Decizia CCR nr. 412/2025Punctul 51

51. În ceea ce privește condiția ca restrângerea să nu aducă atingere înseși existenței dreptului, se invocă jurisprudența Curții Constituționale referitoare la durata limitată a măsurii și se arată că una dintre măsurile dispuse prin legea criticată, respectiv reducerea personalului celor trei autorități autonome, este de natură să conducă chiar la stingerea dreptului la muncă, dat fiind că implementarea cerințelor din cuprinsul legii presupune încetarea raporturilor de muncă ale persoanelor care s-ar încadra în criteriile indicate de legiuitor. Totodată, din perspectiva reducerii nivelului de salarizare a personalului care nu va fi afectat de prima măsură, a reducerii de personal, și aceasta este prezentată în cuprinsul normei criticate ca fiind una de natură permanentă, neafectată de vreun termen sau de vreo durată limitată, aspect care conduce la afectarea substanței dreptului la muncă, prin afectarea dreptului la salariu. Nu în ultimul rând, chiar și în privința suprimării bonusurilor și primelor acordate membrilor conducerilor celor trei entități, se susține că stabilirea unei durate mai mari de 3 ani, fără ca acest interval să fie justificat de menținerea situației excepționale care a generat restrângerea dreptului în primă instanță, este de natură să producă o afectare semnificativă a substanței dreptului la muncă. De altfel, urmărind modalitatea în care legiuitorul a înțeles să reglementeze prin norma criticată măsurile de reducere a personalului și drepturilor de natură salarială, se observă că intenția acestuia a fost chiar de suprimare a dreptului personalului în cauză, iar nu doar de restrângere a acestuia exclusiv pe perioada delimitată de existența situației excepționale care a generat intervenția legislativă. ...