Decizia ÎCCJ nr. 21/2019 (HP)Punctul II
Punctul II
II. Expunerea succintă a cauzei:
Curtea de Apel Târgu Mureș - Secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie este învestită, în ultimul grad de jurisdicție, cu soluționarea apelului declarat de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Târgu Mureș împotriva Sentinței penale nr. 157 din 3 decembrie 2018, pronunțată de Tribunalul Mureș în Dosarul nr. 2.341/102/2017.
În Dosarul nr. 68/P/2009 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Oradea s-au desfășurat cercetări cu privire la mai multe persoane, între care nu se regăsea și inculpata K.I. Cercetările au avut ca obiect existența și funcționarea unui sistem clientelar în cadrul relațiilor dintre Administrația Națională Apele Române (ANAR) și mai multe societăți comerciale.
Pentru descoperirea faptelor care făceau obiectul acestui dosar, Tribunalul Bihor a emis autorizațiile nr. 157 din 27.08.2010 și nr. 179 din 24.09.2010, pentru prelungirea interceptării și înregistrării comunicațiilor telefonice ale mai multor făptuitori, între care martorul I.K., administratorul S.C.I. - SRL Târgu Mureș. Tribunalul a dispus ca autorizațiile să fie puse în executare de Serviciul Român de Informații, prin direcțiile județene de informații Satu Mare, Bihor, Cluj și Mureș, cu sprijinul operatorilor de telefonie.
Între convorbirile interceptate s-au aflat și cele din datele de 1, 2 și 28 septembrie 2010, în care martorul I.K. discuta cu inculpata K.I., director economic al Primăriei Târgu Mureș, cu privire la o sponsorizare pentru Liga Campionilor la fotbal în sală, organizată la Târgu Mureș, și la achitarea restanțelor pe care Primăria Târgu Mureș le avea în urma lucrărilor executate de societatea administrată de martor. Convorbirile priveau o posibilă faptă de corupție.
Prin Ordonanța din data de 11 mai 2015, emisă în Dosarul nr. 22/P/2015, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Oradea a dispus disjungerea și formarea de dosare separate pentru fapta imputată inculpatei K.I. și pentru alte 14 fapte.
Prin Rechizitoriul din 29.06.2017, emis în Dosarul nr. 103/P/2015 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Oradea, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatei K.I. pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, prevăzută de art. 289 alin. (1) din Codul penal cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 din Codul penal.
Prin Sentința penală nr. 157 din 3 decembrie 2018, pronunțată de Tribunalul Mureș, s-a dispus achitarea inculpatei, în temeiul art. 396 alin. (1) și (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din Codul de procedură penală, reținându-se că inculpata nu a acționat cu vinovăție, nefiind îndeplinită tipicitatea infracțiunii de luare de mită, sub aspect subiectiv, conduita inculpatei nu întrunește elementele de tipicitate obiectivă și subiectivă prevăzute de lege pentru a fi considerate infracțiunea de luare de mită prevăzută de art. 289 din Codul penal, iar fapta de pretindere comisă nu a urmărit un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul de vreme ce în sistemul judiciar românesc există posibilitatea sponsorizării, în anumite condiții, a unor activități fără scop lucrativ, reglementată de Legea nr. 32/1994.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Târgu Mureș.
În motivarea apelului, procurorul a argumentat existența celei de a doua condiții de tipicitate a faptei aduse în discuție de prima instanță, și anume legătura cu atribuțiile de serviciu ale inculpatei, pe baza înregistrărilor convorbirilor telefonice din dosar.
În cursul judecării apelului, inculpata a formulat, prin avocat, o cerere scrisă prin care a solicitat constatarea nulității absolute a interceptării dispuse în faza de urmărire penală, întrucât a fost administrată de către un organ necompetent din punct de vedere material, și excluderea din dosar a mijloacelor de probă constând în suporturi optice care stochează rezultatele activităților de supraveghere tehnică, precum și a proceselor- verbale de redare, inclusiv excluderea fizică a mijloacelor de probă.
În motivarea cererii inculpata a arătat că a făcut obiectul măsurilor de supraveghere tehnică, autorizate prin Încheierea Tribunalului Bihor, pronunțată în Dosarul nr. 7.243/111/2010 din data de 27.08.2010, și că mandatul de supraveghere tehnică a fost pus în executare de către Serviciul Român de Informații, considerat ca neavând calitatea de organ de urmărire penală, ceea ce determină nulitatea absolută a procedeului probatoriu și a mijlocului de probă obținut, cu consecința excluderii acestora din ansamblul probator.
La termenul din data de 1 aprilie 2019, instanța de apel a pus în discuție această cerere și a prorogat pronunțarea până la judecarea pe fond a apelului.
În urma solicitării formulate de inculpată, prin apărător, instanța de apel a dispus, prin Încheierea de ședință din data de 22 aprilie 2019, emiterea unor adrese către Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Oradea și Serviciul Român de Informații.
