Decizia CCR nr. 485/2025Punctul 18

18. În susținerea neconstituționalității prevederilor legale criticate, autoarea excepției invocă atât dispozițiile constituționale ale art. 1 alin. (5) referitor la calitatea legii, cât și dispozițiile art. 7 privind principiul legalității incriminării și a pedepsei din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Având în vedere jurisprudența Curții Constituționale și a Curții Europene a Drepturilor Omului referitoare la calificarea contravenției ca acuzație în materie penală (a se vedea în acest sens Decizia nr. 183 din 8 mai 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 425 din 17 iunie 2003, respectiv Hotărârea din 8 iunie 1976, pronunțată în Cauza Engel împotriva Olandei, paragraful 82, Hotărârea din 25 august 1987, pronunțată în Cauza Lutz împotriva Germaniei, paragraful 52, Hotărârea din 21 februarie 1984, pronunțată în Cauza Öztürk împotriva Germaniei, paragraful 50, și Decizia din 17 mai 2016, pronunțată în Cauza Société Oxygène Plus împotriva Franței, paragraful 43), Curtea reține ca normă de referință și art. 23 alin. (12) din Constituție privind legalitatea incriminării și a pedepsei, astfel cum acestea se interpretează, în temeiul art. 20 referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului, și prin prisma exigențelor art. 7 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. ...