Decizia ÎCCJ nr. 6/2020 (HP)Punctul XI

XI. Înalta Curte de Casație și Justiție 77. Examinând sesizarea, raportul întocmit de judecătorii-raportori și chestiunea de drept a cărei dezlegare se solicită, constată următoarele: ... 78. Temeiul sesizării îl constituie prevederile art. 519 din Codul de procedură civilă, potrivit cărora: „Dacă, în cursul judecății, un complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului, învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective, este nouă și asupra acesteia Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va putea solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată.“ ... 79. Din cuprinsul prevederilor legale citate se desprind condițiile de admisibilitate pentru declanșarea procedurii de sesizare în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, condiții care trebuie să fie îndeplinite cumulativ, respectiv: – existența unei cauze aflate în curs de judecată; ... – instanța care sesizează Înalta Curte de Casație și Justiție să judece cauza în ultimă instanță; ... – cauza care face obiectul judecății să se afle în competența legală a unui complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului învestit să soluționeze cauza; ... – ivirea unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei în curs de judecată; ... – chestiunea de drept identificată să prezinte caracter de noutate și asupra acesteia Înalta Curte de Casație și Justiție să nu fi statuat și nici să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare. ... ... 80. Cu referire la primele trei condiții de admisibilitate, se observă că: instanța de trimitere - Curtea de Apel Bacău - este învestită cu soluționarea unui recurs, judecata în calea de atac a recursului realizându-se în ultimă instanță, în raport cu Decizia Curții Constituționale nr. 369 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582 din 20 iulie 2017. ... 81. În ceea ce privește condiția ivirii unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei în curs de judecată, se reține că Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a arătat, în jurisprudența sa, că, deși art. 519 din Codul de procedură civilă nu definește noțiunea de „chestiune de drept“, în doctrină s-a arătat că, pentru a fi vorba de o problemă de drept reală, trebuie ca norma de drept disputată să fie îndoielnică, imperfectă, lacunară sau neclară. ... 82. Chestiunea de drept supusă dezbaterii trebuie să fie una veritabilă, legată de posibilitatea de a interpreta diferit un text de lege, fie din cauză că acest text este incomplet, fie pentru că nu este corelat cu alte dispoziții legale, fie pentru că se pune problema că nu ar mai fi în vigoare. ... 83. Problema de drept trebuie să suscite interpretări diferite sau contradictorii ale unui text de lege, respectiv să prezinte un grad de dificultate suficient de mare, astfel încât instanța de sesizare să considere că, pentru a înlătura orice incertitudine referitoare la securitatea raportului juridic dedus judecății, este necesară declanșarea procedurii prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă, prin pronunțarea unei hotărâri prealabile. ... 84. Per a contrario, când norma legală beneficiază de o redactare suficient de lămuritoare, îngăduindu-i judecătorului cauzei ca, uzând de metodele, regulile și argumentele de interpretare acceptate în teoria dreptului, să stabilească sensul și sfera de aplicare a normei ori regulii cutumiare în discuție, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție pe temeiul dispozițiilor art. 519 din Codul de procedură civilă nu mai poate fi considerată admisibilă. Asumarea de către instanța supremă, în limitele îngăduite de aceste dispoziții legale, a rolului de partener al judecătorului de caz nu ar putea fi deci extinsă și la alte situații decât cele menționate, știut fiind că, sub temei constituțional, prerogativa și sarcina interpretării și aplicării legii incidente procesului cu a cărui soluționare a fost învestită îi revine, primordial, înseși instanței judecătorești sesizate conform regulilor de competență de către reclamant, fiind de principiu [art. 5 alin. (1) din Codul de procedură civilă] că judecătorii au îndatorirea să primească și să soluționeze orice cerere de competența instanțelor judecătorești, potrivit legii. ... 85. Fără a nega importanța cooperării între Înalta Curte de Casație și Justiție și instanța de trimitere, pe care art. 519 din Codul de procedură civilă o are în vedere, nu se poate tăgădui că instanța supremă nu are prerogativa de a se substitui judecătorilor cauzei în dezlegarea problemelor de drept cu care se confruntă, câtă vreme ele nu sunt caracterizate de o dificultate reală. ... 