Decizia ÎCCJ nr. 11/2019 (RIL)Punctul 9

9. Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând sesizarea cu recurs în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, raportul întocmit de judecătorul-raportor și dispozițiile legale ce se solicită a fi interpretate în mod unitar, reține următoarele: 9.1. Admisibilitatea recursului în interesul legii În conformitate cu dispozițiile art. 471 alin. (3) și art. 472 din Codul de procedură penală, cererea de recurs trebuie să fie însoțită, sub sancțiunea respingerii ca inadmisibilă, de copii ale hotărârilor judecătorești definitive din care rezultă că problema de drept care formează obiectul judecății a fost soluționată în mod diferit de instanțele judecătorești. Recursul în interesul legii este admisibil întrucât s-a făcut dovada că problema de drept care formează obiectul judecății a fost soluționată în mod diferit prin hotărâri judecătorești definitive, anexate la cerere, iar titularul sesizării este procurorul general al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție. ... 9.2. Pe fondul recursului în interesul legii În conformitate cu dispozițiile art. 158 alin. (1) și (2) din Codul penal, retragerea plângerii prealabile poate interveni până la pronunțarea unei hotărâri definitive, în cazul infracțiunilor pentru care punerea în mișcare a acțiunii penale este condiționată de introducerea unei plângeri prealabile. Retragerea plângerii prealabile înlătură răspunderea penală a persoanei cu privire la care plângerea a fost retrasă. Împăcarea, potrivit dispozițiilor art. 159 alin. (1) din Codul penal, poate interveni în cazul în care punerea în mișcare a acțiunii penale s-a făcut din oficiu, dacă legea o prevede în mod expres. Noul Cod penal a restrâns instituția împăcării numai la situațiile în care sunt îndeplinite cumulativ ambele condiții: acțiunea penală a fost pusă în mișcare din oficiu și legea să o prevadă în mod expres. În Codul penal anterior, împăcarea era prevăzută în cazul infracțiunilor pentru care acțiunea penală se punea în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate (spre exemplu, lovirea sau alte violențe - art. 180 alin. final, vătămare corporală - art. 181 alin. final, violare de domiciliu - art. 192 alin. final ș.a.). De asemenea, intervenea numai în cazul infracțiunilor pentru care legea prevedea că împăcarea părților înlătură răspunderea penală, mențiune cuprinsă de regulă în alineatul final al articolului care incrimina fapta. Practic, era vorba de aceleași infracțiuni pentru care acțiunea penală se punea în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate. Numai în mod excepțional în Codul penal anterior se prevedea că împăcarea părților înlătură răspunderea penală, deși acțiunea penală se punea în mișcare din oficiu (de exemplu, în cazul infracțiunii de seducție - art. 199 din Codul penal). Noul Cod penal prevede în mod expres, așa cum impun dispozițiile art. 159 alin. (1) teza finală, că împăcarea înlătură răspunderea penală în cazul următoarelor infracțiuni: furt - art. 228 din Codul penal; furt calificat - art. 229 alin. (1) și alin. (2) lit. b) și c) din Codul penal; furt de folosință - art. 230 din Codul penal, în temeiul art. 231 alin. (2) din Codul penal; însușirea bunului găsit sau ajuns din eroare la făptuitor - art. 243 din Codul penal; înșelăciunea - art. 244 din Codul penal; înșelăciunea privind asigurările - art. 245 din Codul penal. Totodată, în cazul infracțiunilor de lovire sau alte violențe prevăzute în art. 193 din Codul penal și de vătămare din culpă prevăzute în art. 196 din Codul penal, săvârșite asupra unui membru de familie, împăcarea înlătură răspunderea penală când acțiunea penală se pune în mișcare din oficiu. În cazul acestor infracțiuni, punerea în mișcare a acțiunii penale se face din oficiu, astfel că, fiind îndeplinite cumulativ cerințele art. 159 alin. (1) din Codul penal, încetarea procesului penal poate fi dispusă numai ca efect al împăcării. Prin urmare, potrivit noului Cod penal, în cazul infracțiunilor pentru care punerea în mișcare a acțiunii penale este condiționată de introducerea unei plângeri prealabile de către persoana vătămată, iar acțiunea penală a fost pusă în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, încetarea procesului penal este posibilă numai ca urmare a retragerii plângerii prealabile, legea neprevăzând posibilitatea împăcării în aceste situații. În cazul infracțiunii de lovire sau alte violențe săvârșite asupra unui membru de familie, prevăzută de art. 193 alin. (1) și (2) din Codul penal raportat la art. 199 alin. (1) din Codul penal, acțiunea penală se pune în mișcare atât la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, astfel cum prevăd dispozițiile art. 193 alin. (3) din Codul penal, cât și din oficiu, conform prevederilor art. 199 alin. (2) din Codul penal. În situația în care acțiunea penală a fost pusă în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, împăcarea nu operează întrucât nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile impuse de dispozițiile art. 159 alin. (1) din Codul penal referitoare la împăcare. Astfel, chiar dacă legea o prevede în mod expres la art. 199 alin. (2) din Codul penal - împăcarea înlătură răspunderea penală - punerea în mișcare a acțiunii penale nu s-a făcut din oficiu. În acest caz, retragerea plângerii prealabile înlătură răspunderea penală a persoanei cu privire la care plângerea a fost retrasă, conform art. 158 alin. (2) din Codul penal, fiind o infracțiune pentru care punerea în mișcare a acțiunii penale este condiționată de introducerea unei plângeri prealabile. Când acțiunea penală a fost pusă în mișcare din oficiu, încetarea procesului penal se dispune ca efect al împăcării având în vedere că sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art. 159 alin. (1) din Codul penal . ... ...