori la finalul procedurii de insolvență. Problema de drept care a creat divergența de practică judiciară, sesizată prin recursul în interesul legii, a fost analizată pe mai multe paliere: 3.1. Regimul juridic general al măsurii preventive prevăzute de art. 493 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală Din redactarea dispozițiilor art. 493 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală, conform cărora „judecătorul poate dispune interdicția inițierii ori, după caz, suspendarea procedurii de dizolvare și lichidare a persoanei juridice“, rezultă că textul nu face distincție între tipul procedurii judiciare sau extrajudiciare și inițiativa asupra dizolvării sau lichidării persoanei juridice, inculpată în procesul penal, respectiv dacă aceasta este reglementată de Codul civil, de Legea societăților nr. 31/1990 (în continuare Legea nr. 31/1990) ori de Legea nr. 85/2014 ori după cum lichidarea și dizolvarea sunt declanșate prin hotărârea organelor competente ale persoanei juridice sau la inițiativa altor subiecți de drept, cum ar fi creditorii persoanei juridice sau alte entități juridice abilitate de lege să solicite dizolvarea. Totodată, spre deosebire de măsurile preventive care pot fi luate față de o persoană fizică, în privința cărora se identifică trei scopuri, în cazul persoanei juridice legiuitorul a prevăzut un singur scop, și anume asigurarea bunei desfășurări a procesului penal, care presupune implicit garantarea, în eventualitatea pronunțării unei hotărâri de condamnare, a executării pedepsei aplicate. Din această perspectivă, s-a apreciat că prezintă relevanță regimul sancționator al persoanei juridice, instituit prin art. 136-145 din Codul penal, care, astfel cum rezultă și din jurisprudența Curții Constituționale, este un deziderat al ordinii publice. În consecință, prin instituirea măsurii preventive analizate, legiuitorul a avut intenția de a acoperi toate situațiile care ar putea conduce la dispariția persoanei juridice, una dintre ele fiind insolvența. În acest sens au fost apreciate ca fiind relevante dispozițiile paragrafului 44 al Deciziei Curții Constituționale nr. 139/2016. Prin urmare, măsura preventivă luată în baza art. 493 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală a fost instituită în scopul ca, până la finalizarea procesului penal, persoana juridică să nu își înceteze existența prin orice mijloace prevăzute de legea civilă, astfel încât argumentul potrivit căruia această măsură nu poate fi aplicată societăților aflate în procedura insolvenței prevăzută de Legea nr. 85/2014, ci doar în situațiile de dizolvare sau lichidare prevăzute de Legea nr. 31/1990 nu poate fi primit, având în vedere scopul anterior arătat și faptul că măsura preventivă luată nu împiedică derularea procedurii insolvenței, ci doar dispariția subiectului de drept. ... 3.2. Transpunerea măsurii preventive prevăzute de art. 493 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală în planul diferitelor etape ale procedurii de insolvență În cererea de recurs a fost realizată o minuțioasă analiză de ansamblu a procedurii insolvenței prevăzute de Legea nr. 85/2014, subliniindu-se faptul că procedurile de prevenire a insolvenței nu fac obiectul analizei de față, definindu-se procedura insolvenței și scopul acesteia, identificându-se tipurile de procedură, specificul procedurii generale și cel al procedurii simplificate și fiind tratat distinct momentul închiderii procedurii, cu consecințele pe care le produce. Revenind la măsura preventivă a cărei aplicare formează obiectul prezentului recurs în interesul legii, s-a susținut că, având în vedere exigențele interpretării stricte a normelor care consacră măsuri privative de drepturi și libertăți, precum și faptul că procedura insolvenței se constituie într-un ansamblu de acte, operațiuni și măsuri al căror scop converge către acoperirea pasivului debitorului, fie prin redresarea acestuia, fie prin faliment, măsura privativă prevăzută de art. 493 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală nu poate viza procedura de insolvență, în ansamblul său, ci doar acele măsuri care au ca obiect dizolvarea sau lichidarea (totală sau parțială) a averii persoanei juridice față de care a fost dispusă. Astfel, s-a afirmat că măsura preventivă nu va împiedica formularea de către creditorii îndreptățiți a cererii de deschidere a procedurii insolvenței și cu atât mai puțin formularea unei atari cereri de către debitor, acesta fiind obligat la o asemenea conduită sub sancțiune penală. În schimb, s-a argumentat, măsura preventivă poate împiedica dizolvarea debitorului, fiind pe deplin aplicabilă în următoarele ipoteze: – intrarea debitorului în faliment prin procedură simplificată [art. 71 alin. (1) teza a II-a și a III-a, art. 145 alin. (1) lit. A pct. a) și art. 147 alin. (1) din Legea nr. 85/2014]; ... – intrarea debitorului în faliment prin procedura generală, fie în urma eșuării unui plan de reorganizare, fie atunci când nu a fost acceptat sau confirmat un plan de reorganizare [art. 145 alin. (1) lit. A pct. b) și c) , lit. B-E]. ... Măsura preventivă procesual penală poate viza, potrivit conținutului său alternativ, și procedurile de lichidare a persoanei juridice, astfel încât interdicția va avea ca obiect și actele de lichidare din averea debitorului, ce pot fi realizate în cazul falimentului, deoarece scopul lor este îndreptat spre închiderea procedurii și radierea persoanei juridice. Prin urmare, în ipoteza deschiderii procedurii generale a insolvenței, în absența oricărui act sau fapt generator de lichidare judiciară, măsura preventivă a suspendării unei astfel de proceduri nu poate fi dispusă. Totodată, suspendarea lichidării judiciare nu poate fi dispusă în perioada de observație și pe durata inițierii, aprobării, confirmării și derulării unui plan de reorganizare a debitorului