Decizia ÎCCJ nr. 15/2019 (HP)Punctul V

V. Opinia specialiștilor consultați În conformitate cu dispozițiile art. 476 alin. (10) raportat la art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală, a fost solicitată specialiștilor în drept penal opinia asupra chestiunii de drept supuse examinării. Departamentul de Drept public al Facultății de Drept din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza“ din Iași a opinat în sensul că „fapta inculpatului de a conduce pe drumurile publice din România un vehicul înmatriculat în alt stat pentru care nu este încheiat un contract de asigurare obligatorie de răspundere civilă valabil“ nu poate atrage răspunderea penală în sensul dispozițiilor art. 334 alin. (4) teza a II-a din Codul penal, respectiv că ipoteza în cauză nu se circumscrie noțiunii de „vehicul înmatriculat în alt stat, care nu are drept de circulație în România“. În esență, plecând de la împrejurarea că fapta de a circula cu un autoturism înmatriculat în alt stat, fără asigurare valabilă sau cu asigurarea expirată în timpul șederii în România, nu mai este reglementată prin lege specială drept contravenție (Legea nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările în România fiind abrogată prin Legea nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terților prin accidente de vehicule și tramvaie), s-a arătat că această faptă nu poate fi asimilată conținutului constitutiv al infracțiunii prevăzute de art. 334 alin. (4) teza a II-a din Codul penal, având în vedere principiul legalității ce guvernează dreptul penal, transpus în art. 1 alin. (1) din Codul penal. S-a precizat că principiul legalității incriminării și al pedepsei consacrat de art. 7 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale impune legea să definească, în mod clar, infracțiunile și pedepsele. Prin punctul de vedere comunicat s-a considerat că art. 334 alin. (4) teza a II-a din Codul penal este redactat într-o manieră care creează confuzii destinatarilor săi asupra întinderii laturii obiective a infracțiunii sau certitudinea că numai anumite acțiuni ar intra în conținutul acesteia, respectiv creează confuzii cu privire la ce presupune în concret circulația unui vehicul înmatriculat în alt stat, fără drept de circulație în România. Deși aplicabilitatea art. 4 din Protocolul nr. 7 la Convenție este restrânsă doar în cazul deschiderii unei noi proceduri judiciare împotriva aceleiași persoane pentru același delict, în acord și cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, s-a subliniat că o faptă nu poate fi calificată, concomitent, ca fiind de natură penală și contravențională, fiind astfel nelegală aplicarea unei duble sancțiuni. Pe de altă parte, s-a arătat că nu poate fi primită interpretarea că abrogarea din sfera contravențională realizată prin Legea nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terților prin accidente de vehicule și tramvaie ar situa această faptă în sfera ilicitului penal. În raport cu dispozițiile art. 76 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice și ale art. 37 alin. (9) dinLegea nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terților prin accidente de vehicule și tramvaie, față de succesiunea de legi în timp, precum și conținutul textelor normative indicate, s-a reținut că fapta conducătorului auto care conduce un autoturism înmatriculat în România, dar care nu are asigurare de răspundere auto, constituie contravenție, fără a distinge între situațiile când asigurarea nu a fost încheiată sau a expirat, reținerea certificatului de înmatriculare operând în toate ipotezele. În opinia exprimată nu are legătură cu latura subiectivă a infracțiunii diferențierea între autoturismele înmatriculate în România, pentru care fapta de conducere fără asigurare de răspunderea auto ar constitui contravenție, și autovehiculele înmatriculate în alt stat, pentru care fapta de conducere fără asigurare de răspundere civilă ar constitui infracțiune, întrucât introduce un element de imprevizibilitate și discriminare. Pentru acest motiv, s-a apreciat că aceeași faptă, de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără asigurare sau cu asigurarea de răspundere civilă expirată, indiferent de țara în care este înmatriculat autoturismul, constituie contravenție, așa cum se prevede în art. 37 alin. (9) dinLegea nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terților prin accidente de vehicule și tramvaie. Centrul de cercetări în Științe penale al Facultății de Drept din cadrul Universității de Vest din Timișoara a opinat, cu prioritate, că sunt întrunite condițiile de admisibilitate ale sesizării în raport cu criteriile de admisibilitate stabilite de art. 475 din Codul de procedură penală. În opinia juridică transmisă, pe fondul sesizării, s-a considerat că, în accepțiunea normei înscrise în art. 334 alin. (4) din Codul penal, un autovehicul înmatriculat în alt stat, pentru care nu este încheiat un contract de asigurare obligatorie de răspundere civilă valabil, nu se circumscrie noțiunii de „vehicul înmatriculat în alt stat, care nu are drept de circulație în România“. În esență, s-a arătat că, pentru a determina în ce măsură noțiunea de „vehicul înmatriculat în alt stat, care nu are drept de circulația în România“ poate include și ipoteza unui vehicul înmatriculat în alt stat, pentru