Decizia ÎCCJ nr. 4/2020 (HP)Punctul V

V. Punctul de vedere al Direcției legislație, studii și documentare și informatică juridică din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție: Direcția de specialitate din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție și-a exprimat punctul de vedere în sensul că dispozițiile art. 19 din Legea nr. 682/2002 privind protecția martorilor, republicată, reglementează o cauză de reducere a pedepsei și sunt incidente în procesul de individualizare a pedepsei, neputând fi aplicate pe calea contestației la executare întemeiate pe prevederile art. 598 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură penală. S-a arătat că această opinie se întemeiază, în esență, pe următoarele argumente: Dispozițiile art. 19 din Legea nr. 682/2002 privind protecția martorilor, republicată, reglementează o cauză de reducere a pedepsei, în accepțiunea prevederilor art. 79 din Codul penal, care are ca fundament conduita adoptată de făptuitor și poate fi reținută exclusiv în procesul de individualizare a pedepsei. Această concluzie se desprinde atât din dispozițiile art. 19 din Legea nr. 682/2002 privind protecția martorilor, republicată, care se referă la beneficiul reducerii la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege și condiționează beneficiul menționat de o evaluare a conduitei adoptate de făptuitor, specifică procesului de individualizare a pedepsei, cât și din Decizia nr. 3 din 28 februarie 2018 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală al Înaltei Curți de Casație și Justiție (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 327 din 13 aprilie 2018). În acest sens s-a arătat că în dispozitivul Deciziei nr. 3 din 28 februarie 2018, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală se referă, în mod explicit, la cauza legală de reducere a pedepsei prevăzută în art. 19 din Legea nr. 682/2002 privind protecția martorilor, republicată, iar în considerentele Deciziei nr. 3 din 28 februarie 2018, completul menționat al Înaltei Curți de Casație și Justiție reține că instituția reglementată în art. 19 din Legea nr. 682/2002 are natura juridică a unei cauze legale speciale de reducere a pedepsei, cu caracter personal, a cărei aplicabilitate este condiționată de îndeplinirea cumulativă a unor cerințe referitoare la: calitatea persoanei care o invocă, conduita procesuală pe care trebuie să o adopte aceasta și stadiul cauzei în care se urmărește producerea efectelor atenuante de pedeapsă, că este esențialmente orientată spre individualizarea uneia sau mai multor pedepse, aplicabile pentru fapte determinate comise de martor, și că nu are o existență juridică autonomă, ci este integrată unui proces penal determinat, având ca obiect fapte clar individualizate, comise de martorul denunțător la data formulării denunțului. Considerentele Deciziei nr. 3 din 28 februarie 2018 relevă natura juridică de cauză de reducere a pedepsei a instituției reglementate în art. 19 din Legea nr. 682/2002 privind protecția martorilor, republicată, cantonează aplicarea acesteia la sfera procesului de individualizare a pedepsei și subliniază dependența aplicării dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002, republicată, de existența unui proces penal, care are ca obiect fapta sau faptele comise de beneficiarul cauzei de reducere a pedepsei. Reglementând o cauză de reducere a pedepsei, a cărei incidență se evaluează exclusiv în procesul de individualizare a pedepsei și intră în puterea lucrului judecat, dispozițiile art. 19 din Legea nr. 682/2002, republicată, nu pot fi aplicate pe calea contestației la executare întemeiate pe prevederile art. 598 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură penală, întrucât contestația la executare, indiferent de temeiul invocat, nu permite instanței de executare (sau instanței în a cărei circumscripție se află locul de deținere) să realizeze o nouă individualizare a pedepsei (o reindividualizare a pedepsei). ...