Decizia CCR nr. 415/2025Punctul 6

6. În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că dispozițiile art. 47 alin. (4) și (5) din Legea nr. 207/2015, referitoare la comunicarea actelor de procedură fiscală, sunt neconstituționale, deoarece lasă la aprecierea subiectivă a organelor fiscale ce anume înseamnă imposibilitate de comunicare, astfel că, în practică, există o tendință generalizată de trimitere a actului administrativ fiscal o singură dată prin poștă, cu confirmare de primire, deși corespondența (plicul) se întoarce la expeditor cu mențiunea poștei: avizat, reavizat, expirat termen de păstrare. Astfel, există situații în care este confirmat domiciliul destinatarului/contribuabilului, dar căruia nu i-a fost livrată corespondența din diferite motive (lipsa temporară a destinatarului de la domiciliu - concediu de odihnă, probleme medicale etc., rătăcirea/pierderea avizării) și, cu toate acestea, organele fiscale consideră ca fiind o imposibilitate de comunicare a actului administrativ fiscal și procedează la comunicarea acestuia prin publicitate. Or, o astfel de interpretare afectează accesul liber la justiție al contribuabilului, în ceea ce privește posibilitatea acestuia de a contesta existența sau cuantumul obligației fiscale. De asemenea, dispozițiile art. 47 alin. (6) din Legea nr. 207/2015 încalcă dreptul la apărare, întrucât anunțul și comunicarea prin publicitate conțin prea puține elemente, iar printre acestea nu se regăsesc și informații cu privire la suma pentru care a fost emis actul administrativ fiscal sau ce tip de obligație fiscală reprezintă, aspecte care să permită contribuabilului o apreciere cât mai aproape de realitatea întinderii obligației fiscale și să asigure dreptul acestuia la informare în mod complet și concret și să nu fie pus în imposibilitatea de a-l contesta. ...