care nu este încheiat un contract de asigurare obligatorie de răspundere civilă valabil, trebuie identificată, în primul rând, valoarea socială protejată prin norma de incriminare înscrisă la art. 334 din Codul penal. Au fost enunțate puncte de vedere doctrinare privitoare la valoarea socială protejată prin norma de incriminare înscrisă la art. 334 din Codul penal, opinându-se, deopotrivă, că valoarea socială protejată de norma de incriminare se referă la siguranța circulației pe drumurile publice văzută din perspectiva necesității de a putea identifica și de a ține o evidență a autovehiculelor care sunt puse în circulație, prin intermediul operațiunii de înmatriculare/înregistrare. Pornind de la dispozițiile art. 82 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice - „Autovehiculele, tractoarele agricole sau forestiere și remorcile înmatriculate în alte state pot trece frontiera de stat și pot circula pe drumurile publice din România, dacă îndeplinesc condițiile tehnice prevăzute în Convenția asupra circulației rutiere, încheiată la Viena la 8 noiembrie 1968 și ratificată de România prin Decretul nr. 318/1980, dar numai pe perioada cât sunt asigurate pentru cazurile de răspundere civilă ca urmare a prejudiciilor produse prin accidente de autovehicule“, s-a precizat că analiza prevederilor cuprinse în Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice nu relevă că încălcarea dispozițiilor enunțate ar atrage o anumită răspundere juridică, cu atât mai puțin o răspundere penală. În ceea ce privește noțiunea de drept de circulație a fost subliniat că nu are o definiție legală, iar ambiguitatea acestei sintagme folosite de legiuitor nu poate justifica extinderea sferei de incriminare a infracțiunii prevăzute de art. 334 alin. (4) din Codul penal. O interpretare contrară ar însemna încălcarea principiului legalității incriminării, în ceea ce privește cerința privind claritatea textului de incriminare și previzibilitatea acestuia. Conform punctului de vedere transmis, simpla lipsă a dreptului de circulație a unui vehicul nu poate atrage, în mod automat, răspunderea penală a unei persoane. Totodată, s-a susținut că nu se poate lărgi sfera de reglementare a infracțiunii prevăzute de art. 334 alin. (4) din Codul penal, astfel încât să includă și situația unui vehicul înmatriculat în alt stat, pentru care nu este încheiat un contract de asigurare obligatorie de răspundere civilă valabil, în condițiile în care legiuitorul a considerat că fapta de a conduce un autovehicul înmatriculat în România, a cărui asigurare obligatorie a expirat, constituie contravenție, prezentând, așadar, un grad de pericol social redus (art. 64 din Legea nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările în România și art. 37 din Legea nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terților prin accidente de vehicule și tramvaie). A fost reliefat că, în legătură cu această chestiune, s-a pronunțat Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 537 din 6 iulie 2016, iar argumentele reținute în cuprinsul acestei decizii și-au menținut valabilitatea și ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terților prin accidente de vehicule și tramvaie. Având în vedere cele expuse, s-a considerat că o eventuală extindere a sferei de incriminare a infracțiunii prevăzute de art. 334 alin. (4) din Codul penal ar conduce, în realitate, la o interpretare a dispozițiilor de drept penal în defavoarea inculpatului. Totodată, analizându-se dispozițiile art. 37 alin. (9) dinLegea nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terților prin accidente de vehicule și tramvaie, s-a apreciat că ceea ce se sancționează contravențional este încălcarea obligației de asigurare pentru cazurile de răspundere civilă ca urmare a prejudiciilor produse prin accidente de vehicule, așa încât fapta nu poate constitui infracțiune pentru simplul motiv că vehiculul este înmatriculat în străinătate, agravarea răspunderii făptuitorului în această din urmă situație nefiind justificată. De asemenea, s-a considerat că dispozițiile legale antemenționate nu fac distincție, în ceea ce privește răspunderea contravențională pentru circulația pe drumurile publice a unor autovehicule fără a avea încheiată asigurare de răspundere civilă auto obligatorie, între vehiculele înmatriculate în România și vehiculele care sunt înmatriculate în străinătate. S-a mai precizat că în privința vehiculelor înmatriculate în Uniunea Europeană operează principiul libertății de circulație a mărfurilor, în baza art. 26 din Tratatul de funcționare a Uniunii Europene, și nu se poate stabili un regim juridic diferit între vehiculele înmatriculate în alte state membre și vehiculele înmatriculate în România, cu atât mai mult cu cât dispozițiile din legislația primară a Uniunii Europene se aplică în mod direct. Așadar, privit din această perspectivă, s-a apreciat că și vehiculelor înmatriculate în Uniunea Europeană ar trebui să li se aplice același regim juridic precum vehiculelor înmatriculate în România, situație față de care conducerea unui astfel de autovehicul pe drumurile publice din România de către o persoană fizică română, fără a respecta legislația incidentă privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto, nu poate constitui infracțiune, ci, eventual, contravenție. ...