Decizia ÎCCJ nr. 14/2020 (RIL)Punctul X

X. Înalta Curte de Casație și Justiție X.1. Asupra admisibilității recursului în interesul legii 1.1. Regularitatea învestirii: 57. Conform art. 514 din Codul de procedură civilă, pentru a se asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii de către toate instanțele judecătorești, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, din oficiu sau la cererea ministrului justiției, Colegiul de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție, colegiile de conducere ale curților de apel, precum și Avocatul Poporului au îndatorirea să ceară Înaltei Curți de Casație și Justiție să se pronunțe asupra problemelor de drept care au fost soluționate diferit de instanțele judecătorești. ... 58. În cauză, declanșarea mecanismului de unificare a jurisprudenței, prin intermediul recursului în interesul legii, a fost realizată de Colegiul de conducere al Curții de Apel Galați, entitate care are calitate procesuală, în virtutea normelor legale enunțate supra. ... ... 1.2. Condiții de admisibilitate: 59. Conform art. 515 din Codul de procedură civilă, recursul în interesul legii este admisibil numai dacă se face dovada că problemele de drept care formează obiectul judecății au fost soluționate în mod diferit prin hotărâri judecătorești definitive care se anexează cererii. ... 60. Din cuprinsul acestui text normativ rezultă cele patru condiții legale ce trebuie îndeplinite cumulativ pentru ca recursul în interesul legii să fie admisibil, și anume: - sesizarea să aibă ca obiect o problemă de drept; - această problemă de drept să fi fost dezlegată diferit de instanțele judecătorești; - dovada soluționării diferite să se facă prin hotărâri judecătorești definitive; - hotărârile judecătorești să fie anexate cererii. – Sesizarea trebuie să aibă ca obiect o problemă de drept. ... ... 61. Problema de drept supusă dezbaterii pe calea recursului în interesul legii trebuie să fie una reală și consistentă, legată de posibilitatea de a interpreta diferit un text de lege. Sintagma „problemă de drept“ trebuie raportată însă și la prevederile art. 5 alin. (2) din Codul de procedură civilă, potrivit cărora: „Niciun judecător nu poate refuza să judece pe motiv că legea nu prevede, este neclară sau incompletă.“ ... 62. Norma de drept disputată trebuie să fie îndoielnică, imperfectă (lacunară) sau neclară ori necorelată cu alte dispoziții legale și, din acest motiv, să existe posibilitatea de a fi interpretată diferit. Înțelesul unor astfel de norme urmează a fi explicat și determinat prin procedura recursului în interesul legii. ... 63. Așadar, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție cu soluționarea unui recurs în interesul legii trebuie să cuprindă indicarea unei/unor reglementări susceptibile de interpretare ori aplicare diferită și care au generat o practică judecătorească neunitară. ... 64. Din această perspectivă, potrivit actului de sesizare, problema de drept soluționată diferit de instanțe vizează: interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 472,art. 473 și art. 491 din Codul de procedură civilă, în sensul dacă obiectul apelului sau recursului incident, respectiv provocat, poate privi o parte din hotărârea primei instanțe sau a instanței de apel care nu a fost atacată cu apel sau recurs principal? ... 65. În acest punct, trebuie menționat că, spre deosebire de sesizarea anterioară, prin care se solicita pronunțarea unei hotărâri prealabile având ca obiect chestiunea de drept privind interpretarea dispozițiilor art. 491 alin. (1) și art. 472 alin. (1) din Codul de procedură civilă, în sensul dacă obiectul recursului incident poate privi o parte din hotărârea instanței de apel care nu a fost atacată cu recurs principal, prezenta sesizare operează cu o extindere a problematicii spre apelul și recursul incident, respectiv spre apelul și recursul provocat. ... 66. Tot astfel, se poate reține că, și în prezenta sesizare, se menține modul anterior de formulare a întrebării, fără ca instanța de trimitere să clarifice la ce se referă sintagma „o parte din hotărârea primei instanțe sau a instanței de apel“, persistând neclaritatea dacă aceasta se referă la soluțiile cuprinse în dispozitivul hotărârii sau considerentele hotărârii atacate, deși această neclaritate i-a fost reproșată autorului sesizării în considerentele Deciziei nr. 42 din 14 octombrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 43 din 22 ianuarie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în Dosarul nr. 1.391/1/2019 (paragraful 53). ... 67. În consecință, se poate reține că se solicită Înaltei Curți de Casație și Justiție ca, pe calea recursului în interesul legii, să stabilească o interpretare unitară a dispozițiilor legale relevate supra, în sensul de a decide dacă, din cuprinsul acestor prevederi legale, rezultă sau nu posibilitatea atacării dispozițiilor/considerentelor unei hotărâri, care nu au fost atacate cu apel/recurs principal, prin apel sau recurs incident, respectiv apel/recurs provocat. ... 68. Concluzionând, Completul competent să judece recursul în interesul legii constată că obiectul sesizării îl reprezintă o problemă de drept atrasă de interpretarea diferită pe care instanțele de judecată au dat-o unor norme legale, astfel încât prima condiție de admisibilitate a recursului în interesul legii este îndeplinită. ... 69. Dezlegarea acestei probleme de drept controversate din practica instanțelor judecătorești răspunde scopului recursului în interesul legii, acela de a asigura o interpretare și aplicare unitară a legii de către toate instanțele judecătorești și, pe cale de consecință, o jurisprudență predictibilă. – Problema de drept ce face obiectul sesizării a fost dezlegată diferit de instanțele judecătorești. ... ... 