Decizia ÎCCJ nr. 25/2020 (HP)Punctul X

ÎCCJ · hotărâre prealabilă · 02.03.2020 · dosar 3.424/1/2019
Punctul X
X. Înalta Curte de Casație și Justiție 91. Examinând sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, raportul întocmit de judecătorii-raportori și chestiunea de drept ce se solicită a fi dezlegată, constată următoarele: + Asupra admisibilității sesizării 92. Potrivit dispozițiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, „dacă, în cursul judecății, un complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului, învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective, este nouă și asupra acesteia Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va putea solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată“. ... 93. Prin urmare, pentru declanșarea acestei proceduri, legiuitorul, în cuprinsul art. 519 din Codul de procedură civilă, a instituit condițiile de admisibilitate care trebuie îndeplinite cumulativ, respectiv: existența unei cauze aflate în curs de judecată, în ultimă instanță; cauza care face obiectul judecății să se afle în competența legală a unui complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului învestit să soluționeze cauza; ivirea unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea, pe fond, a cauzei în curs de judecată; chestiunea de drept a cărei lămurire se cere să fie nouă; chestiunea de drept să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curți de Casație și Justiție și nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare. ... 94. Litigiul în legătură cu care s-a formulat sesizarea este în curs de judecată, titularul sesizării, Curtea de Apel Constanța - Secția I civilă, învestit cu calea de atac a apelului urmează să soluționeze cauza în ultimă instanță, prin pronunțarea unei hotărâri judecătorești care, potrivit art. 155 alin. (2) din Legea nr. 263/2010, este definitivă. ... 95. Cauza care face obiectul judecății în apel se află în competența legală a unui complet de judecată al curții de apel învestit să o soluționeze; procesul are natura juridică a unui litigiu în materia asigurărilor sociale, ce conferă competență exclusivă, în primă instanță, tribunalului de la domiciliul reclamantului, conform art. 153 și art. 154 alin. (1) din actul normativ sus-menționat, reclamanta din prezenta cauză având domiciliul în localitatea Eforie Sud, județul Constanța. ... 96. Hotărârea pronunțată de tribunal este supusă numai apelului, conform art. 155 alin. (1) din aceeași lege. ... 97. În legătură cu chestiunea de drept adusă în dezbatere se reține că Înalta Curte de Casație și Justiție nu a dezlegat cu efecte general obligatorii problema de drept care constituie obiect al sesizării și nici nu există un recurs în interesul legii în curs de soluționare având acest obiect. ... 98. În ceea ce privește condiția ca sesizarea să aibă ca obiect o chestiune de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea, pe fond, a cauzei, se reține că reclamanta pensionară solicită revizuirea pensiei sale pentru limită de vârstă raportat și la chestiunea de față, anume stagiul complet de cotizare. ... 99. Chestiunea de drept ce face obiectul pronunțării unei hotărâri prealabile, deși a fost formulată ca o singură întrebare, are două componente: (i) În cadrul primei componente, instanța de trimitere vrea să știe dacă, în interpretarea art. 64 alin. (2) din Legea nr. 263/2010 și a art. 133 din Normele de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010, la transformarea, în domeniul temporal de aplicare a Legii nr. 263/2010, a unei pensii anticipate stabilite în temeiul Legii nr. 19/2000 în pensie pentru limită de vârstă trebuie menținut stagiul complet de cotizare de care pensionarul a beneficiat la momentul cererii de acordare a pensiei anticipate, potrivit Legii nr. 19/2000, sau trebuie utilizat stagiul complet de cotizare aplicabil la momentul transformării pensiei, prevăzut de Legea nr. 263/2010. Este de menționat că, deși întrebarea