Decizia CCR nr. 412/2025Punctul 47

47. Astfel, în ceea ce privește scopul legitim al măsurii criticate, se susține că din lecturarea instrumentului de motivare și prezentare a legii reiese că măsurile de restrângere a dreptului la muncă au fost determinate de obligația statului român de a impune „o serie de măsuri pentru reducerea ponderii cheltuielilor publice în PIB“. Cu alte cuvinte, expunerea de motive care însoțește legea supusă controlului de constituționalitate urmărește să arate că prin măsurile dispuse se protejează situația economică a țării. Invocând jurisprudența Curții Constituționale referitoare la conceptul de „securitate națională“ se susține că se poate afirma că restrângerea dreptului la muncă al personalului celor trei autorități s-ar putea circumscrie „apărării securității naționale“, domeniu prevăzut de art. 53 alin. (1) din Constituție. Cu toate acestea, simpla identificare a unei arii de activitate sub umbrela căreia măsurile de restrângere a unor drepturi să fie incluse nu reprezintă o condiție necesară și suficientă pentru ca intervenția legislativă să fie apreciată drept constituțională, cât timp celelalte condiții impuse de legiuitorul constituțional nu sunt deopotrivă îndeplinite. Astfel, nu este îndeplinită condiția prevăzută în mod expres de Constituție ca orice restrângere adusă unor drepturi fundamentale, precum dreptul la muncă și dreptul de proprietate, să fie prevăzută de lege. Faptul că legiuitorul a însărcinat conducerea unor autorități publice să decidă modalitatea de aplicare în concret a mecanismelor prevăzute nu echivalează cu o reglementare completă la nivelul legii, astfel cum prevede Constituția pentru astfel de situații. Mai mult decât atât, aplicarea concretă a prevederilor legii criticate efectuată prin act intern al conducerii executive a fiecărei instituții în parte poate conduce la o aplicare neunitară a dispozițiilor prevăzute de lege, conducând astfel inclusiv la o situație discriminatorie între personalul celor trei autorități afectate. ...