70. Din cuprinsul hotărârilor definitive anexate actului de sesizare se poate reține însă că acestea vizează în cvasiunanimitate apelul sau recursul incident, doar o singură hotărâre referindu-se la recursul provocat, respectiv Decizia nr. 867/R din 26 noiembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Brașov - Secția civilă. ... 71. Din unghiul formal al dispozițiilor art. 515 din Codul de procedură civilă, instanța supremă constată că, prin sesizarea formulată în prezenta cauză, nu s-a dovedit că problematica apelului/recursului provocat a fost soluționată diferit de instanțele interne, prin hotărâri judecătorești anexate cererii. De aceea, extinderea chestiunii de drept și asupra apelului/recursului provocat este inadmisibilă și nu va primi o dezlegare pe fondul său. ... 72. În consecință, în practica judecătorească s-au conturat două orientări jurisprudențiale diferite, întemeiate pe interpretarea și aplicarea acelorași prevederi legale, doar cu privire la apelul/recursul incident, iar nu și cu privire la apelul/recursul provocat, ceea ce justifică necesitatea pronunțării unei decizii care să asigure unitatea de jurisprudență, în limitele enunțate. ... 73. Această necesitate a fost subliniată în mod expres în paragraful 60 din considerentele Deciziei nr. 42 din 14 octombrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 43 din 22 ianuarie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în Dosarul nr. 1.391/1/2019, prin care s-a respins, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel Galați - Secția a II-a civilă, considerându-se că existența unei practici judiciare consistente, dar neunitare, demonstrează faptul că problema de drept a cărei interpretare se solicită și-a pierdut caracterul de noutate, iar scopul preîntâmpinării practicii neunitare nu mai poate fi atins, ceea ce pune în discuție și eficacitatea utilizării procedurii prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă, mecanismul la care s-ar fi putut apela în această situație fiind recursul în interesul legii. – Dovada soluționării diferite trebuie să se facă prin hotărâri judecătorești definitive. ... ... 74. Potrivit art. 515 din Codul de procedură civilă, dovada soluționării diferite a problemei de drept ce face obiectul sesizării trebuie să se facă prin hotărâri definitive, fără ca textul de lege menționat să impună cerința unui anumit număr de hotărâri sau condiția ca soluțiile diferite să fi fost pronunțate la nivelul instanțelor din întreaga țară. ... 75. Cum actul de sesizare este însoțit de hotărâri judecătorești relevante pentru problema de drept dedusă interpretării, în limitele menționate, fiind atașată și jurisprudența relevantă în această materie, dezvoltată la nivelul instanței supreme, această condiție este, de asemenea, îndeplinită în cauză. ... 76. Existând deja o hotărâre de respingere, ca inadmisibilă, a sesizării privind pronunțarea unei hotărâri prealabile în domeniul relevat și luând în considerare rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție - asigurarea interpretării și aplicării unitare a legii de către toate instanțele judecătorești, precum și statuarea instanței de contencios european a drepturilor omului, potrivit căreia instanța supremă nu trebuie să devină ea însăși sursă de jurisprudență neunitară (a se vedea, în acest sens, Cauza Beian împotriva României nr. 1, Hotărârea din 6 decembrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 616 din 21 august 2008), se impune dezlegarea problemei de drept prin pronunțarea unei decizii în interesul legii. – Hotărârile judecătorești trebuie să fie anexate cererii. ... ... 77. Anexele care însoțesc actul de sesizare fac dovada îndeplinirii acestei condiții formale, cu privire la problematica apelului/recursului incident. ... 78. Pentru argumentele expuse, constatând îndeplinite condițiile regularității învestirii, prin prisma dispozițiilor art. 514 din Codul de procedură civilă, și fiind îndeplinite și condițiile de ordin formal, prescrise de prevederile art. 515 din Codul de procedură civilă, Înalta Curte de Casație și Justiție reține că recursul în interesul legii este admisibil. ... ... ... X.2. Asupra fondului recursului în interesul legii 79. Problema de drept care formează obiectul recursului în interesul legii, așa cum se degajă din orientările jurisprudențiale relevate, vizează obiectul căilor de atac reprezentate de apelul/recursul incident, în sensul de a se stabili dacă acesta este limitat la aceeași parte din hotărârea primei instanțe/instanței de apel împotriva căreia a fost declarat apel/recurs principal sau dacă, prin intermediul acestor căi de atac, se pot ataca și alte soluții din cuprinsul dispozitivului hotărârii apelate/recurate, respectiv alte soluții adoptate prin încheieri premergătoare, susceptibile de a fi atacate odată cu fondul, precum și considerentele hotărârii, care nu fac obiectul apelului/recursului principal. ... 80. Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii reține că prima orientare jurisprudențială este cea corectă. ... 81. Analiza problematicii supuse dezlegării se va structura pe următoarele paliere: A. sediul materiei; ... B. definirea apelului principal și a apelului incident; ... C. caracteristicile acestor căi de atac; ... D. înțelesul sintagmei „partea din hotărâre care poate fi atacată“; ... E. argumente în favoarea soluției adoptate; ... F. analogia argumentelor privind recursul incident. ... ... A. Sediul materiei: 82. Sediul materiei instituției apelului este reprezentat de prevederile art. 466-482 din Codul de procedură civilă care conțin reglementarea chestiunilor specifice judecății în apel. ... 