instanței de trimitere se referă numai la alin. (2) al art. 64, din motivele care susțin admisibilitatea sesizării rezultă că aceasta privește art. 64 în întregul său. ... (ii) În cadrul celei de-a doua componente, pentru cazul în care răspunsul la prima întrebare este că se menține stagiul complet de cotizare determinat potrivit Legii nr. 19/2000, instanța de trimitere dorește să știe dacă trebuie avut în vedere stagiul complet de cotizare de care trebuia să beneficieze pensionarul, la data cererii de acordare a pensiei anticipate, potrivit Legii nr. 19/2000, în interpretarea dată acesteia prin Decizia nr. 4/2011, iar nu cel efectiv stabilit prin decizia de pensionare anticipată. ... ... 100. Această a doua componentă are ca premisă situația factuală a cauzei în care pensionarul, la data calculării pensiei anticipate, a beneficiat de un stagiu complet de cotizare determinat potrivit anexei nr. 9 din Normele de aplicare a prevederilor Legii nr. 19/2000, după data nașterii, în condițiile în care în anexa nr. 3 din Legea nr. 19/2000 existau condiții mai favorabile pentru calculul stagiului, raportat la data formulării cererii, aplicare ce a fost susținută prin Decizia nr. 4/2011. ... 101. În ceea ce privește a doua componentă a întrebării este de reținut că, la stabilirea pensiei anticipate cuvenite reclamantei, au fost aplicate dispozițiile art. 49 din Legea nr. 19/2000, conform cărora: „(1) Asigurații care au depășit stagiul complet de cotizare cu cel puțin 10 ani pot solicita pensia anticipată cu cel mult 5 ani înaintea vârstelor standard de pensionare. (2) La stabilirea stagiului de cotizare pentru acordarea pensiei anticipate nu se au în vedere perioadele asimilate prevăzute la art. 38 alin. (1) lit. b) și c) , precum și perioadele în care asiguratul a beneficiat de pensie de invaliditate. (3) Cuantumul pensiei anticipate se stabilește în aceleași condiții cu cel al pensiei pentru limită de vârstă. (...)“ ... 102. La data deschiderii drepturilor sale de pensie anticipată, 28 mai 2008, s-au luat în calcul stagiul complet de cotizare de 28 de ani și vârsta standard de pensionare astfel cum erau prevăzute în anexa nr. 9 din Normele de aplicare a prevederilor Legii nr. 19/2000, după data nașterii, în condițiile în care în anexa nr. 3 din Legea nr. 19/2000 existau condiții mai favorabile pentru calculul stagiului, raportat la data formulării cererii, acesta fiind de 26 de ani și 8 luni. Aceste diferențe erau relevante în toate situațiile în care asiguratul beneficia de derogări în privința reducerii stagiului sau vârstei de cotizare, cum ar fi fost activitățile încadrate în condiții speciale de muncă, în condiții de handicap sau pensie anticipată. ... 103. Nu rezultă că decizia de pensionare anticipată a fost contestată de reclamantă sub aspectul stagiului de cotizare reținut la stabilirea drepturilor de pensie anticipată. ... 104. De reținut că pensia anticipată se acordă în condițiile în care solicitantul a depășit stagiul complet de cotizare, dar nu și vârsta standard de pensionare, acesta fiind elementul supus reducerii în raport cu limita standard. ... 105. Prin Decizia nr. 4/2011, pronunțată ulterior deschiderii drepturilor reclamantei, Înalta Curte de Casație și Justiție a unificat jurisprudența neunitară, stabilind că: „Modalitatea de stabilire a vârstei standard de pensionare și a stagiului complet de cotizare utilizate pentru determinarea punctajului mediu anual în operațiunile de calculare a pensiilor din sistemul public, pentru persoane ale căror drepturi s-au deschis începând cu data de 1 aprilie 2001 și care beneficiază de reducerea vârstei de pensionare potrivit legii, se realizează prin raportare la dispozițiile anexei nr. 3 la Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, în sensul că beneficiază de reducerea vârstelor standard de pensionare care se determină în funcție de data formulării cererii de pensionare.“ ... 