Decizia CCR nr. 308/2025Punctul 16
Punctul 16
16. În acest sens, Curtea reține că, în cauza de față, autorul excepției nu formulează veritabile critici de neconstituționalitate, ci este nemulțumit, în realitate, de faptul că practica judiciară și literatura juridică de specialitate interpretează dispozițiile art. 432 alin. (4) din Codul de procedură penală într-un sens diferit de cel stabilit de autor și care, în opinia acestuia, nu rezultă în mod explicit din cuprinsul normelor procesual penale criticate. Astfel, autorul excepției susține că normele criticate trebuie interpretate în sensul că teza a doua a art. 432 alin. (4) din Codul de procedură penală are în vedere apelul formulat împotriva sentinței date în contestația în anulare la care face referire teza întâi a aceleiași norme și că decizia dată într-un asemenea apel este definitivă, în timp ce practica judiciară și literatura juridică de specialitate au interpretat textul de lege criticat în sensul că doar contestația în anulare formulată împotriva unei hotărâri rămase definitivă în fond, prin neapelare, este supusă apelului, în timp ce contestația în anulare formulată împotriva unei hotărâri rămase definitivă în apel este definitivă și nu mai poate fi supusă căii de atac a apelului. ...
Sursa oficială ↗