Decizia ÎCCJ nr. 3/2020 (HP)Punctul VI

VI. Punctul de vedere exprimat de Direcția legislație, studii, documentare și informatică juridică din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție este în sensul că, în cazul infracțiunii prevăzute de art. 18^1 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, săvârșită în modalitatea folosirii sau prezentării cu rea-credință de documente false, constând în înscrisuri sub semnătură privată falsificate de către persoana care le folosește ori le prezintă și obține pe nedrept fonduri europene, există o unică infracțiune, respectiv cea prevăzută de art. 18^1 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, iar nu un concurs între infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art. 322 alin. (1) din Codul penal și infracțiunea anterior menționată. În argumentarea opiniei exprimate s-a arătat, în esență, că modalitatea în care este construită norma de incriminare cuprinsă în art. 18^1 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 (prin referirea explicită la folosirea sau prezentarea de documente false), alături de jurisprudența Curții Constituționale și jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție conduc, cu claritate, la concluzia că infracțiunea de referință absoarbe în conținutul său uzul de fals privind un înscris sub semnătură privată, neexistând un concurs între cele două infracțiuni. În acest sens s-a făcut trimitere la Decizia Curții Constituționale nr. 869/2011, prin care s-a statuat că dispozițiile art. 18^1 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 nu fac altceva decât să incrimineze uzul de fals comis în scopul circumstanțiat al obținerii de fonduri pe nedrept din bugetul general al Uniunii Europene, precum și la Decizia penală nr. 1.313 din 14 aprilie 2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția penală, în care s-a reținut că infracțiunea de obținere ilegală de fonduri prevăzută în art. 306 din Codul penal - definită ca folosirea ori prezentarea de documente sau date false, inexacte ori incomplete, pentru primirea aprobărilor sau garanțiilor necesare acordării finanțărilor obținute sau garantate din fonduri publice, dacă are ca rezultat obținerea pe nedrept a acestor fonduri - constituie o infracțiune complexă, care absoarbe în conținutul său infracțiunea de uz de fals. Pe de altă parte, s-a susținut că, raportat la definiția cuprinsă în art. 322 alin. (1) din Codul penal, în ipoteza în care făptuitorul folosește înscrisul falsificat, infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată absoarbe în conținutul său uzul de fals privind un înscris sub semnătură privată, incriminat de art. 323 din Codul penal. În ipoteza în care făptuitorul nu folosește înscrisul falsificat (și nici nu îl încredințează altei persoane spre folosire), falsificarea unui înscris sub semnătură privată, în oricare dintre modurile prevăzute de art. 320 sau 321 din Codul penal, nu constituie infracțiune și nu se include în sfera ilicitului penal. S-a invocat, de asemenea, modalitatea în care legiuitorul a structurat latura obiectivă a infracțiunii prevăzute de art. 18^1 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 și a infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 322 alin. (1) din Codul penal, în ipoteza în care uzul (folosirea sau prezentarea) documentelor false (înscrisuri sub semnătură privată) se realizează de către persoana care le-a falsificat, susținându-se că din aceasta se desprind următoarele concluzii: – uzul (folosirea sau prezentarea) documentelor false constituie elementul material al laturii obiective a infracțiunii prevăzute de art. 18^1 alin. (1) din Legea nr. 78/2000; ... – uzul (folosirea, inclusiv prezentarea) documentelor false constând în înscrisuri sub semnătură privată constituie o cerință esențială a laturii obiective a infracțiunii prevăzute de art. 322 alin. (1) din Codul penal, în absența căreia acțiunea de falsificare a documentelor nu dobândește relevanță penală; ... – există o identitate între acțiunea care constituie elementul material al laturii obiective a infracțiunii prevăzute de art. 18^1 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 