106. Reclamantei însă i s-a stabilit un stagiu complet de cotizare calculat în decizia de stabilire a pensiei anticipate, în raport cu anexa nr. 9 din Normele de aplicare a prevederilor Legii nr. 19/2000, și nu potrivit anexei nr. 3 din lege. ... 107. În acest context se pune problema dacă se mai poate modifica, pe calea revizuirii, o bază de calcul, sub aspectul stagiului complet utilizat, necontestată la momentul stabilirii drepturilor de pensie. ... 108. Astfel, în ceea ce privește a doua componentă a întrebării se observă că aceasta vizează problema dacă, pe calea unei cereri de revizuire a deciziei de pensionare pentru limită de vârstă, mai poate fi modificat stagiul complet de cotizare ce a fost valorificat la deschiderea dreptului de pensie anticipată, prin luarea în considerare a celui din anexa nr. 9 din Normele de aplicare a prevederilor Legii nr. 19/2000 (stabilit similar cu reglementarea ulterioară, prevăzută de Legea nr. 263/2010, prin raportare la data nașterii pensionarului), în favoarea celui prevăzut de anexa nr. 3 din Legea nr. 19/2000, potrivit Deciziei nr. 4/2011 (prin raportare la data formulării cererii de acordare a pensiei anticipate). ... 109. Aceasta este o problemă distinctă, ce nu constituie obiect al dezlegării, în condițiile în care sesizarea se referă la interpretarea și aplicarea art. 64 din Legea nr. 263/2010 și a normei tranzitorii cuprinse în art. 133 din Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010, respectiv la succesiunea în timp a legilor aplicabile, iar nu la interpretarea și aplicarea art. 107 din Legea nr. 263/2010, anume la sfera de aplicare a revizuirii drepturilor de pensie. ... 110. Astfel, instanța de trimitere sugerează, prin modul de formulare a întrebării, că în situația în care răspunsul la sesizare este în sensul că, la transformarea pensiei anticipate în pensie pentru limită de vârstă, se menține stagiul prevăzut de Legea nr. 19/2000, automat acesta urmează a fi cel stabilit prin jurisprudența de unificare a practicii judiciare, urmând ca decizia de pensionare pentru limită de vârstă să poată fi modificată în consecință. ... 111. Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept constată că aceasta este o chestiune de drept distinctă, care nu constituie obiect al învestirii în cauza de față. ... 112. Pe de altă parte, nu poate fi ignorată dubla componență a întrebării, pentru că, altminteri, s-ar denatura obiectul de reglementare al fiecăreia dintre norme: art. 64 din Legea nr. 263/2010, referitor la transformarea pensiei anticipate în pensie pentru limită de vârstă, și art. 107 din Legea nr. 263/2010, referitor la revizuirea drepturilor de pensie. ... 113. În ceea ce privește prima componentă a întrebării, prin aceasta se solicită interpretarea prevederilor art. 64 din Legea nr. 263/2010 și ale art. 133 din Normele de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010, legat de determinarea stagiului complet de cotizare. ... 114. În jurisprudența și doctrina în materie s-a reținut că procedura reglementată de art. 519 din Codul de procedură civilă trebuie să aibă în vedere o problemă de drept reală, care să privească interpretarea diferită și contradictorie a unui text de lege, a unei reguli cutumiare neclare, incomplete sau, după caz, incerte ori incidența unor principii generale ale dreptului, al căror conținut sau a căror sferă de acțiune sunt discutabile, cu scopul împiedicării apariției unei jurisprudențe neunitare în materie. ... 115. Or, problema de drept care face obiectul primei componente a întrebării nu reprezintă o problemă de drept reală, care să privească interpretarea diferită și contradictorie a unui text de lege, al cărui conținut sau sferă de acțiune sunt discutabile. ... 116. Astfel, potrivit art. 133 din Norme: „Transformarea pensiilor anticipate și anticipate parțiale, stabilite potrivit legislației anterioare intrării în vigoare a legii, în pensii pentru limită de vârstă se face la împlinirea vârstelor standard de pensionare prevăzute în anexa nr. 5 la lege sau, după caz, a vârstelor standard reduse potrivit legislației în vigoare, iar calculul drepturilor de pensie pentru limită de vârstă se face în condițiile legii.