persoană juridică. În consecință, astfel cum s-a arătat în doctrină, măsura preventivă a suspendării lichidării judiciare impune lichidatorului judiciar suspendarea oricăror operațiuni de lichidare a bunurilor debitorului aflat în faliment, a oricăror distribuiri de sume de bani din averea acestuia, către creditori, inclusiv către practicianul în insolvență. Având în vedere specificul procedurii de insolvență, nu se poate dispune suspendarea întregii proceduri, ci doar a etapelor care vizează dizolvarea sau lichidarea, ca urmare a intrării în faliment a persoanei juridice. În schimb, măsura preventivă nu împiedică, în faliment, efectuarea actelor și operațiunilor cu caracter „staționar“ și cu scop de conservare, inclusiv controlul judecătorului-sindic asupra activității lichidatorului judiciar. Având caracterul juridic al unor acte de conservare a averii debitorului, lichidatorul va putea valorifica de urgență bunuri ale debitorului în condițiile art. 153 alin. (3) din Legea nr. 85/2014. ... 3.3. Compatibilitatea aplicării măsurii preventive prevăzute de art. 493 alin. (1) din Codul de procedură penală cu specificul procedurii de insolvență Potrivit art. 342 din Legea nr. 85/2014: (1) Dispozițiile prezentei legi se completează, în măsura în care nu contravin cu cele ale Codului de procedură civilă și ale Codului civil. Totodată, potrivit art. 75 alin. (2) lit. a) din aceeași lege: Nu sunt supuse suspendării de drept prevăzute la alin. (1) : a) căile de atac promovate de debitor împotriva acțiunilor unui/unor creditor/creditori începute înaintea deschiderii procedurii și nici acțiunile civile din procesele penale îndreptate împotriva debitorului;(...) ... Prin raportare la dispozițiile menționate rezultă că măsura preventivă prevăzută de art. 493 alin. (1) din Codul de procedură penală constituie un „alt caz prevăzut de lege“ în sensul art. 412 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură civilă, care determină suspendarea de drept a unei cauze civile. Aplicarea măsurii suspendării în temeiul acestor dispoziții procesuale civile în procedura insolvenței nu relevă o incompatibilitate cu rațiunea, scopul și principiile procedurii de insolvență în ansamblul său, suspendarea nevizând formularea cererii de deschidere a procedurii, ci doar dizolvarea, în urma intrării în faliment din procedura generală, precum și operațiunile de lichidare efectuate în faliment. Mai mult, potrivit art. 493 alin. (4) din Codul de procedură penală, măsura preventivă poate fi dispusă pe o perioadă de cel mult 60 de zile, cu posibilitatea prelungirii, în cursul urmăririi penale și a menținerii, în cursul procedurii de cameră preliminară și al judecății, dacă se mențin temeiurile care au determinat luarea acesteia, fiecare prelungire neputând depăși 60 de zile. În consecință, adoptarea unei astfel de măsuri preventive nu conduce automat la blocarea procedurii insolvenței pe termen nelimitat, ci doar pe durata pentru care s-a dispus suspendarea dizolvării sau lichidării, instanța penală având obligația de a verifica periodic menținerea temeiurilor care au determinat luarea acesteia prin examinarea stadiului procedurii de insolvență, a intereselor creditorilor, efectuând un examen de proporționalitate raportat și la scopul prevăzut de art. 493 alin. (1) din Codul de procedură penală - necesitatea asigurării bunei desfășurări a procesului penal. ... 3.4. Compatibilitatea aplicării acestui raționament cu exigențele ce se degajă din principiile rezultate din art. 6 din Convenție și art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție În ceea ce privește dreptul la un proces echitabil, consacrat de art. 6 din Convenție, s-a arătat că acesta este respectat, întrucât dispozițiile art. 493 din Codul de procedură penală oferă acces la instanță, măsura preventivă este dispusă de un judecător, iar persoana juridică supusă măsurii are posibilitatea de a o contesta în instanță, potrivit alin. (7) al aceluiași articol. În ceea ce privește aplicabilitatea art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție, ingerința în dreptul de proprietate se analizează din perspectiva exercitării folosinței bunurilor conform interesului general, în sensul celui de-al doilea paragraf al normei convenționale, ceea ce presupune ca ingerința să fie prevăzută de lege, să urmărească un scop legitim și să existe un just raport de proporționalitate între interesul general și drepturile concrete ale persoanelor în cauză. În acest context, din perspectiva justului raport de proporționalitate, un aspect ce poate fi luat în considerare este durata măsurii preventive. Sub acest aspect, s-a arătat că în jurisprudența Curții europene (Cauza Luordo vs. Italia) s-a constatat încălcarea art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție, considerându-se că este disproporționată o măsură care a restrâns folosința bunurilor pe o perioadă de aproximativ 13 ani (1985-1998). Totodată, prin raportare la jurisprudența instanței europene, un alt aspect analizat este cel care privește existența, în dreptul intern, a unor garanții procedurale care pot asigura proporționalitatea măsurii, astfel încât aplicarea reglementării privind folosința bunurilor să nu fie arbitrară și imprevizibilă. Din acest punct de vedere, s-a constatat că dispozițiile art. 493 din Codul de procedură penală conțin garanții procedurale care pot asigura proporționalitatea măsurii, fiind prevăzute condițiile în care măsura preventivă poate fi dispusă (de către judecător, după citarea persoanei juridice), perioada de timp pentru care poate fi luată (60 de zile cu posibilitatea menținerii/prelungirii acesteia la fiecare 60 de zile), existența căii de atac, posibilitatea revocării ei dacă nu mai există temeiurile care au justificat luarea sau menținerea măsurii [art. 493 alin. (4) ,(7) și (8) din Codul de procedură penală]. ... ...