83. Cu privire la aspectele pe care normele speciale în materia apelului nu le reglementează, conform art. 482 din Codul de procedură civilă, urmează a se aplica dispozițiile generale privind judecata în primă instanță, în măsura în care nu sunt potrivnice naturii juridice a căii de atac a apelului. De asemenea, există și o serie de norme speciale în materia apelului, fie chiar în Codul de procedură civilă, fie în alte acte normative. ... ... B. Definirea apelului principal și a apelului incident: 84. După cum rezultă din dispozițiile legale care îl reglementează, apelul este o cale de atac comună, ordinară, de reformare, devolutivă și suspensivă de executare, prin care partea nemulțumită de hotărârea primei instanțe sau procurorul solicită instanței ierarhic superioare reformarea hotărârii atacate. Apelul reprezintă o formă de manifestare a acțiunii civile, un mijloc procedural ce intră în conținutul acesteia, iar dreptul de apel constituie o componentă a dreptului la acțiune, cu toate consecințele care decurg de aici. Aceasta înseamnă că, pentru exercițiul dreptului de apel, trebuie îndeplinite condițiile generale de exercițiu ale dreptului la acțiune, respectiv interesul, calitatea procesuală și capacitatea procesuală. ... 85. În funcție de momentul în care apelul este declarat și de persoanele de la care emană, se disting trei forme de apel: apelul principal, apelul incident și apelul provocat. Chestiunile specifice apelului incident se regăsesc în cuprinsul art. 472 și art. 474 alin. (1) din Codul de procedură civilă. ... 86. Astfel, apelul incident este reglementat prin dispozițiile art. 472 din Codul de procedură civilă. Reglementarea nu are caracter de noutate, această formă de apel regăsindu-se și în Codul de procedură civilă de la 1865, în cadrul prevederilor art. 293, introduse prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 138/2000 pentru modificarea și completarea Codului de procedură civilă, sub denumirea de „aderare la apel“. ... 87. Noul Cod de procedură civilă a adus însă unele îmbunătățiri reglementării, conturând mai exact caracterul accesoriu al apelului incident, din perspectivă temporală, în sensul că acesta nu poate fi formulat decât după împlinirea termenului de apel, iar efectele produse de exercitarea sa depind de soluționarea pe fond a apelului principal. ... 88. Obiectivul urmărit prin consacrarea instituției procesuale a apelului incident este acela de a conferi intimatului din apelul principal un mijloc procesual prin care să solicite reformarea hotărârii atacate de partea adversă, în situația în care acesta nu a exercitat apel, în speranța că nici partea adversă nu o va face, deși justifică interesul de a exercita apel (de exemplu, atunci când ambele părți au căzut în pretenții) sau interesul de a declara apel incident se naște în ipoteza în care partea adversă exercită calea de atac și există riscul reformării hotărârii atacate într-un sens care să îi prejudicieze situația juridică stabilită prin respectiva hotărâre. ... 89. Astfel, potrivit art. 472 alin. (1) din Codul de procedură civilă „Intimatul este în drept, după împlinirea termenului de apel, să formuleze apel în scris, în cadrul procesului în care se judecă apelul făcut de partea potrivnică, printr-o cerere proprie care să tindă la schimbarea hotărârii primei instanțe“, iar alin. (2) al aceluiași articol dispune că, „dacă apelantul principal își retrage apelul sau dacă acesta este respins ca tardiv, ca inadmisibil ori pentru alte motive care nu implică cercetarea fondului, apelul incident prevăzut la alin. (1) rămâne fără efect“. ... 90. Din conținutul normativ al alin. (1) al acestui articol rezultă că, prin intermediul apelului incident, intimatul din apelul principal are dreptul ca, după împlinirea termenului de apel, să exercite această cale de atac împotriva părții cu interese contrare (apelantul din apelul principal), printr-o cerere proprie, în formă scrisă, prin care să tindă la schimbarea hotărârii primei instanțe. Existența unui apel principal devine situația premisă pentru declanșarea unui apel incident. ... 91. Cât privește calea de atac a recursului incident, aceasta nu a fost reglementată expres prin Codul de procedură civilă de la 1865. În practica judiciară, invocarea dispozițiilor art. 293 din Codul de procedură civilă de la 1865, pe calea recursului incident, în temeiul regulii prevăzute la art. 316 din Codul de procedură civilă de la 1865, potrivit căreia dispozițiile de procedură privind judecata în apel se aplică și în recurs, a fost apreciată incompatibilă cu natura căii de atac a recursului, astfel încât formularea unui recurs incident era considerată inadmisibilă. ... 92. Actualul Cod de procedură civilă prevede în mod expres posibilitatea exercitării și în această fază procesuală a unui recurs incident. ... 93. Sub aspectul condițiilor de exercitare a acestei forme de recurs, art. 491 din Codul de procedură civilă face trimitere la prevederile corespunzătoare din materia apelului, respectiv art. 472 și art. 474 din Codul de procedură civilă, recurentul având obligația de a fundamenta recursul pe motivele de casare prevăzute în mod exhaustiv de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 din Codul de procedură civilă. ... ... C. Caracteristicile acestor căi de atac: 94. Din cuprinsul dispozițiilor procesuale anterior redate se desprind următoarele caracteristici definitorii ale acestor căi de atac: – autorul acestor căi de atac nu poate fi decât intimatul din apelul/recursul principal, ceea ce are drept consecință păstrarea cadrului procesual, din punctul de vedere al părților, astfel cum a fost stabilit prin apelul/recursul principal; ... – limitele temporale în care se poate exercita apelul/recursul incident sunt determinate de cele ale termenului defipt de lege pentru depunerea întâmpinării la apelul/recursul principal; ... – cererea prin care se declară apelul/recursul incident trebuie să îmbrace forma scrisă și să îndeplinească cerințele prevăzute de lege pentru apelul principal, respectiv recursul incident trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate, expres și limitativ prevăzute de art. 488 din Codul de procedură civilă; ... – apelul principal constituie condiția sine qua non pentru declararea apelului incident; relația de dependență dintre apelul sau recursul incident și calea de atac principală nu poate fi extinsă dincolo de cazurile limitativ prevăzute de art. 472 alin. (2) din Codul de procedură civilă, deoarece s-ar aduce atingere scopului apelului sau recursului incident, menționat expres la art. 472 alin. (1) din Codul de procedură civilă, acela de a tinde la schimbarea hotărârii atacate; ... – apelul/recursul incident nu este limitat la cadrul procesual stabilit prin apelul/recursul principal, din perspectiva obiectului acestuia. ... ... 