“ ... 117. Legea la care face trimitere norma juridică menționată anterior este art. 64 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, acesta reglementând regulile transformării pensiei anticipate în pensie pentru limită de vârstă. ... 118. Or, potrivit art. 64 alin. (1) din Legea nr. 263/2010: „La data îndeplinirii condițiilor pentru acordarea pensiei pentru limită de vârstă, pensia anticipată se transformă în pensie pentru limită de vârstă și se recalculează prin adăugarea perioadelor asimilate și a eventualelor stagii de cotizare realizate în perioada de suspendare a plății pensiei anticipate.“ ... 119. Ca atare, cuantumul pensiei anticipate transformată în pensie de vârstă se recalculează prin adăugarea perioadelor asimilate și a eventualelor stagii de cotizare realizate în perioada de suspendare a plății pensiei anticipate, acestea fiind singurele elemente care se schimbă față de momentul deschiderii drepturilor inițiale de pensie, legea fiind clară în acest sens. ... 120. Congruent cu această reglementare de drept substanțial, dispoziția tranzitorie din art. 133 al Normelor de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010 stipulează că transformarea pensiilor anticipate și anticipate parțiale, stabilite potrivit legislației anterioare intrării în vigoare a legii, în pensii pentru limită de vârstă se face la împlinirea vârstelor standard de pensionare prevăzute în anexa nr. 5 la lege sau, după caz, a vârstelor standard reduse potrivit legislației în vigoare, iar calculul drepturilor de pensie pentru limită de vârstă se face în condițiile legii. Este de observat că textul de lege se referă exclusiv la atingerea vârstei standard de pensionare din legea nouă, fără a conține vreo referire la stagiul de cotizare, element ce rămâne neschimbat în procesul de transformare. ... 121. Dificultatea întrebării este justificată de instanța de trimitere prin raportare la mai multe decizii ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțate în cadrul procedurilor de unificare a jurisprudenței. ... 122. Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept observă că această justificare este artificială, pentru argumentele ce vor fi arătate în continuare. ... 123. Transformarea pensiei anticipate a reclamantei în pensie pentru limită de vârstă s-a făcut la data de 31 ianuarie 2011, după ce aceasta a ajuns la vârsta standard de pensionare, dată la care devenise aplicabilă Legea nr. 263/2010, fiind abrogată Legea nr. 19/2000. ... 124. Legea nr. 263/2010 reglementează trecerea de la pensia anticipată la pensia pentru limită de vârstă în art. 64, într-o modalitate similară celei din legea precedentă. ... 125. Normele metodologice de aplicare a legii, adoptate prin Hotărârea Guvernului nr. 257/2011, prevăd în art. 52 că pensia anticipată ori pensia anticipată parțială se transformă din oficiu în pensie pentru limită de vârstă, care se acordă începând cu data îndeplinirii condițiilor privind vârsta standard de pensionare sau vârsta standard redusă, potrivit prevederilor legale, pentru acordarea unei pensii pentru limită de vârstă. ... 126. Singura dispoziție tranzitorie aplicabilă în situații precum a reclamantei este cea din art. 133 al Normelor de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010. ... 127. Prin Decizia nr. 22/2015, pronunțată de Înalta Curte - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, s-a statuat că, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 52 și 53 din Legea nr. 263/2010, raportat la prevederile anexei nr. 5 la această lege, vârsta standard de pensionare, în vederea înscrierii la pensie pentru limită de vârstă, se determină în funcție de data nașterii asiguratului. În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 53 alin. (3) și art. 95 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare, raportat la prevederile anexei nr. 5 la această lege, stagiul complet de cotizare al persoanelor care se pensionează în temeiul acestui act normativ și care beneficiază de reducerea vârstei standard de pensionare se determină conform anexei nr. 5 în funcție de data nașterii asiguratului. ... 