Decizia CCR nr. 326/2025Punctul 19

CCR · decizie de neconstituționalitate · 01.07.2025 · dosar 2.283/3/2015
Punctul 19
19. În legătură cu Decizia nr. 650 din 25 octombrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 97 din 7 februarie 2019, invocată de autorul excepției, Curtea reține că aceasta a fost pronunțată în cadrul controlului anterior de constituționalitate efectuat asupra Legii pentru modificarea și completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, precum și a Legii nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție. Prin această decizie a fost constatată, printre altele, neconstituționalitatea art. I pct. 32 din legea examinată, text prin care se preconiza introducerea art. 187^1 în Codul penal. Curtea a constatat, la paragrafele 497-506 ale deciziei indicate, că definiția oferită noțiunii de „informații nedestinate publicității“, cuprinsă în art. I pct. 32 („Prin informații nedestinate publicității se înțelege acea categorie de informații clasificate, potrivit legii, ca secrete de stat sau de serviciu și care sunt cuprinse într-un document având inscripționare în acest sens, dacă nu au fost declasificate în mod legal.“), contravine art. 1 alin. (5) din Constituție în componenta sa de calitate a legii, întrucât norma propusă era neclară și în contradicție cu dispozițiile Legii nr. 182/2002, dar și cu cele ale art. 303 și 304 din Codul penal, care realizează o distincție importantă între informațiile secrete de stat, informațiile secrete de serviciu și informațiile care nu sunt destinate publicității. Curtea a observat, așadar, că definirea noțiunii, astfel cum era propusă de legiuitor, era inexactă în raport cu legislația aplicabilă domeniului în discuție și că această imprecizie putea avea consecințe deosebite asupra sferei subiecților activi ai infracțiunilor prevăzute de art. 303 - Divulgarea informațiilor secrete de stat și de art. 304 - Divulgarea informațiilor secrete de serviciu sau nepublice din Codul penal. ...
Sursa oficială ↗