95. Rezultă, astfel, că efectele apelului incident se produc numai dacă va avea loc o judecată pe fond a apelului principal, limitarea fiind firească, câtă vreme intimatul nu a valorificat dreptul de a introduce un apel principal, iar situația sa juridică rămâne neschimbată. ... ... D. Înțelesul sintagmei „partea din hotărâre care poate fi atacată“: 96. Atunci când se referă la partea din hotărâre care poate fi atacată prin formularea unei căi de atac, Codul de procedură civilă face o singură distincție, la art. 461, între soluția cuprinsă în dispozitivul hotărârii [alin. (1) ] și considerentele hotărârii prin care s-au dat dezlegări unor probleme de drept ce nu au legătură cu judecata acelui proces sau care sunt greșite ori cuprind constatări de fapt ce prejudiciază partea [alin. (2) ]. Dacă acceptăm doar această distincție între părțile hotărârii - considerentele și dispozitivul acesteia, soluționarea recursului în interesul legii dobândește o altă dimensiune, aceea de a clarifica nu numai în ce măsură se poate sau nu formula apel sau recurs incident împotriva soluției/soluțiilor cuprinse în dispozitivul hotărârii, ci și dacă poate fi exercitat apel/recurs incident doar împotriva considerentelor. ... 97. Prin reglementarea cuprinsă în art. 461 din Codul de procedură civilă se determină, în mod explicit, obiectul căilor de atac, mai exact ce parte din hotărâre poate fi atacată, prin raportare la structura hotărârii judecătorești, alcătuită, potrivit art. 425 alin. (1) din Codul de procedură civilă, din partea introductivă, considerente și dispozitiv. ... 98. Astfel, prin art. 461 alin. (1) din Codul de procedură civilă, este stabilită regula conform căreia partea împotriva căreia se îndreaptă calea de atac este dispozitivul hotărârii. Alineatul (2) al aceluiași articol derogă de la regula înscrisă în primul alineat și permite exercitarea căilor de atac exclusiv împotriva considerentelor hotărârii, cu condiția ca, prin ele, să se fi dat dezlegări unor probleme de drept care nu au legătură cu judecata acelui proces sau care sunt greșite ori cuprind constatări de fapt ce prejudiciază partea. Textul prevede că, în astfel de ipoteze, instanța, admițând calea de atac, va înlătura acele considerente și le va înlocui cu propriile considerente, menținând soluția cuprinsă în dispozitivul hotărârii atacate. ... 99. Posibilitatea promovării căii de atac doar împotriva considerentelor unei hotărâri a fost negată de o parte însemnată din doctrina și jurisprudența dezvoltate sub imperiul Codului de procedură civilă de la 1865. Argumentele aduse în sprijinul soluției care admitea că apelul putea fi exercitat numai împotriva dispozitivului se întemeiau pe ideea că partea care a pierdut procesul are interes să atace doar acea parte din hotărâre care dobândește autoritate de lucru judecat, anume dispozitivul hotărârii. S-a apreciat că exercitarea apelului împotriva considerentelor nu este necesară, deoarece intimatul este îndreptățit să reitereze toate apărările invocate în primă instanță, acestea urmând a fi analizate de instanța de apel în cadrul efectului devolutiv al apelului. În privința efectului puterii de lucru judecat se considera că doar considerentele care explică și se reflectă în dispozitiv se bucură de acest efect, iar celelalte considerente, care nu sprijină dispozitivul, pot fi puse în discuție, fără a se putea opune excepția autorității de lucru judecat. ... 100. Au existat și autori care au apreciat, fără rezerve, că recursul împotriva considerentelor ar trebui admis, dacă partea justifică un interes, deoarece legea nu interzice în mod expres un astfel de recurs. ... 101. Controversa a fost curmată în urma adoptării actualului Cod de procedură civilă, prin reglementarea cuprinsă în art. 461 alin. (2) din Codul de procedură civilă. ... 102. Calea de atac împotriva considerentelor hotărârii este atât la îndemâna părții care a câștigat procesul, cât și a celei care l-a pierdut, concluzie care se impune recurgând la metoda interpretării logice a prevederilor art. 461 alin. (2) din Codul de procedură civilă, nefiind posibilă introducerea vreunei distincții, pe care textul nu o conține, în privința părților din proces care pot declara o atare cale de atac. ... 103. Pentru exercitarea căii de atac a apelului/recursului incident împotriva considerentelor unei hotărâri este necesar ca intimatul din apelul/recursul principal să justifice un interes. Interesul părții în această situație trebuie pus în legătură cu prevederile art. 430 alin. (2) din Codul de procedură civilă care menționează expres că partea de hotărâre care intră în autoritate de lucru judecat privește nu numai dispozitivul, ci și considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă. ... 104. Interesul intimatului în promovarea căii de atac doar împotriva considerentelor unei hotărâri rezidă în evitarea autorității de lucru judecat sau, după caz, puterii de lucru judecat, în privința acelor considerente ale hotărârii care ar putea prejudicia această parte din proces, cu toate că soluția cuprinsă în dispozitiv, atacată de partea adversă prin apelul principal, îi este favorabilă. În această situație, interesul intimatului vizează înlăturarea anumitor considerente prin care s-au dat dezlegări unor probleme de drept care nu au legătură cu judecata acelui proces sau care sunt greșite ori cuprind constatări de fapt ce prejudiciază partea. ... 