128. În considerentele acestei decizii s-a reținut că Legea nr. 263/2010 conține o reglementare diferită de cea cuprinsă în Legea nr. 19/2000, iar elementul care diferențiază în mod esențial cele două acte normative este acela că a fost introdus drept criteriu de referință pentru determinarea vârstei standard de pensionare și a stagiului complet de cotizare, data nașterii asiguratului. În același sens, reținând ca element de referință prima rubrică din anexă, rezultă că stagiul complet de cotizare nu poate fi altul decât cel menționat în dreptul rubricii care conține luna și anul nașterii asiguratului, independent dacă, în realitate, prin reducerea vârstei standard de pensionare, asiguratul s-a pensionat mai înainte de data prestabilită în anexa nr. 5. De asemenea s-a statuat că Decizia nr. 4/2011 nu este aplicabilă în litigiile care intră sub incidența Legii nr. 263/2010. ... 129. Este de remarcat că prin Decizia nr. 22/2015 au fost soluționate trei sesizări conexate. Prima s-a referit la stabilirea vârstei standard de pensionare, în vederea înscrierii la pensie pentru limită de vârstă, cerându-se să se lămurească dacă vârsta standard de pensionare se determină în funcție de data nașterii asiguratului sau în funcție de data cererii de înscriere la pensie. Situația factuală a cauzei era în sensul că pensionarul, aflat în pensie de invaliditate stabilită potrivit Legii nr. 19/2000, a cerut trecerea la pensie pentru limită de vârstă sub imperiul Legii nr. 263/2010, iar cererea a fost respinsă de casa de pensii pe motiv că nu îndeplinea condiția referitoare la vârsta standard de pensionare din Legea nr. 263/2010. Celelalte două sesizări au fost formulate în cauze având ca obiect contestații la deciziile de pensionare pentru limită de vârstă, decizii prin care, sub imperiul Legii nr. 263/2010, se reținuse un stagiu de cotizare raportat la data nașterii asiguratului, iar nu raportat la data pensionării. ... 130. Drept urmare, se constată că prin Decizia nr. 22/2015 s-au dat două răspunsuri punctuale, în raport cu întrebările adresate Înaltei Curți de Casație și Justiție și niciunul dintre acestea nu este aplicabil cauzei cu care este învestită instanța de trimitere, care nu are a rezolva o problemă legată de vârsta standard de pensionare și nici nu are situația unei pensionări inițiale sub imperiul Legii nr. 263/2015. ... 131. Prin Decizia nr. 71/2017, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a statuat că: „În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 170 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare, indicele de corecție se aplică persoanelor al căror drept inițial la pensie s-a născut ulterior intrării în vigoare a legii.“ ... 132. Relevant pentru prezenta sesizare este că, și în acea cauză, înscrierea inițială la pensie s-a realizat sub imperiul Legii nr. 19/2000, prin stabilirea unei pensii anticipate parțial și se punea problema dacă la transformarea acesteia în pensie pentru limită de vârstă se aplică indicele de corecție, reglementat de Legea nr. 263/2010, exclusiv pentru drepturile de pensie deschise după 1 ianuarie 2011, indice instituit pentru a corecta diferențele de cuantum față de asigurații pensionați sub imperiul Legii nr. 19/2000 care au beneficiat de stagii complete de cotizare în valori mai mici decât cele din noua lege, și astfel punctajul lor ar fi fost mai mare. S-a reținut în această decizie că indicele de corecție nu se aplică la momentul emiterii deciziei de pensie pentru limită de vârstă în temeiul Legii nr. 263/2010, câtă vreme înscrierea la pensia inițială a avut loc anterior intrării în vigoare a Legii nr. 263/2010, iar data înscrierii inițiale la pensie este cea care rezultă din prima