Decizia ÎCCJ nr. 4/2020 (HP)Punctul IV

IV. Punctele de vedere exprimate de curțile de apel și instanțele judecătorești arondate În conformitate cu dispozițiile art. 476 alin. (10) din Codul de procedură penală cu referire la art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală, s-a solicitat punctul de vedere al instanțelor judecătorești asupra chestiunii de drept supuse dezlegării. Au comunicat puncte de vedere asupra problemei de drept în discuție Curtea de Apel Bacău, Curtea de Apel Brașov, Curtea de Apel Cluj, Curtea de Apel Constanța, Curtea de Apel Galați, Curtea de Apel Oradea, Curtea de Apel Pitești, Curtea de Apel Ploiești și Curtea de Apel Timișoara, care, după caz, au făcut referire și la opiniile unora dintre instanțele arondate. Curțile de apel Alba Iulia și Suceava nu au comunicat puncte de vedere asupra chestiunii supuse dezlegării, răspunsurile transmise cuprinzând mențiunea neidentificării, în jurisprudența acestora ori a instanțelor din circumscripție, a unor hotărâri relevante pentru problema de drept ce face obiectul sesizării. 1. În urma consultării instanțelor de judecată s-a evidențiat opinia majoritară potrivit căreia dispozițiile art. 19 din Legea nr. 682/2002 privind protecția martorilor, republicată, nu pot fi interpretate ca reprezentând o cauză de micșorare a pedepsei, în sensul art. 598 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură penală. În argumentarea opiniei exprimate s-a arătat, în esență, că aplicarea dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002 privind protecția martorilor, republicată, referitoare la beneficiul reducerii la jumătate a limitelor de pedeapsă este o chestiune de fond, ce trebuia avută în vedere de instanță la individualizarea judiciară a pedepsei ca un criteriu obiectiv. Aplicarea acestor prevederi legale are consecințe asupra limitelor de pedeapsă prevăzute pentru infracțiunea dedusă judecății, în sensul reducerii la jumătate a acestora și stabilirii unei pedepse între aceste limite în procesul complex al individualizării pedepsei realizat cu ocazia judecării pe fond a cauzei. Împrejurarea că ulterior rămânerii definitive a hotărârii de condamnare sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru reținerea prevederilor art. 19 din Legea nr. 682/2002 privind protecția martorilor, republicată, nu este în măsură să conducă la admiterea unei contestații la executare întemeiate pe dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură penală, întrucât este inadmisibil ca pe această cale să se procedeze la o nouă individualizare a pedepsei. Articolul 19 din Legea nr. 682/2002 privind protecția martorilor, republicată, reglementează o cauză specială de reducere a pedepsei, cu aplicabilitate temporară, până la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare, și nu o cauză de micșorare a pedepsei, apărută după rămânerea definitivă a sentinței de condamnare. Astfel, s-a considerat că o interpretare conform căreia aceste dispoziții legale ar constitui, în orice situație, o cauză de micșorare a pedepsei, valorificabilă prin intermediul contestației la executare întemeiate pe art. 598 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură penală, este de natură să înfrângă autoritatea de lucru judecat și să transforme contestația la executare într-o cale de atac de reformare, ceea ce nu este permis de lege. Potrivit prevederilor art. 19 din Legea nr. 682/2002 privind protecția martorilor, republicată, persoana care are calitatea de martor, în sensul art. 2 lit. a) pct. 1 și 2 din lege, și care a comis o infracțiune gravă, iar înaintea sau în timpul urmăririi penale ori al judecății denunță sau facilitează identificarea sau tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârșit astfel de infracțiuni beneficiază de reducerea la jumătate a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege. Sintagma „denunță și facilitează tragerea la răspundere penală“ presupune obligații specifice pentru cei doi subiecți la care se referă textul de lege. Pentru infractorul devenit denunțător, textul presupune obligația de a dezvălui înainte sau în timpul urmării penale sau al judecății săvârșirea unei infracțiuni grave de