105. Soluția preconizată de art. 461 alin. (2) din Codul de procedură civilă, anume înlăturarea de către instanța de apel a unor considerente și înlocuirea lor cu propria argumentare în susținerea soluției din dispozitiv, menținută ca atare, poate fi socotită drept o schimbare a hotărârii, în sensul art. 472 alin. (1) din Codul de procedură civilă, respectiv a acelei părți din hotărâre ce explicitează soluția pronunțată și intră sub autoritate de lucru judecat odată cu dispozitivul. ... 106. Prin urmare, nu există o incompatibilitate între dispozițiile art. 472 alin. (1) și cele ale art. 461 alin. (2) din Codul de procedură civilă, fiind posibilă exercitarea apelului/recursului incident împotriva considerentelor unei hotărâri care sunt de natură să afecteze situația juridică a intimatului, în cazul în care ar dobândi autoritate de lucru judecat prin neexercitarea căii de atac specifice. ... ... E. Argumente în sprijinul soluției conform căreia apelul sau recursul incident nu trebuie să vizeze exclusiv dispozițiile/considerentele hotărârii atacate, criticate prin apelul sau recursul principal: 107. Un prim argument în acest sens este cel care rezultă din interpretarea gramaticală, literală a prevederilor art. 472 din Codul de procedură civilă, în cuprinsul cărora nu este prevăzută o limitare a obiectului apelului incident, în raport cu obiectul apelului principal. Dimpotrivă, legiuitorul a reglementat, în această normă, posibilitatea intimatului din apelul principal să formuleze, la rândul său, o cerere scrisă prin care să tindă la schimbarea hotărârii primei instanțe, fără a restrânge devoluțiunea doar la acea parte din hotărârea primei instanțe care a fost atacată de apelantul principal. ... 108. Așadar, regula tantum devolutum quantum apellatum, care impune instanței de apel să verifice legalitatea și temeinicia sentinței numai în limitele criticilor formulate prin motivele de apel, privește fiecare cerere de apel în parte, iar nu raportul dintre apelul principal și apelul incident. ... 109. Este evident însă că, prin apelul incident, nu se poate trece dincolo de limitele caracterului devolutiv al apelului, marcate prin cele două reguli reglementate de dispozițiile art. 477 și art. 478 din Codul de procedură civilă: tantum devolutum quantum iudicatum și tantum devolutum quantum apellatum. Astfel, intimatul care a avut posibilitatea de a introduce un apel principal, dar nu a exercitat o astfel de cale de atac, nu poate obține, prin efectul apelului incident, ceea ce nu ar fi putut obține prin exercițiul apelului principal. ... 110. Trebuie subliniat că intenția legiuitorului în sensul celor arătate anterior este cu atât mai clară cu cât, în actualul Cod de procedură civilă, s-a renunțat la sintagma „aderarea intimatului la apelul făcut de partea potrivnică“, folosită în art. 293 din Codul de procedură civilă de la 1865, în favoarea noțiunii de „apel incident“, legiuitorul extinzându-și viziunea și cu privire la recurs. ... 111. Or, acesta fiind scopul apelului incident, schimbarea hotărârii primei instanțe, prin prisma propriilor interese procesuale nu se poate restrânge obiectul apelului incident la ceea ce se atacă prin intermediul apelului principal. Cum o restrângere a obiectului asupra căruia poate fi exercitat apelul incident nu a fost avută în vedere de legiuitor, iar restricțiile trebuie să fie prevăzute expres de lege, rezultă că nu poate fi limitat accesul intimatului la o cale de atac instituită de lege, prin care se tinde la schimbarea unei soluții, în altă manieră decât cea pretinsă de apelantul principal. S-ar impune, astfel, în absența unui temei de drept, o condiție suplimentară celor prevăzute de lege și s-ar distinge de către interpretul normei cerințe pe care legiuitorul nu le-a impus, ceea ce nu poate fi acceptat. ... 112. Acest argument este întărit și de interpretarea logică a dispozițiilor art. 472 alin. (2) din Codul de procedură civilă care limitează dependența apelului incident doar la soluțiile prin care apelul principal este respins fără a fi cercetat pe fondul său. Or, utilizând raționamentul per a contrario, ce este caracterizat prin faptul că atunci când o regulă de drept este subordonată anumitor condiții, se poate trage concluzia că opusul acelei reguli devine incident atunci când condițiile respective nu sunt îndeplinite; în cazul în care apelul principal este cercetat pe fondul său, și apelul incident, desigur dacă îndeplinește cerințele legale, va fi cercetat pe fondul său, dar nu în limitele apelului principal, pentru că ar contrazice însăși premisa existenței unor părți litigante care sunt, prin esența lor, în poziție de adversitate procesuală și care afirmă drepturi și interese contrare. ... 113. Un al doilea argument este legat de mecanismul volițional al părților litigante, nemulțumite de hotărârea primei instanțe sau de cea a instanței de apel, manifestat în vederea reformării respectivei hotărâri, sau, dimpotrivă, prin alegerea de a sta în pasivitate față de soluția primită în cauză. ... 114. Precauția intimatului care, deși nu a obținut un total câștig de cauză prin soluția pronunțată în primă instanță, alege să nu declare un apel principal este modelată pe conduita părții adverse, care, la rândul ei, nemulțumită pe deplin de soluția obținută, alege să renunțe la contestabilitatea hotărârii astfel pronunțate, părțile făcându-și reciproc concesii, în vederea finalizării demersului lor judiciar. ... 