Decizia ÎCCJ nr. 12/2020 (HP)Punctul VII
Punctul VII
VII. Jurisprudența instanțelor naționale în materie
45. La solicitarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, instanțele naționale au comunicat un număr redus de hotărâri judecătorești cu privire la problema de drept în discuție. De asemenea au fost exprimate de către judecători opinii teoretice, din care au rezultat două orientări diferite în interpretarea dispozițiilor art. 55 și 58 din Legea nr. 263/2010. ...
46. Astfel, într-o orientare, s-a apreciat că reducerea vârstei standard de pensionare prevăzută de art. 58 din Legea nr. 263/2010 poate fi cumulată cu cea reglementată de art. 55. Din analiza dispozițiilor legale enunțate rezultă că art. 55 reglementează reducerea vârstelor standard de pensionare pentru asigurații care au realizat stagii de cotizare în condiții deosebite de muncă sau în grupa I de muncă, iar art. 58 conține dispoziții speciale pentru asigurații care au realizat stagii de cotizare în condiții de handicap atât sub aspectul stagiului minim de cotizare, cât și sub aspectul vârstei standard de pensionare. ...
47. În ceea ce privește posibilitatea cumulării reducerilor vârstei standard de pensionare reglementate de cele două articole, legea nu dispune în mod expres nici sub aspectul interzicerii unui astfel de cumul, nici sub aspectul recunoașterii acestei posibilități. În aceste condiții, prezintă relevanță dispozițiile art. 60 alin. (2) din Legea nr. 263/2010. ...
48. Atunci când legiuitorul a dorit să interzică un cumul al reducerilor vârstelor standard de pensionare prevăzute de Legea nr. 263/2010 a făcut-o în mod expres. Astfel, conform art. 63 din același act normativ, la acordarea pensiei anticipate, reducerea vârstei standard de pensionare prevăzută de art. 62 alin. (1) nu poate fi cumulată cu nicio altă reducere reglementată de prezenta lege sau de alte acte normative. Or, în cazul pensiei pentru limită de vârstă nu există o interdicție expresă a cumulului reducerilor reglementate de art. 55 și 58 din Legea nr. 263/2010. ...
49. S-a exprimat și opinia potrivit căreia reducerea vârstei standard de pensionare, prevăzută de art. 58 din Legea nr. 263/2010 nu poate fi cumulată cu aceea reglementată de art. 55 din aceeași lege. Art. 60 este aplicabil doar prin raportare la art. 55, nu și la art. 58. În susținerea acestei opinii, s-a invocat și argumentul că pentru situația specială a persoanelor care au realizat stagii de cotizare în condiții de handicap, legiuitorul a reglementat deja, la art. 58, un dublu beneficiu, respectiv reducerea vârstei standard de pensionare în funcție de stagiul de cotizare realizat (cu 15 ani în situația asiguraților cu handicap grav, cu 10 ani în situația asiguraților cu handicap accentuat și handicap mediu) și un stagiu complet de cotizare diferit de cel comun prevăzut de art. 52, respectiv cel puțin o treime din stagiul complet de cotizare, în situația asiguraților cu handicap accentuat. ...
50. Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a comunicat că la nivelul Secției judiciare - Serviciul judiciar civil nu se verifică, în prezent, practica judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în problema de drept ce formează obiectul sesizării. ... ...
Sursa oficială ↗