Decizia CCR nr. 412/2025Punctul 48

48. Analizând nevoia legiuitorului de asigurare a stabilității economice a țării, din perspectiva celei de-a doua condiții, anume a necesității de protejare a securității economice a statului, prin măsurile de restrângere a dreptului la muncă al personalului celor trei autorități autonome, se arată că norma criticată nu întrunește exigențele impuse de legiuitorul constituțional. În acest sens, se observă chiar din expunerea de motive că necesitatea alegerii acestui instrument legislativ nu este justificată în niciun fel. Legiuitorul nu prezintă rațiunile pentru care, dintre toate pârghiile aflate la îndemâna sa, doar restrângerea dreptului la muncă este de natură să permită realizarea scopului propus, de protejare a securității economice a țării, astfel încât necesitatea măsurii să fie pe deplin justificată. Mai mult, din analiza comparativă a secțiunilor nr. 2 și 4 din cuprinsul expunerii de motive reiese, fără echivoc, că invocarea situației economice a statului nu a reprezentat altceva decât un formalism pur, menit exclusiv să nască o aparență de constituționalitate a normei în cauză, cât timp în cuprinsul aceluiași instrument de motivare se indică în mod explicit că adoptarea actului normativ în cauză nu are niciun impact „financiar asupra bugetului general consolidat, atât pe termen scurt, pentru anul curent, cât și pe termen lung (pe 5 ani)“. Așadar, nu doar că necesitatea dispunerii unei astfel de măsuri de restrângere a unui drept nu a fost în niciun fel probată de inițiator, ci, din contră, s-a prezentat, în mod indirect, faptul că norma legală criticată nu este nicicum în măsură să servească scopului prezentat al legiferării și, în consecință, exigența constituțională ce vizează necesitatea măsurii este complet alterată. ...