115. În acest sens, în doctrină, în comentariul legii de accelerare a judecăților din 1943, s-a afirmat că scopul urmărit de legiuitor prin reglementarea apelului incident a fost reducerea numărului de apeluri, prin responsabilizarea părților care ar fi tentate să exercite calea de atac pentru a dilata timpul de soluționare a litigiului. Corelativ, față de intimatul din apelul principal, legiuitorul pare să fi avut o poziție favorabilă, apelul incident apărând ca o veritabilă „răsplată“ a încrederii pe care acesta a manifestat-o față de o hotărâre judecătorească, prin ipoteză parțial defavorabilă, în contextul în care partea adversă nu a manifestat aceeași atitudine. ... 116. În consecință, rațiunea interesului exercitării unui apel incident trebuie analizată în raport cu conduita procesuală a părții adverse care, alegând să exercite apelul principal, a exprimat o manifestare de voință incompatibilă cu acceptarea hotărârii primei instanțe. ... 117. S-a susținut, prin soluțiile jurisprudențiale în care s-a limitat obiectul apelului incident la partea din hotărârea primei instanțe care a fost criticată prin apelul principal, că interesul intimatului care promovează un apel incident este născut doar în legătură cu ceea ce se solicită a se schimba pe calea apelului principal, aceasta fiind și rațiunea legiuitorului, atunci când permite formularea acestei căi de atac după împlinirea termenului de exercitare a apelului principal. ... 118. În argumentarea acestei soluții, s-a arătat că, interpretând altfel, ar însemna că se stabilește un regim de favoare pentru intimatul, titular al apelului incident, care poate exercita această cale de atac după expirarea termenului prevăzut de lege pentru apelul principal, iar egalitatea drepturilor procesuale conferite părților nu ar mai fi, prin urmare, asigurată într-o atare situație. ... 119. Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii reține că doar după ce una dintre părți alege să exercite apel principal se naște interesul celeilalte părți, intimată în apelul principal, de a formula, la rândul său, apel incident, prin care să urmărească schimbarea hotărârii primei instanțe, care să corespundă interesului său, fie în sensul de a surmonta, fie în sensul de a consolida situația juridică stabilită prin hotărârea supusă căii de atac. ... 120. Fiind determinat astfel să iasă din pasivitate, titularul apelului incident poate supune instanței de control judiciar oricare dintre soluțiile pronunțate prin sentința atacată, prin dispozitiv sau considerente, ori prin încheierile premergătoare, în măsura în care justifică un interes propriu pentru a obține schimbarea acestor soluții, în raport cu poziția sa procesuală și cu drepturile pretinse în cadrul litigiului. ... 121. În ceea ce privește aspectul privind termenele diferite în care pot fi exercitate căile de atac reglementate de lege, privite ca limitări ale dreptului de acces la justiție, este unanim acceptat că acestea reprezintă exclusiv voința legiuitorului, intrând în marja de apreciere a statului, singurele cerințe fiind acelea ca ele să fie prevăzute de o lege accesibilă și previzibilă căreia părțile să i se poată conforma, să urmărească un scop legitim și să fie proporționale cu scopul legitim urmărit. ... 122. Or, nu se poate accepta argumentul conform căruia, prin fixarea unor termene diferite în care, prin intermediul căilor incidentale, s-ar putea ataca altceva decât s-a atacat prin calea principală de atac, s-ar crea o inegalitate procesuală între părțile litigante, creându-se o situație mai favorabilă celui din apelul sau recursul incident, prin existența unui termen mai lung decât cel prevăzut pentru apelul/recursul principal, cât timp interesul exercitării fiecăreia dintre cele două căi de atac se manifestă diferit, această condiție de exercițiu ivindu-se la momente procesuale distincte, care nu pot fi privite decât în mod autonom, propriu fiecăreia dintre cele două forme de manifestare a intenției de a ataca hotărârea primei instanțe. ... 123. În plus, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii observă că, potrivit dispozițiilor art. 472 alin. (1) și art. 474 alin. (1) din Codul de procedură civilă, nici apelul sau recursul incident nu pot fi exercitate oricând, ci se pot depune de către intimat după împlinirea termenului de apel sau recurs (desigur, față de partea care declară apelul sau recursul principal), dar odată cu întâmpinarea la apelul sau recursul principal, legiuitorul fixând, în acest caz, doar limitele temporale de exercitare a acestor căi de atac, astfel încât și acestea sunt supuse unor rigori procesuale. ... 124. În acest sens, sintagma conform căreia „apelul incident se depune de către intimat odată cu întâmpinarea la apelul principal“ trebuie înțeleasă în sensul că stabilește limita temporală maximă până la care ar putea fi depus apelul incident, iar nu în sensul că, în mod obligatoriu, apelul incident trebuie depus în ziua în care este depusă întâmpinarea. Astfel, nimic nu îl împiedică pe intimat să formuleze apelul incident înainte de depunerea întâmpinării și aceasta nu va afecta valabilitatea actului de procedură săvârșit. ... Argumente privind relația dintre apelul principal și apelul incident: 125. Adepții celei de-a doua orientări jurisprudențiale utilizează în mod absolut criteriul accesorialității apelului incident în raport cu cel principal. ... 126. Este adevărat că, sub imperiul actualului Cod de procedură civilă, având în vedere și jurisprudența instanței de contencios constituțional, astfel cum este reflectată în Decizia nr. 280 din 26 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 21 ianuarie 2019 - „apelul incident nu reprezintă o instituție procesuală de sine stătătoare, ci o cale de atac ce va fi formulată numai în corelație cu apelul principal formulat în cauză“ -, i se poate recunoaște apelului sau recursului incident o relație de dependență față de apelul sau recursul principal, dar exclusiv în ipotezele reglementate exhaustiv de lege, în dispozițiile art. 472 alin. (2) din Codul de procedură civilă, respectiv dacă apelantul/recurentul principal își retrage apelul/recursul sau dacă acesta este respins ca tardiv, ca inadmisibil ori pentru alte motive care nu implică cercetarea fondului (anulat ca netimbrat, nesemnat, ca fiind formulat de o persoană fără calitate de reprezentant etc.). ... 