decizie de pensionare anticipată și că la împlinirea vârstei de pensionare pentru limită de vârstă pensia anticipată se transformă în pensie pentru limită de vârstă prin adăugarea perioadelor asimilate și a eventualelor stagii de cotizare realizate în perioada de anticipare. Altfel spus, recalcularea cuantumului pensiei anticipate prin adiționarea altor stagii de cotizare realizate după pensionarea anticipată nu conduce la nașterea unui alt drept inițial la pensie, ci doar la majorarea cuantumului acesteia, ca urmare a adăugării de vechime la momentul transformării pensiei dintr-o categorie în alta. De altfel, cum în cuprinsul deciziei pentru limită de vârstă este menționată și data înscrierii inițiale la pensie, decizia de pensionare pentru limită de vârstă este definitivă sub acest aspect - data nașterii inițiale a dreptului la pensie. S-a mai reținut că prin Decizia nr. 698/2014, Curtea Constituțională a arătat că, dată fiind aplicarea principiului tempus regit actum, situația diferită în care se află cetățenii în funcție de reglementarea aplicabilă nu poate fi privită ca o încălcare a dispozițiilor constituționale care consacră egalitatea în fața legii și autorităților publice, fără privilegii și discriminări. ... 133. În concluzie, s-a statuat că data înscrierii la pensie este cea inițială și că la transformarea acesteia în pensie pentru limită de vârstă se adaugă doar perioadele asimilate și eventualele stagii de cotizare realizate în perioada de anticipare. Per a contrario, nu se modifică alte elemente, cum ar fi stagiul complet de cotizare, prin aplicarea unor reglementări actuale diferite. ... 134. În fine, prin Decizia nr. 69/2018, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, având a se pronunța asupra interpretării și aplicării dispozițiilor art. 169^1 alin. (3) din Legea nr. 263/2010, respectiv asupra modalității în care, în procesul de recalculare a pensiilor, se stabilesc stagiile complete de cotizare, a statuat că sintagma „stagiile complete de cotizare prevăzute de lege, corespunzătoare fiecărei situații“ se referă la legea în vigoare la data recalculării pensiei prin acordarea majorării de punctaj, anume la Legea nr. 263/2010, în condițiile în care legiuitorul nu face nicio trimitere, directă sau indirectă, expresă sau implicită, la stagiul de cotizare prevăzut de o altă lege decât cea în care este cuprinsă dispoziția legală, deci nici la legea în vigoare la data deschiderii dreptului de pensie. ... 135. În cuprinsul acestei decizii s-a reținut că, atunci când s-a intenționat să se vizeze o lege anterioară Legii nr. 263/2010, referirea la un asemenea act normativ a fost expresă. Un alt argument utilizat în sprijinul concluziei că legea aplicabilă este cea de la data recalculării pensiei, iar nu aceea de la data deschiderii dreptului de pensie, are în vedere interpretarea dată acestui text de lege prin Normele de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010, distinct de modul de calcul reglementat pentru situația care se referă la „stagiul complet de cotizare avut în vedere la stabilirea pensiei“, diferența fiind corectată prin intervenția legiuitorului, prin art. I pct. 3 din Legea nr. 221/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, aplicabilă de la 1 octombrie 2018. ... 136. Instanța de trimitere consideră că, pentru identitate de rațiune cu situația rezolvată prin Decizia nr. 69/2018, sintagma „în condițiile legii“ din norma tranzitorie aplicabilă în cauză, anume art. 133 din Normele de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010, s-ar referi la legea actuală, respectiv Legea nr. 263/2010, atât în ceea ce privește vârsta standard, cât și stagiul complet de cotizare. ... 137. Se constată însă că nu există identitatea de rațiune la care se referă instanța de trimitere, pentru că Decizia nr. 69/2018 a vizat stagiul utilizat la recalcularea pensiilor pentru persoanele care au lucrat în condiții de muncă diferite de cele normale, în ipoteza în care acestea au beneficiat și de majorarea punctajelor. Cum raționamentul cuprins în decizie viza exclusiv acea situație, nu poate fi extins la ipoteze juridice diferite. ... 