Decizia CCR nr. 303/2025Punctul 12

12. Curtea de Apel Suceava - Secția penală și pentru cauze cu minori, în Dosarul Curții nr. 1.284D/2020, apreciază că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 421 pct. 2 lit. a) teza a doua partea întâi din Codul de procedură penală este neîntemeiată. În acest sens, reține că soluția legislativă criticată constituie transpunerea în dreptul pozitiv a exigențelor impuse de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, asigurând dreptul inculpatului la un proces echitabil. Astfel, având competența de a aprecia diferitele elemente de probă, în vederea stabilirii vinovăției inculpatului, instanța de apel nu poate pronunța hotărârea de condamnare decât după readministrarea obligatorie a declarațiilor pe care prima instanță și-a întemeiat soluția de achitare și care au fost suficiente pentru a-l determina pe judecătorul primei instanțe să se îndoiască de temeinicia acuzației și să motiveze achitarea acestuia. Apreciază că prevederile criticate nu contravin dispozițiilor art. 124 din Constituție, ci, dimpotrivă, constituie o reflectare a acestora, o garanție a imparțialității judecătorului, întrucât instanța de apel nu are obligația de a-și însuși aprecierea probelor dată de instanța de fond. Astfel, potrivit art. 420 alin. (9) din Codul de procedură penală, aceasta, „motivat, poate da o nouă apreciere probelor“, iar, conform art. 103 alin. (1) din același cod, probele sunt supuse liberei aprecieri a organelor judiciare în urma evaluării tuturor probelor administrate în cauză. Totodată, reține că, din conținutul normelor procesuale ale art. 421 pct. 2 lit. a) din Codul de procedură penală, rezultă fără echivoc faptul că acestea se aplică în mod egal tuturor persoanelor aflate în ipotezele juridice prevăzute prin textul criticat. Pe de altă parte, arată că, din coroborarea dispozițiilor criticate cu cele ale art. 420, ale art. 374 alin. (7) -(10) și ale art. 383 alin. (3) și (4) din Codul de procedură penală, instanța de control judiciar, în ipoteza oricăreia dintre soluțiile pronunțate, poate readministra probele administrate de prima instanță și poate administra probe noi, poate administra probele de la urmărirea penală, chiar și pe cele necontestate de părți, și poate dispune, din oficiu, administrarea de noi probe, în condițiile art. 100 din același act normativ, toate aceste dispoziții urmărind justa soluționare a cauzei și necesitatea aflării adevărului. Inculpatul sau orice alt participant în procesul penal are dreptul de propune readministrarea unor probe ori administrarea altora noi, chiar și în condițiile în care soluția primei instanțe nu este de achitare, instanța de apel urmând a aprecia asupra utilității readministrării/administrării unor probe. Arată că prevederea legală ce stabilește obligativitatea pentru instanța de control judiciar de a administra probele ce au stat la baza soluției de achitare în prima instanță este supusă acelorași reguli referitoare la aprecierea de către instanța de control judiciar a necesității și utilității lor în scopul aflării adevărului și al justei soluționări a cauzei, tocmai prin indicarea de către legiuitor în textul art. 421 pct. 2 lit. a) teza a doua din Codul de procedură penală a aplicării, în mod corespunzător, a dispozițiilor art. 374 și 383 din același act normativ. Apreciază că prevederile legale criticate nu încalcă dreptul la un proces echitabil, consacrat de art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, deoarece partea interesată beneficiază de toate garanțiile dreptului la un proces echitabil. Totodată, consideră că nu este afectat dreptul la apărare, întrucât dispozițiile legale criticate nu conțin norme care, prin natura lor, ar îngrădi dreptul autorului de a se apăra și de a se prevala de toate garanțiile dreptului la apărare, în cadrul unui proces echitabil, în condiții de contradictorialitate. De asemenea, apreciază că dispozițiile legale criticate dau expresie prevederilor constituționale care consacră înfăptuirea justiției, sens în care, potrivit art. 124 alin. (3) din Constituție, judecătorii, indiferent de faza procesuală în care sunt implicați, sunt independenți și se supun numai legii. Reține că dispozițiile art. 10 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale nu au incidență în cauză. ...