către o altă persoană și de a ușura, astfel, obligația organului de urmărire penală de a descoperi la timp și în mod complet faptele ce constituie infracțiuni și de a înlesni astfel activitatea de tragere la răspundere penală a acestor persoane, care în lipsa denunțului ar fi rămas nedescoperite. Pentru organul de urmărire penală, aceeași sintagmă „denunță și facilitează tragerea la răspundere penală“ presupune obligația de a examina și de a verifica datele și informațiile denunțului și atunci când se constată că acesta îndeplinește condițiile prevăzute de lege și nu există vreunul din cazurile care împiedică exercitarea acțiunii penale prevăzute de art. 16 alin. (1) din Codul de procedură penală, dispune începerea urmării penale privitor la faptă, conform art. 305 alin. (1) din Codul de procedură penală, iar apoi, când din datele și probele oferite de denunțător și cele strânse în cursul urmăririi penale referitoare la faptă rezultă indicii rezonabile că persoana denunțată a săvârșit fapta, procurorul dispune ca urmărirea penală să se efectueze în continuare față de aceasta. Prin urmare, s-a concluzionat că în măsura în care s-ar aprecia că prevederile art. 19 din Legea nr. 682/2002 privind protecția martorilor, republicată, pot deveni incidente pe calea contestației la executare, întemeiate pe dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură penală, nu ar mai exista niciun criteriu de natură a marca diferența dintre persoana care formulează un denunț în timpul urmăririi penale ori al judecății și persoana care formulează un astfel de denunț ulterior rămânerii definitive a hotărârii de condamnare. De asemenea, s-a apreciat că modificarea pedepsei pe calea unei contestații la executare întemeiate pe dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură penală, pe motivul că, ulterior rămânerii definitive a hotărârii de condamnare, un denunț anterior al persoanei în prezent condamnate ar fi fost valorificat, ar fi în măsură să conducă la admiterea contestațiilor la executare formulate de persoanele care au formulat denunț ulterior punerii în executare a hotărârii de condamnare. Or, în susținerea acestei prime opinii s-a reținut că este inadmisibilă contestația la executare prin care se tinde a se soluționa o problemă legată de fond, rezolvată cu autoritate de lucru judecat. În sensul acestei prime opinii expuse au opinat următoarele instanțe: Curtea de Apel Pitești, Curtea de Apel Constanța, Judecătoria Tulcea, Curtea de Apel Cluj, Tribunalul Cluj, Tribunalul Bistrița-Năsăud, Judecătoria Baia Mare, Curtea de Apel Iași, Tribunalul Iași, Judecătoria Iași, Tribunalul Vaslui, Judecătoria Huși, Curtea de Apel Ploiești, Tribunalul Prahova, Curtea de Apel București - Secția I penală în opinie majoritară, Tribunalul București și judecătoriile din circumscripția acestuia, Tribunalul Călărași, Tribunalul Ialomița, Tribunalul Ilfov, Tribunalul Teleorman, Judecătoria Onești, Judecătoria Moinești, Curtea de Apel Timișoara, Tribunalul Timiș, Tribunalul Caraș-Severin, Judecătoria Reșița, Judecătoria Moldova Nouă, Tribunalul Arad și Curtea de Apel Oradea. ... 2. Într-o opinie minoritară transmisă de instanțele consultate cu privire la problema de drept în discuție s-a arătat că dispozițiile art. 19 din Legea nr. 682/2002 privind protecția martorilor, republicată, pot fi interpretate ca reprezentând o cauză de micșorare a pedepsei, în sensul art. 598 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură penală. În argumentarea unora dintre răspunsurile comunicate care susțin această opinie s-a arătat că este admisibilă aplicarea dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002 privind protecția martorilor, republicată, ulterior soluționării definitive a cauzei pe calea contestației la executare în temeiul cazului prevăzut de art. 598 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură penală exclusiv în ipoteza în care pedeapsa aplicată prin hotărârea definitivă de condamnare este mai mare decât maximul redus ca urmare a aplicării dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002 privind protecția martorilor, republicată. Astfel, s-a susținut că, dacă denunțul formulat în condițiile art. 