și acțiunea care întregește latura obiectivă a infracțiunii prevăzute de art. 322 alin. (1) din Codul penal, în absența căreia acțiunea de falsificare este exclusă din sfera ilicitului penal. ... În consecință, s-a notat că în contextul identității sesizate și al inexistenței relevanței penale a acțiunii distincte de falsificare a unui înscris sub semnătură privată - unica acțiune rămasă în afara sferei de incidență a normei de incriminare prevăzute în art. 18^1 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, nu poate fi admisă soluția concursului între infracțiunea prevăzută de art. 322 alin. (1) din Codul penal și infracțiunea prevăzută de art. 18^1 alin. (1) din Legea nr. 78/2000. Practic, a admite soluția concursului de infracțiuni înseamnă a admite dubla sancționare a persoanei, în temeiul a două norme de incriminare, pentru o acțiune identică și pentru o acțiune care, singură, nu este inclusă în sfera ilicitului penal. O astfel de soluție ar încălca însă principiul ne bis in idem prevăzut în art. 4 din Protocolul nr. 7 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, sens în care, relativ la elementul idem, s-a făcut trimitere la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, reflectată în Hotărârea din 10 februarie 2009, pronunțată în Cauza Sergey Zolotukhin împotriva Rusiei, prin care s-a reținut că art. 4 din Protocolul nr. 7 trebuie înțeles ca interzicând urmărirea ori judecarea unei a doua „infracțiuni“, în măsura în care aceasta decurge din fapte identice sau din fapte care sunt în mod substanțial aceleași. Raportând aceste considerente jurisprudențiale la obiectul sesizării, s-a opinat că, în condițiile în care folosirea (inclusiv prezentarea) de documente false (înscrisuri sub semnătură privată) este identică în cazul infracțiunilor prevăzute de art. 18^1 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 și art. 322 alin. (1) din Codul penal, iar falsificarea înscrisurilor sub semnătură privată, în absența folosirii, nu poate fi sancționată în mod distinct în baza art. 322 alin. (1) din Codul penal, faptele pedepsibile sunt în mod substanțial aceleași. S-a mai arătat că, suplimentar argumentelor derivând din modul în care legiuitorul a structurat latura obiectivă a celor două infracțiuni și având în vedere coliziunea cu principiul ne bis in idem, adoptării soluției privind existența concursului de infracțiuni i se opune și imposibilitatea de a stabili forma concursului de infracțiuni (real sau formal) și, în consecință, incidența art. 38 alin. (1) din Codul penal sau a art. 38 alin. (2) din Codul penal. În acest sens s-a susținut că ipoteza în care uzul (folosirea sau prezentarea) documentelor false (înscrisuri sub semnătură privată) se realizează de către persoana care le-a falsificat nu se încadrează, în mod clar, nici în tiparul concursului real de infracțiuni și nici în tiparul concursului formal de infracțiuni (acțiunea relevantă penal este unică, iar acțiunea distinctă este nerelevantă penal). Or, este greu de admis în domeniul dreptului penal, guvernat de principiul legalității, că o instanță ar putea reține existența concursului de infracțiuni, cu consecințe semnificative asupra pedepsei, în condițiile în care nu poate determina forma concursului de infracțiuni și în care nu există o concordanță deplină a acuzației penale nici cu dispozițiile art. 38 alin. (1) din Codul penal și nici cu dispozițiile art. 38 alin. (2) din Codul penal. În final s-a susținut că soluția propusă, a reținerii unei infracțiuni unice [prevăzute de art. 18^1 alin. (1) din Legea nr. 78/2000], se reflectă și în Decizia nr. 217/A din 16 iulie 2014 a Secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, fiind, deopotrivă, confirmată, într-o situație care prezintă elemente de similitudine cu chestiunea de drept ridicată în speță, prin Decizia nr. 21 din 6 noiembrie 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii. Totodată, s-a subliniat faptul că, deși argumentele prezentate anterior se referă la autorul infracțiunii, în temeiul dispozițiilor art. 174 din Codul penal, acestea își păstrează valabilitatea și cu privire la participanți. ...