Decizia ÎCCJ nr. 15/2019 (HP)Punctul VIII

VIII. Punctul de vedere exprimat de Direcția legislație, studii, documentare și informatică juridică din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție este în sensul că, în interpretarea dispozițiilor art. 334 alin. (4) din Codul penal, un vehicul înmatriculat în alt stat, pentru care nu este încheiat un contract de asigurare obligatorie de răspundere civilă auto valabil, nu se circumscrie noțiunii de „vehicul înmatriculat în alt stat, care nu are drept de circulație în România“. Printre argumentele enunțate au fost considerentele Deciziei nr. 537/2016 a Curții Constituționale - publicată sub imperiul Legii nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările în România - care sancționa contravențional încălcarea obligației de asigurare atât pentru vehiculele supuse înmatriculării în România, cât și pentru vehiculele înmatriculate în străinătate - în conformitate cu care instanța de contencios constituțional a stabilit o distincție între încălcarea obligației de asigurare pentru răspundere civilă auto și conduitele incriminate de dispozițiile art. 334 alin. (4) din Codul penal și delimitează chestiunile privitoare la înmatriculare, care intră sub incidența legii penale, de chestiunile privitoare la asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto, pe care le plasează în afara sferei de aplicare a normei de incriminare cuprinse în art. 334 alin. (4) din Codul penal. S-a considerat că numai în această interpretare și numai în condițiile respectării distincției și a delimitării realizate în considerentele Deciziei nr. 537/2016 Curtea Constituțională a stabilit caracterul constituțional al dispozițiilor art. 334 alin. (4) din Codul penal, respectarea principiului legalității incriminării și caracterul previzibil al normei de incriminare cuprinse în art. 334 alin. (4) din Codul penal. Totodată, a fost invocată Decizia nr. 406/2017 a Curții Constituționale - publicată sub imperiul Legii nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terților prin accidente de vehicule și tramvaie - care sancționează contravențional numai încălcarea obligației de asigurare pentru vehicule supuse înmatriculării în România - cu referire la care s-a precizat că menține distincția operată prin Decizia nr. 537/2016 a Curții Constituționale între încălcarea obligației de asigurare pentru răspundere civilă auto și conduitele incriminate în dispozițiile art. 334 alin. (4) din Codul penal, precum și delimitarea între chestiunile privitoare la înmatriculare, plasate sub incidența legii penale, în raport cu chestiunile privitoare la asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto, plasate în afara sferei de aplicare a normei de incriminare cuprinse în art. 334 alin. (4) din Codul penal. S-a considerat că omisiunea legiuitorului de a sancționa contravențional încălcarea obligației de asigurare pentru vehiculele înmatriculate în străinătate, sub imperiul Legii nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terților prin accidente de vehicule și tramvaie, nu poate conduce la includerea, implicită, a faptei de a conduce pe drumurile publice un vehicul înmatriculat în alt stat, cu încălcarea obligației de asigurare pentru răspundere civilă auto, în sfera de aplicare a dispozițiilor art. 334 alin. (4) din Codul penal, întrucât incriminarea unei fapte nu poate să depindă de evoluția legislației contravenționale, iar revizuirea legislației extrapenale în domeniul asigurării obligatorii de răspundere civilă auto nu poate opera modificări implicite ale sferei de aplicare a normelor de incriminare cuprinse în Codul penal. Determinată, probabil, de transpunerea articolului 4 din Directiva 2009/103/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 16 septembrie 2009 privind asigurarea de răspundere civilă auto și controlul obligației de asigurare a acestei răspunderi, eliminarea contravenției privind încălcarea obligației de asigurare pentru vehiculele înmatriculate în străinătate nu poate produce efecte asupra sferei de aplicare a normei de incriminare, fără a încălca principiul legalității incriminării și previzibilitatea normei de incriminare. Deopotrivă, a fost invocat art. 7 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale care consacră principiul legalității incriminării și pedepsei ce interzice extinderea câmpului de aplicare a infracțiunilor existente la fapte care anterior nu constituiau infracțiuni, după cum prevede că legea penală nu trebuie să fie aplicată extensiv în defavoarea persoanei acuzate, de exemplu, prin analogie, întrucât legea trebuie să definească clar infracțiunile și pedepsele pe care le reprimă. În susținerea punctului de vedere s-a arătat că, pe baza dispozițiilor art. 334 alin. (4) din Codul penal, coroborate cu considerentele deciziilor nr. 537/2016 și nr. 406/2017 ale Curții Constituționale, nu se poate stabili, cu nivelul de precizie impus de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, că fapta de a conduce pe drumurile publice un vehicul înmatriculat în alt stat, cu încălcarea obligației de asigurare pentru răspundere civilă auto, ar intra în sfera de incidență a dispozițiilor art. 334 alin. (4) din Codul penal. Dimpotrivă, s-a susținut că deciziile Curții Constituționale menționate conduc la concluzia contrară, în sensul că, în ipoteza vehiculelor înmatriculate în străinătate, inexistența unui contract de asigurare obligatorie de răspundere civilă auto valabil nu determină aplicarea tezei referitoare la un „vehicul înmatriculat în alt stat, care nu are drept de circulație în România“, prevăzută în art. 334 alin. (4) din Codul penal. ...