Decizia ÎCCJ nr. 16/2020 (HP)Punctul VIII

VIII. Punctul de vedere exprimat de Direcția legislație, studii, documentare și informatică juridică din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție este în sensul că în aplicarea art. 41 alin. (1) din Codul penal, în cazul condamnărilor succesive, pentru a se stabili dacă sunt îndeplinite condițiile de existență ale recidivei postexecutorii, verificarea condiției referitoare la împlinirea termenului de reabilitare se realizează în raport cu dispozițiile art. 167 alin. (5) din Codul penal. În argumentarea punctului de vedere s-a arătat că dispozițiile art. 41 alin. (1) din Codul penal și art. 167 alin. (5) din Codul penal trebuie interpretate corelat. Prin utilizarea sintagmei „împlinirea termenului de reabilitare“ din conținutul dispozițiilor art. 41 alin. (1) din Codul penal, legiuitorul nu a instituit nicio derogare de la regulile privind calculul termenului de reabilitare stabilite în art. 167 din Codul penal și, în consecință, nici de la regula stabilită de art. 167 alin. (5) din Codul penal, pentru ipoteza calculului termenului de reabilitare în cazul condamnărilor succesive. În absența unei derogări, nu există niciun temei legal care să determine inaplicabilitatea dispozițiilor art. 167 alin. (5) din Codul penal în cadrul operațiunii de verificare a împlinirii termenului de reabilitare, efectuate în scopul stabilirii existenței recidivei postexecutorii, în ipoteza condamnărilor succesive. Dispozițiile art. 41 alin. (1) și dispozițiile art. 167 alin. (5) , ca norme ale părții generale a Codului penal, trebuie aplicate în mod corelat, și nu în mod izolat, excluderea aplicării unei norme cuprinse în partea generală a Codului penal putând fi realizată numai în mod expres de către legiuitor, iar nu pe calea hotărârii prealabile. Această corelare între recidiva postexecutorie și calculul termenului de reabilitare în ipoteza condamnărilor succesive corespunde unei corelări de substanță între agravarea răspunderii penale pe care o implică recidiva postexecutorie și inexistența vocației la reabilitarea judecătorească. Agravarea răspunderii penale pe care o presupune recidiva postexecutorie se justifică, în ipoteza condamnărilor succesive, atât timp cât persoana condamnată nu are vocația de a beneficia de reabilitarea judecătorească, și, invers, existența vocației la reabilitarea judecătorească nu justifică agravarea răspunderii penale pe care o implică recidiva postexecutorie în cazul condamnărilor succesive. Totodată, s-a opinat că soluția legislativă reflectată în dispozițiile art. 167 alin. (5) din Codul penal consacră soluția adoptată în jurisprudență sub imperiul Codului penal anterior cu privire la calculul termenului de reabilitare în cazul condamnărilor succesive. Problema de drept privind calculul termenului de reabilitare în cazul condamnărilor succesive, soluționată pe cale jurisprudențială sub imperiul Codului penal anterior, reflectă legătura dintre stabilirea existenței stării de recidivă și aplicarea regulilor în materia calculului termenului de reabilitare. În acest sens s-a arătat că în considerentele Deciziei nr. 3 din 19 ianuarie 2009 a Secțiilor Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 10 iunie 2009 (prin care s-a stabilit că termenul de reabilitare judecătorească se socotește în raport cu pedeapsa cea mai grea ce intră în componența pedepsei rezultante ca urmare a cumulului juridic sau aritmetic), instanța supremă a subliniat că un efect al reabilitării sau al îndeplinirii termenului de reabilitare privește condamnarea care nu mai este avută în vedere la stabilirea stării de recidivă (art. 38 ultimul alineat din Codul penal anterior), așa încât aceasta nu mai reprezintă un impediment pentru aplicarea unor modalități neprivative de libertate. Astfel, condiția negativă impusă de lege pentru înlăturarea stării de recidivă prin reabilitare sau împlinirea termenului de reabilitare trebuie examinată, în raport cu momentul săvârșirii celei de-a doua infracțiuni. Prin jurisprudența instanței supreme s-a stabilit că, în cazul mai multor condamnări succesive, condamnatul nu poate fi reabilitat decât pe cale judecătorească pentru toate condamnările, iar termenul de reabilitare la care se referă art. 38 alin. (2) din Codul penal anterior se calculează în raport cu pedeapsa cea mai grea și începe să curgă de la data executării ultimei pedepse, chiar dacă, privită izolat, pentru aceasta ar fi îndeplinite condițiile reabilitării de drept. ...