127. Exercitarea apelului principal nu este dependentă de exercitarea aceleiași căi de atac și de către alte părți, declararea apelului incident este condiționată însă de existența unui apel principal, ceea ce demonstrează nu existența caracterului accesoriu al acestei cereri, ci caracterul său incidental, cu toate consecințele ce decurg din această delimitare. Astfel, deși, neîndoielnic, apelul incident se grefează pe apelul principal, totuși, nu urmează întotdeauna soarta acestuia și nu poate fi considerat un accesoriu al acestuia. ... 128. Acesta este și unul dintre motivele pentru care s-a renunțat la terminologia „aderării la apel“, existentă în reglementarea anterioară, întrucât, din această formulare, ar rezulta, la un prim nivel de aproximare, că intimatul vine în sprijinul apelului făcut de partea potrivnică. Or, deși și intimatul care formulează un apel incidental, ca și apelantul principal, tinde la schimbarea hotărârii primei instanțe, acesta o face din perspectiva propriului interes, opus părții potrivnice. ... 129. În același sens, în doctrină s-a spus că, în fond, aderarea la apel nu este decât un apel propriu-zis, în care partea cere reformarea hotărârii primei instanțe în folosul său; numai datorită faptului că acest apel este grefat pe un alt apel al adversarului s-a utilizat expresia improprie de „aderare“, care nu trebuie înțeleasă literal, ca și cum o parte în proces ar putea avea interesul ca adversarul său să obțină câștig de cauză. ... 130. Scopul apelului incident fiind acela de a obține reformarea hotărârii, intimatul trebuie să justifice un interes pentru a-l exercita. Aprecierea interesului se va face în raport cu dispozitivul și considerentele hotărârii atacate, prin care intimatului nu i s-a dat satisfacție deplină, rămânând însă în cadrul substanțial obiectiv al judecății în primă instanță, motivele sale de apel neputând să conțină cereri noi, întrucât se opun dispozițiile art. 478 alin. (3) din Codul de procedură civilă. ... 131. Astfel, de esența acestei varietăți de apel sunt existența unor interese contrarii în proces și faptul că apelul incident depinde de introducerea și validitatea apelului principal, iar nu de caracterul fondat sau nu al acestuia, întrucât intimatul contestă hotărârea pronunțată, din perspectiva propriilor interese, ceea ce determină concluzia imposibilității limitării apelului incident doar la ceea ce s-a apelat prin apelul principal. ... 132. În consecință, relația de dependență dintre apelul incident și calea de atac principală nu poate fi extinsă dincolo de cazurile limitativ prevăzute la art. 472 alin. (2) din Codul de procedură civilă, deoarece s-ar aduce atingere scopului apelului incident, menționat expres la art. 472 alin. (1) din Codul de procedură civilă - acela de a tinde la schimbarea hotărârii atacate -, și ar lăsa fără substanță această formă de apel. ... 133. Or, noțiunea de „schimbare“ este utilizată de legiuitor, în aceeași materie, la art. 480 alin. (2) din Codul de procedură civilă, text potrivit căruia „În caz de admitere a apelului, instanța poate anula ori, după caz, schimba în tot sau în parte hotărârea apelată.“ Așadar, în doctrină, se consideră că sensul termenului folosit la art. 472 alin. (1) din Codul de procedură civilă, atunci când legiuitorul prevede că apelul incident trebuie să tindă la „schimbarea“ hotărârii primei instanțe, se determină prin raportare la art. 480 din Codul de procedură civilă, unde legiuitorul prevede soluțiile pe care instanța de apel le pronunță în cazul admiterii căii de atac. ... 134. Doar în situația în care apelul principal este respins ca inadmisibil, ca tardiv ori pentru alte motive care nu implică cercetarea fondului se prevede expres, în norma legală, că apelul incident rămâne fără efect, soluție firească, în considerarea intenției inițiale a intimatului din apelul principal de a renunța la atacarea hotărârii primei instanțe, în măsura în care și partea adversă ar fi îmbrățișat o conduită similară. Acesta este, de altfel, singurul element de „accesorialitate“ a apelului incident față de apelul principal, consfințit prin reglementarea legală cuprinsă în dispozițiile art. 472 alin. (2) din Codul de procedură civilă. Per a contrario, în celelalte ipoteze, apelul incident este analizat pe fondul său, această soluție fiind impusă în mod expres de lege. ... 135. Un argument suplimentar în acest sens îl reprezintă și faptul că principiul non reformatio in peius, consacrat prin art. 481 din Codul de procedură civilă, conform căruia apelantului principal nu i se poate crea o situație mai gravă decât aceea din hotărârea atacată, nu se mai aplică dacă există un apel incident. În consecință, atât apelantului principal, cât și intimatului care a declarat apelul incident li se poate agrava situația în apel. Astfel, pot fi admise sau respinse ambele apeluri ori poate fi admis numai unul dintre ele. ... Argumente privind autoritatea de lucru judecat a hotărârii atacate: 136. Legea stabilește că autoritatea de lucru judecat se atașează hotărârii prin care se soluționează în tot sau în parte fondul procesului, dar și atunci când se statuează asupra unei excepții procesuale ori asupra oricărui alt incident procedural [art. 430 alin. (1) din Codul de procedură civilă], precum și asupra unei chestiuni litigioase, dezlegate în cuprinsul considerentelor [art. 430 alin. (2) din Codul de procedură civilă]. Având în vedere că o excepție procesuală, un incident procedural sau o chestiune litigioasă poate fi soluționat(ă) și printr-o încheiere interlocutorie, efectul autorității de lucru judecat operează și în privința acestora, încheierile fiind hotărâri ale instanței, astfel cum prevede art. 424 alin. (5) din Codul de procedură civilă, iar art. 235 din Codul de procedură civilă dispune, în mod expres, că instanța este legată de încheierile interlocutorii. ... 