86. Rezultă, așadar, că, în procesul de interpretare și aplicare a normelor legale de a căror lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei, rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție rămâne unul excepțional și subsecvent, el putând fi îngăduit numai atunci când, în mod real, o chestiune de drept determinantă pentru soluționarea pe fond a cauzei nu apare ca fiind, prin raportare la dispozițiile legale din care aceasta derivă sau în care este conținută, îndeajuns de clară, generând dificultăți veritabile de înțelegere a ei și, din acest motiv, având vocația de a conduce la o jurisprudență neunitară. ... 87. O asemenea înțelegere a admisibilității mecanismului de unificare jurisprudențială în discuție a fost, de altfel, constant afirmată de Înalta Curte de Casație și Justiție, prin numeroase decizii ale sale^1), accentuându-se faptul că nu orice probleme de drept pot face obiectul sesizării, ci doar acelea care, pe lângă celelalte condiții cu caracter obligatoriu impuse de lege, o îndeplinesc și pe aceea de a avea o veritabilă dificultate. ^1) A se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 3 din 14 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 437 din 16 iunie 2014; Decizia nr. 24 din 29 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 820 din 4 noiembrie 2015; Decizia nr. 9 din 27 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 6 iulie 2015; Decizia nr. 16 din 23 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 779 din 5 octombrie 2016; Decizia nr. 57 din 17 septembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 895 din 24 octombrie 2018; Decizia nr. 60 din 24 septembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 912 din 30 octombrie 2018; Decizia nr. 71 din 15 octombrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 936 din 6 noiembrie 2018, și Decizia nr. 59 din 24 septembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 896 din 24 octombrie 2018. ... 88. În legătură cu sesizarea ce face obiectul analizei de față, această condiție legală nu este îndeplinită, dispozițiile normative supuse interpretării fiind îndeajuns de clare și complete, astfel că ele îngăduie judecătorilor cauzei să le determine, fără semnificative dificultăți, înțelesul, limitele de aplicare și efectele. ... 89. Este de observat, sub acest aspect, că instanța de trimitere a solicitat lămurirea dispozițiilor cuprinse în art. 27 pct. 11 din Norma nr. 23/2014, potrivit cărora „Asigurătorul nu acordă despăgubiri pentru: (…) prejudiciile produse de dispozitivele sau de instalațiile montate pe vehicule, atunci când acestea sunt utilizate ca utilaje ori instalații de lucru“. ... 90. Contrar celor afirmate de instanța de trimitere, modalitatea de redactare a textului normativ în discuție îngăduie identificarea ipotezei normei, a dispoziției acesteia și a sancțiunii care intervine. ... 91. Se poate deci, cu suficientă evidență, constata că asigurătorul nu este ținut a plăti despăgubiri atunci când vehiculele pe care sunt montate dispozitive sau instalații nu sunt folosite ca simple mijloace de transport, ci ca utilaje sau instalații de lucru. Prin urmare, în sensul textului legal, funcțiunea principală a acestor vehicule la momentul săvârșirii faptei prejudiciabile nu este aceea de mijloace de transport, ci de ansambluri (mașini de lucru) care, exploatând utilajele sau instalațiile montate pe ele, desfășurau o activitate specifică. ... 92. Pentru a obține o cât mai corectă înțelegere a sensului și limitelor de aplicare a normei în discuție, instanța de trimitere putea recurge inclusiv la interpretarea sistematică a Normei nr. 23/2014, observând, spre exemplu, că prin prevederile art. 26 alin. (2) pct. 1 se stabilește, în opoziție cu situațiile de exonerare de la plata despăgubirilor enumerate de art. 27, că „Asigurătorul RCA are obligația de a despăgubi partea prejudiciată (…): pentru prejudiciul produs de dispozițiile sau instalațiile cu care a fost echipat vehiculul, inclusiv pentru prejudiciul produs din cauza desprinderii accidentale a remorcii, semiremorcii ori a atașului tractat de vehicul“. ... 93. Examinarea comparativă a acestor prevederi îngăduie cunoașterea elementelor esențiale de diferență între ipotezele avute în vedere de ele, facilitând corecta lor interpretare. ... 94. În fine, ar mai fi util de remarcat că o corectă înțelegere a sferei de aplicare a prevederilor art. 27 pct. 1 din Norma nr. 23/2014 era înlesnită și de observarea jurisprudenței în materie a Curții de Justiție a Uniunii Europene. Astfel, în Hotărârea din 28 noiembrie 2017 a acestei Curți, dată în Cauza C-514/16 Rodrigues de Andrade, s-a amintit că, potrivit art. 1 din Directiva 72/166/CEE a Consiliului din 24 aprilie 1972 privind apropierea legislațiilor statelor membre cu privire la asigurarea de răspundere civilă auto și introducerea obligației de asigurare a acestei răspunderi (Directiva 72/166/CEE), „vehicul înseamnă orice vehicul cu motor destinat transportului pe uscat și acționat în mod mecanic, dar care nu se deplasează pe șine, inclusiv orice tip de trailer, indiferent dacă este cuplat sau nu“. Corelativ, s-a menționat și că potrivit art. 3 alin. (1) din aceeași directivă „fiecare stat membru ia toate măsurile necesare pentru a se asigura ca răspunderea civilă pentru pagubele produse de vehiculele care provin în mod obișnuit de pe teritoriul lor să fie acoperită prin asigurare. Aceste măsuri stabilesc aria răspunderii civile acoperite de asigurare, precum și termenii și condițiile asigurării.