Prin Adresa nr. 103/P/2015 din data de 28 mai 2019, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Oradea a răspuns că autorizațiile de interceptare nr. 157 din 27.08.2010 și nr. 179 din 24.09.2010 emise de Tribunalul Bihor au fost puse în aplicare cu sprijinul tehnic al Serviciului Român de Informații, direcțiile județene de informații Bihor și Mureș, astfel cum rezultă din adresele nr. S/36 din 27.08.2010, nr. S/36 din 29.08.2010, nr. S/36 din 24.09.2010 și nr. S/36 din 27.09.2010, declasificate la data de 31.01.2017 și reînregistrate cu nr. 970/11.1/2019 din 23.05.2019, nr. 972/11.1/2019 din 23.05.2019, nr. 976/11.1/2019 din 23.05.2019 și nr. 982/11.1/2019 din 23.05.2019, pe care le-a înaintat în copii conforme cu originalul, iar sprijinul tehnic s-a concretizat în introducerea datelor necesare în sistemul național de interceptare, urmat de punerea la dispoziția procurorului de caz a rezultatelor activității de interceptare, și anume traficul comunicațiilor obținute prin punerea în aplicare a autorizațiilor de interceptare și înregistrare stocat pe suporturi optice.
Împreună cu suporturi optice, Serviciul Român de Informații a înaintat note de redare cu caracter informativ. Discuțiile conținute de fișierele digitale în format audio rezultate ca urmare a punerii în aplicare a autorizațiilor au fost redate, în baza delegării date de procuror, de către ofițerii de poliție judiciară din cadrul Direcției Naționale Anticorupție -Serviciului Teritorial Oradea, care au întocmit procesele - verbale conform art. 143 din Codul de procedură penală, care constituie mijloc de probă.
În Dosarul penal nr. 103/P/2015 al Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Oradea au fost folosite trei convorbiri telefonice dintre martorul I.K. și inculpata K.I., respectiv convorbirea telefonică din data de 1 septembrie 2010, ora 12,15:12 (interceptată în baza Autorizației nr. 157 din 27.08.2010), convorbirea telefonică din data de 2 septembrie 2010, ora 13,23:03 (interceptată în baza Autorizației nr. 157 din 27.08.2010) și convorbirea telefonică din data de 28 septembrie 2010, ora 09,31:40 (interceptată în baza Autorizației nr. 179 din 24.09.2010).
Redarea discuțiilor înregistrate și întocmirea proceselor-verbale de transcriere au fost efectuate de ofițerul de poliție judiciară din cadrul unității de parchet, în baza delegării date de către procurorul care efectua urmărirea penală, astfel cum rezultă din Ordonanța de delegare din data de 14 mai 2015. Având în vedere că toate cele trei convorbiri telefonice folosite în cauză au fost purtate în limba maghiară, ascultarea și traducerea în limba română au fost asigurate de traducătorul autorizat pentru limba maghiară.
Serviciul Român de Informații a răspuns la solicitarea instanței că prin Adresa nr. S/36 din 24.09.2010, înregistrată la Direcția Județeană de Informații Bihor cu nr. S/3003844 din 25.09.2010, Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Oradea a înaintat Serviciului Român de Informații, în legătură cu instrumentarea de către organele de urmărire penală a dosarelor nr. 68/P/2009 și nr. 63/P/2010, un exemplar din Autorizația Tribunalului Bihor nr. 179/2010 din 24.10.2010 (1 filă), împreună cu Încheierea Tribunalului Bihor nr. 8.429/111/2010 din 24.09.2010 (2 file), cu solicitarea de a face demersurile necesare punerii lor în executare și cu desemnarea, în acest sens, a direcțiilor județene de informații Bihor, Satu Mare, Cluj și Mureș. Serviciul Român de Informații a asigurat punerea în executare a activităților autorizate, în temeiul art. 91^2 teza a doua din Codul de procedură penală anterior. S-a oferit sprijin tehnic, la solicitarea structurii de parchet, în sensul punerii în executare a interceptărilor și înregistrării convorbirilor telefonice autorizate, însă nu s-au întocmit procese-verbale de redare și nu s-a participat la activități de urmărire penală. Rezultatele activităților autorizate de interceptare și înregistrare a comunicațiilor (sesiunile audio) au fost transmise integral către Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Oradea, iar în unele situații punctuale s-a asigurat și transcrierea unor convorbiri telefonice, care au fost transmise Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Oradea atât pe suport hârtie, cât și pe suport optic.
Prin încheierile din datele de 3 și 7 iunie 2019, Curtea de Apel Târgu Mureș a pus în discuție cererea formulată de inculpata K.I. privind sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, prin care să se statueze asupra problemei de drept expuse anterior, și a constatat îndeplinite toate cerințele de admisibilitate prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală. În conformitate cu dispozițiile art. 476 alin. (2) din Codul de procedură penală a dispus suspendarea judecății cauzei până la pronunțarea hotărârii prealabile. ...
Sursa oficială ↗