19 din Legea nr. 682/2002 privind protecția martorilor, republicată, este valorificat ulterior rămânerii definitive a hotărârii de condamnare dispuse față de persoana care a formulat respectivul denunț, atunci aceste dispoziții legale pot fi interpretate ca reprezentând o cauză de micșorare a pedepsei, în sensul art. 598 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură penală. Într-o atare situație s-a opinat că este întemeiată contestația la executare doar în cazul în care pedeapsa aplicată persoanei care a formulat denunțul depășește maximul special al pedepsei, astfel cum a fost redus cu jumătate prin aplicarea cauzei de reducere prevăzute de art. 19 din Legea nr. 682/2002 privind protecția martorilor, republicată, cu consecința reducerii pedepsei aplicate la acest nou maxim. Privit ca un incident, denunțul prevăzut de art. 19 din Legea nr. 682/2002 privind protecția martorilor, republicată, presupune o durată în timp, respectiv data formulării denunțului nu echivalează cu întrunirea condițiilor prevăzute în art. 19 din Legea nr. 682/2002 privind protecția martorilor, republicată, pentru a opera o reducere a limitelor legale de pedeapsă, fiind necesară efectuarea de acte procesuale care să ducă la identificarea și tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârșit astfel de infracțiuni. Astfel, instanța care dispune condamnarea nu poate face aplicarea art. 19 din Legea nr. 682/2002 privind protecția martorilor, republicată, dacă la momentul condamnării definitive nu sunt efectuate acte procesuale ca urmare a formulării denunțului. Or, de cele mai multe ori trimiterea în judecată a persoanelor denunțate are loc după ce martorul denunțător a fost condamnat definitiv. S-a apreciat că din acest punct de vedere cazul se încadrează în categoria incidentelor ce se ivesc în cursul executării unei hotărâri judecătorești definitive, deoarece efectele denunțului (condiție stabilită de art. 19 din Legea nr. 682/2002 privind protecția martorilor, republicată) se produc după ce hotărârea de condamnare a denunțătorului a rămas definitivă. În ceea ce privește încălcarea autorității de lucru judecat a unei hotărâri judecătorești definitive, judecătorii au apreciat că aceasta nu poate fi reținută cât timp nu se realizează o nouă individualizare judiciară a pedepsei. Principiul legalității pedepsei impune ca pedeapsa aplicată în baza legii fără reținerea cauzei de reducere prevăzute de art. 19 din Legea nr. 682/2002 privind protecția martorilor, republicată, să aibă susținere și după ce intervine cauza legală de reducere a limitelor de pedeapsă, nefiind admisă executarea unei pedepse mai mari decât cea aplicabilă potrivit legii, ca urmare a aplicării art. 19 din Legea nr. 682/2002 privind protecția martorilor, republicată. Prin garantarea principiului legalității se face o individualizare legală a pedepsei, înlăturându-se partea din pedeapsă care depășește maximul aplicabil ca urmare a aplicării art. 19 din Legea nr. 682/2002 privind protecția martorilor, republicată, fără a face o nouă individualizare judiciară. Aplicarea art. 19 din Legea nr. 682/2002 privind protecția martorilor, republicată, în faza de executare justifică limitarea autorității de lucru judecat exclusiv prin necesitatea asigurării efectivității principiului legalității pedepsei (aceasta trebuind să aibă un suport legal atât la momentul pronunțării sale, cât și al executării). În concluzie, în această opinie s-a apreciat că reținerea cauzei legale de reducere a pedepsei prevăzute de art. 19 din Legea nr. 682/2002 privind protecția martorilor, republicată, poate fi invocată pe calea contestației la executare, aceasta având natura unei cauze de micșorare a pedepsei în sensul art. 598 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură penală. Potrivit răspunsurilor comunicate de instanțe, au opiniat în acest sens următoarele instanțe: Curtea de Apel București - Secția a II-a penală în opinie majoritară, Judecătoria Călărași, Judecătoria Oltenița, Judecătoria Lehliu-Gară, Tribunalul Giurgiu, Judecătoria Giurgiu, Curtea de Apel Galați, Tribunalul Galați, Tribunalul Brăila, Judecătoria Brăila, Tribunalul Bacău și Judecătoria Roman. ... ...