Decizia ÎCCJ nr. 46/2019 (HP)Punctul V
Punctul V
V. Punctul de vedere al părților cu privire la dezlegarea chestiunii de drept
15. Apelanta-reclamantă și-a exprimat punctul de vedere prin cererea de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care a susținut că sunt îndeplinite condițiile stabilite de lege pentru admisibilitatea acestei cereri, deoarece chestiunile de drept puse în discuție sunt formulate într-o cauză în curs de judecată; litigiul este pe rolul Tribunalului Cluj, instanță de apel, învestită cu soluționarea cauzei în ultimă instanță; problemele de drept sunt hotărâtoare pentru soluționarea pe fond a cauzei, deoarece, în funcție de aplicabilitatea termenului de 30 de zile prevăzut de Legea nr. 18/1991 și pentru Legea nr. 341/2004, se poate stabili dacă apelanta mai este îndreptățită să formuleze cerere de constituire a dreptului de proprietate ulterior acestui termen, soluția instanței supreme determinând admisibilitatea acțiunii în curs de judecată; subiectul pus în discuție este nou, iar asupra lui Înalta Curte de Casație și Justiție nu a mai statuat și nu face obiectul unui recurs în interesul legii, conform celor furnizate de către portalul online al instanței.
Cu privire la fondul problemei de drept a susținut că sesizarea pune în discuția instanței supreme necorelarea legislativă a dispozițiilor cuprinse în cele două legi în vigoare, care sunt lipsite de claritate. În speță, administrația încearcă abuziv să impună instanțelor acest termen de 30 de zile, prevăzut într-o altă lege, pentru a eluda obligația acordării drepturilor legale pe care Legea nr. 341/2004 le recunoaște.
O astfel de interpretare eronată va conduce probabil în viitor la o nouă condamnare a României la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, pentru aceleași motive ce privesc nesoluționarea cererilor formulate de persoane îndreptățite, în considerarea tuturor problemelor create de regimul comunist.
De asemenea menționează că practica recentă a instanțelor este de a considera că acest termen nu se aplică în nicio situație Legii nr. 341/2004, mai mult decât atât, instanțele nici măcar nu analizează un astfel de termen dintr-o altă lege, la care actul normativ în discuție nu face nicio trimitere. Cu titlu de exemplu a invocat Sentința civilă nr. 609 din 4 mai 2018 a Judecătoriei Oltenița, definitivă prin neapelare. ...
16. Intimatele-pârâte nu și-au exprimat punctul de vedere asupra cererii de sesizare a instanței supreme. ...
17. După comunicarea raportului, conform dispozițiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, intimata-pârâtă Comisia locală pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Cluj-Napoca a depus, în termen legal, prin consilier juridic, un punct de vedere asupra chestiunii de drept, prin care a susținut, în esență, că dreptul reglementat de art. 5 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 341/2004 nu este un drept nou stabilit prin actul normativ ulterior, ci el trebuie valorificat după obținerea titlurilor prevăzute de Legea nr. 42/1990, în condițiile art. 15 alin. (5) din Legea nr. 18/1991, cu aplicarea corespunzătoare a art. 11 alin. (4) din același act normativ, având în vedere și regula înscrisă în art. 8 alin. (1) din Legea nr. 18/1991. ... ...
Sursa oficială ↗