Decizia ÎCCJ nr. 42/2019Punctul VI

VI. Punctul de vedere al titularului sesizării cu privire la dezlegarea chestiunii de drept 24. Completul de judecată al Curții de Apel Galați Secția a IIa civilă a arătat că problema de drept aflată în dezbatere - posibilitatea de atacare printr-un recurs incident a unei părți din hotărârea instanței de apel care nu a fost atacată cu recurs principal - nu este reglementată cu claritate de textele de lege incidente, respectiv art. 491 alin. (1) și art. 472 alin. (1) din Codul de procedură civilă, fiind posibile două interpretări. ... 25. Într-o primă interpretare, recursul incident (ca, de altfel, și apelul incident) nu poate privi decât acea parte din hotărâre care a fost deja atacată prin recursul principal. Un argument în favoarea acestei interpretări este acela că recursul incident are un pronunțat caracter accesoriu, reieșit din faptul că nu se poate în niciun caz declara și înăuntrul termenului pentru recursul principal, deci nu va putea fi niciodată calificat drept recurs principal, astfel că soluția asupra acestuia va depinde întotdeauna de actul de dispoziție al recurentului principal sau de soluția dată asupra recursului principal, în temeiul art. 472 alin. (2) din Codul de procedură civilă. ... 26. De asemenea, se poate aprecia că soluțiile asupra acelor aspecte ale litigiului care nu au fost atacate prin recursul principal au intrat sub autoritatea de lucru judecat la împlinirea termenului de recurs, deci înainte ca recursul incident să poată fi declarat. ... 27. În cea de-a doua interpretare, recursul incident poate privi și părți din hotărâre care nu au fost atacate cu recurs principal. În acest sens, trebuie avută în vedere situația premisă pentru care a fost reglementată instituția recursului incident. Astfel, prin definiție, hotărârea susceptibilă de recurs trebuie să nu fi dat satisfacție deplină (să nu fi admis în întregime pretențiile) niciuneia dintre părți, astfel că ambii litiganți ar avea, simultan, și interesul de a ataca hotărârea pentru a obține admiterea în întregime a propriei pretenții, dar și interesul ca ea să nu fie atacată de partea adversă pentru a menține, cel puțin, ceea ce au câștigat deja. Atitudinea părților de a nu ataca hotărârea echivalează cu tranzacționarea asupra litigiului, în sensul că prin cedări reciproce la pretențiile care nu au fost admise se evită o nouă etapă procesuală (analiza din recurs). Însă atitudinea uneia dintre părți de a ataca hotărârea cu recurs principal echivalează cu refuzul tranzacționării, astfel că este echitabil ca și adversarul să beneficieze de egalitate de arme, în sensul de a avea posibilitatea de a declara, la rândul său, recurs. ... 28. Or, în cazul tranzacției, art. 2.267 din Codul civil arată expres că prevenirea sau stingerea litigiului se poate face prin concesii sau renunțări reciproce la drepturi ori prin transferul unor drepturi de la o parte la cealaltă, deci are în vedere și drepturi diferite, și, mai mult chiar, prin tranzacție se pot naște, modifica sau stinge raporturi juridice diferite de cele ce fac obiectul litigiului dintre părți. Dacă se acceptă aplicarea acestei condiții și pentru recursul incident, în baza art. 1 alin. (2) din Codul civil (potrivit căruia, în cazurile neprevăzute de lege, se aplică dispozițiile legale privitoare la situații asemănătoare) coroborat cu art. 2 alin. (2) din Codul civil, conform căruia Codul civil este alcătuit dintr-un ansamblu de reguli care constituie dreptul comun pentru toate domeniile la care se referă litera sau spiritul dispozițiilor sale, atunci obiectul acestui recurs incident nu mai poate fi limitat. ... 29. De altfel, textele de lege înseși [art. 491 alin. (1) și art. 472 alin. (1) din Codul de procedură civilă] nu exprimă o astfel de limitare, ci, dimpotrivă, prin formularea generală - „printr-o cerere proprie care să tindă la schimbarea hotărârii primei instanțe“, adică schimbare sub orice aspect - par să sugereze că limitarea la obiectul recursului principal nu este urmărită. Altfel spus, o astfel de limitare ar rezulta doar din interpretarea textului, iar nu din formularea sa expresă; or, afectarea unui drept (cum este cel la declararea căii de atac) trebuie să rezulte din formularea explicită a textului de lege, iar nu doar din interpretarea sa (potrivit art. 10 din Codul civil). ... 30. Dată fiind existența mai multor argumente în favoarea fiecăreia dintre cele două interpretări, instanța de sesizare a apreciat că este necesară intervenția Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru lămurirea chestiunii de drept. ... ...