Decizia ÎCCJ nr. 15/2019 (HP)Punctul III

III. Punctul de vedere al completului care a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție Analizând admisibilitatea cererii de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție în conformitate cu art. 475 din Codul de procedură penală, Curtea de apel a constatat că solicitarea a fost formulată în cursul judecării unei cauze în ultimă instanță (cauza are ca obiect apelul), aflată pe rolul Curții de Apel Ploiești, iar de lămurirea chestiunii de drept invocate depinde soluționarea acțiunii penale exercitate împotriva inculpatului sub aspectul infracțiunii prevăzute de art. 334 alin. (4) din Codul penal, în fapt, reținându-se prin sentința apelată că inculpatul a condus pe drumurile publice din România, la data de 21.04.2019, un autoturism înmatriculat în străinătate (Spania) pentru care nu exista asigurare obligatorie de răspundere civilă auto valabilă (durata asigurării fiind expirată). Pentru a reține că sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală, Curtea a avut în vedere că Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii asupra acestei chestiuni de drept, care nu face nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare. Instanța de apel a notat că, potrivit art. 334 alin. (4) din Codul penal, constituie infracțiunea de punere în circulație a unui vehicul neînmatriculat și fapta de conducere pe drumurile publice a unui vehicul înmatriculat în alt stat, care nu are drept de circulație în România. Din analiza dispozițiilor art. 82 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, în forma în vigoare atât în prezent, dar și la momentul când se pretinde că s-ar fi săvârșit fapta ce face obiectul trimiterii în judecată, s-a reținut că autovehiculele înmatriculate în alte state pot trece frontiera de stat și pot circula pe drumurile publice din România, dacă îndeplinesc condițiile tehnice prevăzute în Convenția asupra circulației rutiere, încheiată la Viena, în data de 8 noiembrie 1968 și ratificată de România prin Decretul nr. 318/1980 pentru ratificarea unor înțelegeri internaționale în domeniul circulației rutiere, dar numai pe perioada cât sunt asigurate pentru cazurile de răspundere civilă ca urmare a prejudiciilor produse prin accidente de autovehicule. Față de aceste prevederi legale s-a precizat că două sunt condițiile prevăzute de lege pentru ca un vehicul înmatriculat în alt stat să aibă drept de circulație în România, și anume, pe de o parte, să îndeplinească acele condiții tehnice prevăzute în Convenția asupra circulației rutiere, încheiată la 8 noiembrie 1968, iar, pe de altă parte, să fie asigurat pentru cazurile de răspundere civilă ca urmare a prejudiciilor produse prin accidente de autovehicule. Curtea a considerat că se impune a se determina dacă voința legiuitorului a fost aceea de a incrimina simpla faptă de a conduce pe drumurile publice un vehicul înmatriculat în străinătate dacă acesta nu face obiectul unui contract de asigurare de răspundere civilă obligatorie valid, în condițiile în care legislația în materia asigurărilor pentru răspundere civilă obligatorie prevedea și o răspundere contravențională prin art. 64 alin. 1 din Legea nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările în România. Astfel, s-a menționat că, la data de 21.04.2016 - care interesează cauza, se prevedea la art. 48 alin. (2) din Legea nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările în România în ce condiții vehiculele înmatriculate/înregistrate în afara teritoriului României, care intrau pe teritoriul României, se considerau asigurate: a) dacă numărul de înmatriculare atesta asigurarea potrivit legii statului în care era înmatriculat/înregistrat vehiculul sau acordurilor internaționale de asigurare valabile în România; b) dacă poseda documente internaționale de asigurare valabile în România. Făcând referire și la dispozițiile art. 56 din același act normativ, Curtea de apel a precizat că art. 64 alin. 1 din Legea nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările în România prevedea că încălcarea de către persoanele fizice sau juridice a obligației de asigurare prevăzute la art. 48 și art. 56 din aceeași lege constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 10.000.000 lei la 20.000.000 lei și cu reținerea certificatului de înmatriculare a vehiculului, până la prezentarea documentului privind încheierea asigurării. În continuare, s-a arătat că Legea nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările în România a fost abrogată expres de Legea nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terților prin accidente de vehicule și tramvaie [art. 45 lit. a) ], intrată în vigoare, potrivit art. 46 din acest act normativ, la 30 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 431 din 12 iunie 2017. Curtea de apel a reținut că acest act normativ nu mai prevede, ca și contravenție, încălcarea de către persoanele fizice sau juridice a obligațiilor ce le revin față de asigurarea vehiculelor înmatriculate în străinătate, această faptă nefiind menționată nici printre contravențiile prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice. S-a precizat că art. 37 alin. (9) dinLegea nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terților prin accidente de vehicule și tramvaie reglementează doar sancționarea contravențională pentru neasigurarea vehiculelor înmatriculate în România, text de lege care prevede: „încălcarea de către persoanele fizice sau juridice a obligației de asigurare prevăzute la art. 3 și a obligațiilor prevăzute la art. 6 alin. (6) și (7) constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 1.000 lei la 2.000 lei și cu reținerea certificatului de înmatriculare/înregistrare a vehiculului până la prezentarea documentului privind încheierea asigurării. Constatarea și aplicarea acestora se fac de către personalul poliției.