“ ... 95. Potrivit art. 4 al Directivei 72/166/CEE, „Un stat membru poate deroga de la dispozițiile art. 3 cu privire la (…) (b) anumite tipuri de vehicule sau anumite vehicule care au o plăcuță specială, lista acestor tipuri sau a acestor vehicule se alcătuiește de către statul în cauză și se comunică celorlalte state membre și Comisiei“. ... 96. În Cauza C-514/16, pe care a soluționat-o prin Hotărârea din 28 noiembrie 2017, C.J.U.E. a statuat, de asemenea, că „se încadrează în noțiunea de pagube produse de vehicule, în sensul art. 3 alin. (1) din această directivă, orice utilizare a unui vehicul ca mijloc de transport“ (paragraful nr. 38). ... 97. De asemenea, C.J.U.E. a statuat, complementar, că „… în ceea ce privește vehiculele care (…) sunt destinate, pe lângă utilizarea lor obișnuită ca mijloace de transport, să fie utilizate, în anumite împrejurări, ca mașini de lucru, este necesar să se stabilească dacă, la momentul producerii accidentului în care a fost implicat un astfel de vehicul, acesta era utilizat în principal ca mijloc de transport, caz în care această utilizare se poate încadra în noțiunea «pagube produse de vehicule» în sensul art. 3 alin. (1) din prima directivă, sau ca mașină de lucru, caz în care utilizarea respectivă nu se încadrează în aceeași noțiune“ (paragraful nr. 40). ... 98. În același spirit, prin art. 1 pct. 1 din Directiva 2009/103/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 16 septembrie 2009 privind asigurarea de răspundere civilă auto și controlul obligației de asigurare a acestei răspunderi, s-a stipulat că prin „vehicul“ se înțelege orice vehicul cu motor destinat transportului pe uscat și acționat în mod mecanic, dar care nu se deplasează pe șine, inclusiv remorci, chiar și necuplate. ... 99. Rezultă, din cele ce precedă, că instanța de trimitere dispunea de suficiente repere de analiză care să îi îngăduie interpretarea corectă a chestiunii de drept care face obiectul sesizării, nefiind vorba în mod real despre dispoziții neclare sau incomplete, care să se constituie într-un obstacol veritabil pentru judecătorii recursului. ... 100. Se mai constată că deși instanța de trimitere a apreciat că, în cauză, situația de fapt este deja stabilită, nefiind implicată și o statuare asupra acesteia, atât prima instanță, cât și cea de apel, respectiv Judecătoria Onești și Tribunalul Bacău, au aplicat dispoziții diferite ale aceleiași norme, nr. 23/2014, interpretând în mod diferit aceeași situație de fapt. ... 101. Astfel, Judecătoria Onești a apreciat că, în cauză, sunt incidente dispozițiile art. 26 alin. 2 pct. 1 din Norma nr. 23/2014, care statuează asupra obligației asigurătorului RCA de a răspunde pentru prejudiciul cauzat, pe când Tribunalul Bacău, ca instanță de apel, a apreciat că probele administrate în cauză sunt în sensul reținerii cazului de excludere de la asigurarea RCA, în cauză fiind incidente dispozițiile art. 27 pct. 11 din Norma nr. 23/2014. ... 102. În acest context, determinarea textului de lege aplicabil unei situații de fapt concrete nu constituie o chestiune care să poată fi soluționată pe calea procedurii hotărârii prealabile. ... 103. Determinarea încadrării juridice este un atribut propriu judecătorului cauzei, acesta fiind cel care trebuie să facă raționamentul judiciar care să îl conducă la aplicarea textului de lege în care își află corespondent situația de fapt dată. ... 104. Drept urmare, se reține, din această perspectivă, că nu se poate constata ca fiind total îndeplinită nici condiția ca sesizarea să aibă ca obiect o veritabilă chestiune de drept care să poată primi o dezlegare de principiu. ... 105. Prin urmare, rămâne atributul exclusiv al instanței de trimitere să soluționeze cauza cu judecata căreia a fost învestită, operațiunea de interpretare și de aplicare a unor dispoziții legale la diferite circumstanțe care caracterizează fiecare litigiu făcând parte din activitatea curentă a instanței de judecată, neputând fi transferată Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. ... 106. În considerarea argumentelor expuse, se constată că procedura de unificare a practicii judiciare, reglementată de dispozițiile art. 519 din Codul de procedură civilă, nu poate fi valorificată, atât timp cât legiuitorul a stabilit, prin condițiile restrictive de admisibilitate, rolul unificator al instituției juridice a hotărârii prealabile numai în scopul preîntâmpinării apariției unei jurisprudențe neunitare, printr-o rezolvare de principiu a unei veritabile probleme de drept, astfel încât sesizarea analizată nu este admisibilă. ... ...