Decizia CCR nr. 326/2025Punctul 20

CCR · decizie de neconstituționalitate · 01.07.2025 · dosar 2.283/3/2015
Punctul 20
20. Or, norma propusă de legiuitor prin legea supusă controlului a priori de constituționalitate, concretizat prin Decizia nr. 650 din 25 octombrie 2018, nu a mai fost adoptată și, prin urmare, nu face parte din fondul activ al legislației, iar neconstituționalitatea sa a fost constatată exclusiv prin raportare la art. 1 alin. (5) din Constituție, nu și prin raportare la art. 73 alin. (3) lit. h) din aceasta, așa cum susține autorul excepției. În Decizia nr. 650 din 25 octombrie 2018, dar și în deciziile anterioare prin care a constatat constituționalitatea dispozițiilor art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000, Curtea a determinat înțelesul sintagmei „informații ce nu sunt destinate publicității“ prin raportare la aceleași acte normative incidente materiei care sunt și în prezent în vigoare, utilizând definiții legale cuprinse în Legea nr. 182/2002, precum și norme de drept penal, iar soluția de neconstituționalitate pronunțată prin Decizia nr. 650 din 25 octombrie 2018 vizează exclusiv definiția reglementată prin legea adoptată, dar nepromulgată și supusă examenului de constituționalitate, care nu este identică cu cea criticată în prezenta cauză. Prin urmare, autorul excepției de față nu poate pretinde asimilarea și aplicarea aceluiași raționament ce a fundamentat soluția de admitere pronunțată de Curtea Constituțională cu privire la neconstituționalitatea art. I pct. 32 din Legea pentru modificarea și completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, precum și a Legii nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție. ...
Sursa oficială ↗