137. Art. 430 alin. (2) din Codul de procedură civilă statuează în sensul că nu numai dispozitivul hotărârii judecătorești dobândește autoritatea de lucru judecat, ci și considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă. ... 138. Or, invocând faptul că, prin apelul sau recursul incident, nu se poate ataca ceea ce nu a fost atacat prin apelul principal, pentru că s-ar aduce atingere autorității de lucru judecat a hotărârii judecătorești, în oricare din formele ei de manifestare deja evocate, se ignoră dispozițiile art. 430 alin. (4) din Codul de procedură civilă care reglementează faptul că, atunci când hotărârea este supusă apelului sau recursului, fără a face distincție între căi de atac principale sau incidentale, autoritatea de lucru judecat este una provizorie. ... 139. Astfel, art. 430 din Codul de procedură civilă valorifică și, totodată, unifică distincția doctrinară între autoritatea lucrului judecat - „calitate atașată hotărârii de la momentul adoptării ei și până la expirarea termenului de exercitare a căilor de atac de reformare sau de retractare ori, după caz, până la respingerea acestora“ și puterea lucrului judecat - „calitate atașată hotărârii care nu mai poate fi reformată sau retractată“, ceea ce, în concepția noului cod, corespunde autorității de lucru judecat definitive; în prezent însă, ambele ipostaze ale noțiunii sunt acoperite de semnificațiile atribuite autorității de lucru judecat prin acest text, în particular, prin dispozițiile de la alin. (4) și (5) . ... ... F. Analogia argumentelor privind recursul incident: 140. Argumentele reținute în cele ce preced sunt aplicabile, prin analogie, și în materia recursului incident, dată fiind norma de trimitere cuprinsă în dispozițiile art. 491 alin. (1) din Codul de procedură civilă și faptul că instituția recursului incident nu prezintă o reglementare proprie, fiind aplicabile normele procedurale prevăzute pentru apelul incident, cuprinse în dispozițiile art. 472 din Codul de procedură civilă, dar cu observarea dispozițiilor speciale din procedura recursului. ... 141. Astfel, recursul incident se va exercita dacă sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 472 din Codul de procedură civilă, iar soluțiile preconizate vor fi aceleași în ceea ce privește influența modului de soluționare a recursului principal asupra modului de soluționare a recursului incident. ... 142. Art. 491 alin. (1) din Codul de procedură civilă prevede, însă, că dispozițiile art. 488 din Codul de procedură civilă rămân aplicabile, ceea ce înseamnă că recursul incident va putea fi exercitat exclusiv pentru motive de nelegalitate, ca și recursul principal, sub aceeași sancțiune a nulității. ... 143. Pentru argumentele expuse, apelul incident nu poate fi limitat doar la partea din hotărâre ce face obiectul apelului principal, intimatul având la dispoziție această cale de atac pentru a obține schimbarea hotărârii primei instanțe, în oricare dintre soluțiile care îl nemulțumesc, exercitarea dreptului său neputând fi îngrădită doar la situațiile în care obiectul celor două forme de apel este același. ... 144. Prin urmare, nu există niciun argument legal pentru a restrânge obiectul apelului incident doar la obiectul apelului principal, cât timp raportul de dependență între cele două forme de exercitare a căii de atac a apelului se repercutează numai asupra interesului intimatului de a ieși din pasivitatea inițial prefigurată, ceea ce determină, în mod logic, și soluția configurată de legiuitor pentru ipoteza respingerii apelului principal, fără a intra în cercetarea fondului. Astfel, natura accesorie a apelului incident trebuie privită exclusiv în cheia temporalității, în sensul că atât introducerea, cât și eficiența acestuia depind de formularea legală și menținerea apelului principal, dar această condiționalitate nu afectează obiectul apelului incident. ... 145. Concluzionând, dispozițiile art. 472 alin. (2) și art. 491 alin. (1) din Codul de procedură civilă nu condiționează formularea apelului/recursului incident de invocarea unor motive de apel/recurs care să vizeze doar dispozițiile hotărârii care au fost criticate prin cererea de apel/recurs principal, putându-se considera că motivele apelului/recursului incident pot tinde la anularea/schimbarea, respectiv casarea hotărârii atacate sub orice aspect care prezintă interes pentru intimatul care declară apel/recurs incident. ... 146. Soluția este în concordanță cu cele exprimate în doctrina juridică relevantă în chestiunea supusă dezlegării în cauză, în care s-a conturat interpretarea potrivit căreia: „împrejurarea că apelul exercitat în temeiul art. 472 alin. (1) C. proc. civ. este formulat pe calea unei cereri incidentale nu înseamnă că intimatul poate tinde la schimbarea sentinței numai în raport cu ceea ce a cerut apelantul principal, ci poate urmări schimbarea sentinței sub orice alt aspect.“ ... 147. În același sens, tot în doctrină s-a considerat că, și în ipoteza în care apelul principal este îndreptat numai împotriva unora dintre dispozițiile hotărârii atacate, apelul incident nu trebuie să se circumscrie doar la acestea, ci poate să vizeze și altele dintre soluțiile cuprinse în acea hotărâre. ... 148. Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 517 din Codul de procedură civilă, ... ... ... ...