Decizia CCR nr. 498/2025Punctul 14

14. Așa fiind, Curtea a constatat prin aceeași decizie, paragraful 16, că, în considerarea diferenței mai sus arătate, legiuitorul poate reglementa, în materia executării pedepselor, o procedură specială de soluționare a căilor de atac referitoare la exercitarea drepturilor persoanelor condamnate, stabilite prin Legea nr. 254/2013, procedură care să nu mai implice în mod necesar prezența persoanei condamnate, fără ca în acest mod să fie încălcate dispozițiile constituționale privind dreptul la un proces echitabil. Curtea a invocat, deopotrivă, jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, în care s-a statuat că garanțiile consacrate în materie penală de prevederile art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale - egalitatea de arme, dreptul la apărare, contradictorialitatea - nu sunt aplicabile procedurilor privind executarea pedepselor. În acest sens sunt, de exemplu, Decizia din 22 februarie 1995, pronunțată în Cauza A.B. împotriva Elveției, Decizia din 13 mai 2003, pronunțată în Cauza Montcornet de Caumont împotriva Franței, Decizia din 23 septembrie 2004, pronunțată în Cauza Pilla împotriva Italiei, Decizia din 27 iunie 2006, pronunțată în Cauza Szabó împotriva Suediei, și Decizia din 23 octombrie 2012, pronunțată în Cauza Ciok împotriva Poloniei, paragraful 33. Totodată, Curtea Constituțională a mai reținut că, în procedura de soluționare a contestației formulate împotriva încheierii judecătorului de supraveghere a privării de libertate, pronunțată în soluționarea plângerii, persoana condamnată are posibilitatea de a-și formula apărările prin intermediul memoriilor și concluziilor scrise, în temeiul art. 39 alin. (15) din lege, indiferent dacă este adusă sau nu este adusă la judecată. Pentru aceste motive, Curtea a constatat că dispozițiile legale criticate nu încalcă dreptul la un proces echitabil și dreptul la apărare. ...