“ De asemenea, s-a notat că art. 3 al aceluiași act normativ menționează: „persoanele fizice sau juridice care au în proprietate vehicule supuse înmatriculării sau înregistrării în România, precum și tramvaie au obligația să se asigure pentru cazurile de răspundere civilă ca urmare a prejudiciilor produse prin accidente de vehicule în limitele teritoriale prevăzute la art. 2 pct. 18.“ Prin urmare, a subliniat Curtea, fapta de a conduce pe drumurile publice a unui vehicul înmatriculat în străinătate, pentru care nu este încheiat un contract de asigurare de răspundere civilă valid, nu mai constituie contravenție începând cu data intrării în vigoare a Legii nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terților prin accidente de vehicule și tramvaie. În această situație, Curtea a concluzionat că, la momentul pretinsei comiteri a faptei deduse judecății, exista o dispoziție legală care prevedea expres ca fiind contravenție fapta de a conduce pe drumurile publice a unui vehicul înmatriculat în alt stat, care nu era asigurat pentru cazurile de răspundere civilă ca urmare a prejudiciilor produse prin accidente de autovehicule, situație în care nu se poate angaja și răspunderea penală pentru aceeași conduită, fiind vorba, cel puțin, de o neclaritate a reglementării. S-a considerat că nu se poate reține că, prin intrarea în vigoare a noului Cod penal, ar fi intervenit o abrogare implicită a dispozițiilor art. 64 alin. 1 din Legea nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările în România. Totodată, s-a subliniat că despre abrogare expresă nu poate fi vorba, în condițiile în care Legea nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările în România nu este menționată în titlul II - „Dispoziții privind modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții penale“ din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal. Fapta de conducere pe drumurile publice a unui vehicul înmatriculat în alt stat, care nu are drept de circulație în România, era incriminată și anterior intrării în vigoare a noului Cod penal, prin dispozițiile art. 85 alin. (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, iar art. 82 alin. (2) din acest act normativ prevedea aceleași două condiții pentru ca vehiculele înmatriculate în străinătate să poată circula în România. Față de cele de mai sus, Curtea a concluzionat că, după intrarea în vigoare a Legii nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terților prin accidente de vehicule și tramvaie, acest act de conduită nu mai este prevăzut ca și contravenție, punându-se problema răspunderii penale a celui în cauză, iar chestiunea invocată, a tratamentului în mod nejustificat diferențiat, după cum ar fi vorba despre un vehicul înmatriculat în țară și unul înmatriculat afară, este una de constituționalitate. În același timp, s-a reținut că instanțele sunt ținute să respecte și considerentele Deciziei nr. 537 din 6.07.2016 a Curții Constituționale a României, referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 85 alin. (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice și ale art. 334 alin. (4) din Codul penal, raportate la cele ale art. 64 alin. (1) din Legea nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.002 din 13.12.2016, la paragraful 15 al deciziei fiind arătat că „prevederile art. 334 alin. (4) din Codul penal nu includ, printre ipotezele juridice pe care le reglementează, și faptele prevăzute la art. 64 alin. 4 din Legea nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările în România. Astfel, art. 334 alin. (4) din Codul penal incriminează activitatea de punere în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat, în timp ce prevederile art. 64 alin. 1 din Legea nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările în România sancționează contravențional fapte referitoare la neîncheierea contractelor de asigurare sau la neplata primelor de asigurare.“ Față de conținutul actelor normative expuse și având în vedere considerentele Deciziei nr. 537 din 6.07.2016 a Curții Constituționale a României, Curtea de apel a apreciat că se poate invoca subzistența unei îndoieli cu privire la interpretarea ce trebuie dată noțiunii de „vehicul înmatriculat în alt stat, care nu are drept de circulație în România“, în sensul art. 334 alin. (4) din Codul penal, îndoială care justifică apelarea la instrumentul reglementat de art. 475 și următoarele din Codul de procedură penală. ...