Decizia CCR nr. 343/2025Punctul 8
Punctul 8
8. Se mai arată că, potrivit legii criticate, după emiterea deciziei de anulare, ANAF o comunică Institutului Teologic Baptist din București până cel târziu la data de 20 decembrie 2024. Ținând cont de faptul că, la data de 5 decembrie 2024, legea criticată a fost transmisă la promulgare, se consideră că, prin instituirea termenului de 20 decembrie 2024, această soluție legislativă nu poate fi pusă în executare, având în vedere necesitatea parcurgerii etapelor aferente desfășurării procesului legislativ, respectiv promulgarea, publicarea actului normativ în Monitorul Oficial al României și comunicarea către instituția interesată. Prin urmare, legea este de natură să determine o insecuritate juridică, determinată de faptul că se creează o situație de incertitudine referitoare la punerea în aplicare efectivă a prevederilor sale legale. Având în vedere că scopul adoptării unui act juridic este acela de a naște, modifica sau stinge raporturi juridice, deci de a produce efecte juridice, publicarea unui act normativ care ab initio nu are abilitatea de a produce aceste efecte lipsește de substanță însuși scopul legiferării, cu consecința încălcării principiului legalității prevăzut de art. 1 alin. (5) din Constituție, sens în care se menționează Decizia Curții Constituționale nr. 647 din 24 septembrie 2020. ...
Sursa oficială ↗