138. O interpretare contrară ar încălca reglementarea clară din art. 64 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, așa cum a fost expusă mai sus, și ar contrazice și statuările din Decizia nr. 71/2017, conform cărora data înscrierii la pensie este data prevăzută în decizia de pensionare anticipată, cu păstrarea bazei de calcul, inclusiv în ceea ce privește stagiul complet de cotizare utilizat, de la data deschiderii drepturilor de pensie. ... 139. Abandonarea acestui raționament și stabilirea că, în această situație, se aplică în totalitate Legea nr. 263/2010 ar crea discriminări față de cei cărora nu li s-a recunoscut aplicarea indicelui de corecție, tocmai pentru că s-a considerat că elementele de calcul al pensiei întemeiate pe dispozițiile Legii nr. 19/2000 nu mai permiteau a se considera că este vorba de o pensie stabilită în baza Legii nr. 263/2010, între aceste elemente fiind și stagiul de cotizare prevăzut de legea veche. ... 140. Interpretarea adecvată a textelor de lege supuse interpretării și care nu contrazice jurisprudența anterioară a Înaltei Curți de Casație și Justiție este aceea conform căreia doar vârsta standard de pensionare se calculează potrivit anexei nr. 5 din Legea nr. 263/2010, nu și stagiul complet de cotizare, care rămâne supus reglementării anterioare, în vigoare la data stabilirii inițiale a drepturilor de pensie. ... 141. La acel moment s-au stabilit toate elementele necesare deschiderii dreptului la pensie, inclusiv stagiul complet de cotizare în baza căruia se face calculul pensiei, acesta reprezentând o condiție de fond esențială pentru deschiderea drepturilor de pensie. ... 142. La momentul transformării pensiei anticipate în pensie pentru limită de vârstă, atât art. 49 alin. (4) , care, deși abrogat, făcea referire expresă la aplicabilitatea sa începând cu data de 1 ianuarie 2011, dar și art. 64 din Legea nr. 263/2010 prevăd că la împlinirea vârstelor standard de pensionare prevăzute de prezenta lege (Legea nr. 19/2000)/la data îndeplinirii condițiilor pentru acordarea pensiei pentru limită de vârstă (Legea nr. 263/2010), pensia anticipată se transformă în pensie pentru limită de vârstă și se recalculează prin adăugarea perioadelor asimilate și a eventualelor stagii de cotizare realizate în perioada de suspendare a plății pensiei anticipate. ... 143. Este adevărat că Legea nr. 19/2000 conține sintagma „împlinirea vârstelor standard“, iar Legea nr. 263/2010 se referă la îndeplinirea condițiilor pentru pensia de limită de vârstă, dar singurul element care se modifică este vârsta standard de pensionare pe care asiguratul trebuie să o atingă pentru ca pensia anticipată să se transforme în pensie pentru limită de vârstă, nu și stagiul complet de cotizare, care rămâne fixat la momentul deschiderii inițiale a dreptului la pensie. ... 144. Această interpretare este confirmată de reglementările conținute în Normele de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010, care prevăd în art. 52 că pensia anticipată se transformă din oficiu în pensie pentru limită de vârstă, care se acordă începând cu data îndeplinirii condițiilor privind vârsta standard de pensionare sau vârsta standard redusă, potrivit prevederilor legale, pentru acordarea unei pensii pentru limită de vârstă, neexistând vreo referire la stagiu. ... 145. Această interpretare nu contrazice nici sintagma „calculul drepturilor de pensie pentru limită de vârstă se face în condițiile legii“, cuprinsă în art. 133 din Normele de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010, la care se referă instanța de trimitere, aceasta privind vârsta ce trebuie atinsă pentru transformarea pensiei și posibilitatea recalculării prin adăugare de stagii asimilate sau efective, în condițiile în care decizia a fost suspendată. ... ... ...
Sursa oficială ↗