Sari la conținut

Decizia ÎCCJ nr. 3/2019 (HP)Punctul 10

Curtea
ÎCCJ
Tipul
hotărâre prealabilă
Data
26.02.2019
Dosarul
1.996/1/2018

10. Cu privire la admisibilitatea cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor prevăzute de art. 88^8 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările și completările ulterioare, invocată de reprezentantul Ministerului Public, Înalta Curte constată următoarele:

În motivarea cererii reprezentantul Ministerului Public a arătat, în esență, că aceasta îndeplinește condițiile de admisibilitate prevăzute de dispozițiile art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, în forma anterioară modificării prin Legea nr. 177/2010, respectiv este o cauză aflată pe rolul unei instanțe de judecată, are legătură cu soluționarea cauzei, este depusă în orice fază a litigiului, este vorba de un litigiu, textul care este supus dezlegării Completului pentru dezlegarea unei chestiuni de drept în materie penală este cel prevăzut de dispozițiile prevăzute de art. 88^8 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările și completările ulterioare, care se referă la participarea în ședințele de judecată în cauzele de competența Secției pentru investigarea infracțiunilor din justiție, aflate în legătură cu art. 88^8 alin. (1) lit. d) , modificat prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 7/2019 privind unele măsuri temporare referitoare la concursul de admitere la Institutul Național al Magistraturii, formarea profesională inițială a judecătorilor și procurorilor, examenul de absolvire a Institutului Național al Magistraturii, stagiul și examenul de capacitate al judecătorilor și procurorilor stagiari, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară și Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii.

A mai arătat că, în lipsa analizei excepției de neconstituționalitate, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală nu poate analiza chestiunile de drept cu care a fost învestit.

Cu privire la admisibilitatea cererii de sesizare a Curții Constituționale, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că aceasta trebuie să îndeplinească cerințele prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, și anume:

+

Articolul 29

(1) Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.

(2) Excepția poate fi ridicată la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanța de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepția poate fi ridicată de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele la care participă.

(3) Nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

(4) Sesizarea Curții Constituționale se dispune de către instanța în fața căreia s-a ridicat excepția de neconstituționalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale părților, opinia instanței asupra excepției, și va fi însoțită de dovezile depuse de părți. Dacă excepția a fost ridicată din oficiu, încheierea trebuie motivată, cuprinzând și susținerile părților, precum și dovezile necesare. Odată cu încheierea de sesizare, instanța de judecată va trimite Curții Constituționale și numele părților din proces cuprinzând datele necesare pentru îndeplinirea procedurii de citare a acestora.

De asemenea, conform dispozițiilor prevăzute de art. 29 alin. (5) din legea anterior menționată, dacă excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1) , (2) sau (3) ale aceluiași articol, instanța în fața căreia s-a invocat excepția respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curții Constituționale. Acest text de lege instituie o obligație în sarcina instanței de a verifica legalitatea excepției de neconstituționalitate invocate înaintea sa, cauzele de inadmisibilitate putând fi legate de obiectul și momentul sesizării, de subiectul sesizării sau de temeiul constituțional al acesteia.

Verificând condițiile de admisibilitate formală a excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor prevăzute de art. 88^8 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se constată că nu este îndeplinită condiția prevăzută de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, respectiv „Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești (...)“, cât timp excepția de neconstituționalitate a fost invocată în Dosarul nr. 3.394/1/2018 conexat cu Dosarul nr. 77/1/2019, aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală.

Or, având în vedere că scopul sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept este realizarea obiectivului de unificare a practicii judiciare, acest mecanism este menit să preîntâmpine apariția unei practici neunitare în aplicarea și interpretarea legii de către instanțele judecătorești, instanța supremă nefiind învestită cu un proces penal, astfel cum este definită de normele procesual penale.

Prevederile art. 146 lit. d) din Constituție se referă, în mod expres, la excepțiile ridicate în fața instanțelor judecătorești privind neconstituționalitatea legilor și ordonanțelor, stabilind condițiile în care Curtea Constituțională poate fi sesizată.

Pentru a stabili care sunt instanțele judecătorești, raportarea se face în primul rând la Constituție, care, în dispozițiile prevăzute de art. 126 alin. (1) , dispune că „(1) Justiția se realizează prin Înalta Curte de Casație și Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege“, iar la alin. (3) din același text de lege se prevede că „Înalta Curte de Casație și Justiție asigură interpretarea și aplicarea unitară a legii de către celelalte instanțe judecătorești, potrivit competenței sale“.

Așa fiind, sesizarea Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate nu poate fi făcută, în mod legal, decât de una dintre instanțele judecătorești enumerate de lege. În același sens a interpretat Curtea Constituțională noțiunea de instanțe judecătorești și în cazurile în care s-a pronunțat cu privire la respectarea accesului liber la justiție (Decizia Plenului Curții Constituționale nr. II din 15 februarie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 47 din 13 martie 1995). Or, nu este de acceptat ca aceleiași noțiuni să i se dea interpretări diferite. Textul constituțional se referă la instanțe judecătorești, care sunt expres și limitativ stabilite de lege, nefiind posibil ca sfera lor să fie extinsă prin analogie.

În acest context, nefiind întrunite cumulativ condițiile de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate a unui text de lege cerute de legiuitor în prevederile art. 29 alin. (1) -(3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor prevăzute de art. 88^8 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările și completările ulterioare. ...

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie