Decizia CCR nr. 168/2025Punctul 14
Punctul 14
14. Obiectul excepției de neconstituționalitate, astfel cum reiese din încheierea de sesizare, îl constituie Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 7/2020 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 39/2018 privind parteneriatul public-privat și pentru stabilirea unor măsuri privind investițiile publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 93 din 7 februarie 2020. Însă, prin motivarea excepției de neconstituționalitate sunt vizate, punctual, și dispozițiile art. II alin. (1) lit. b) , ale art. III și ale art. VII lit. a) și b) din această ordonanță de urgență, care au următorul cuprins:
– Art. II alin. (1) lit. b) : „(1) Începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, Ministerul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor preia de la Comisia Națională de Strategie și Prognoză următoarele proiecte strategice de investiții: (...) b) Autostrada Ploiești-Brașov;“; ...
– Art. III:
În termen de 10 zile lucrătoare de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, Comisia Națională de Strategie și Prognoză predă pe bază de protocol de predare-preluare:
a) Ministerului Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor proiectele strategice de investiții prevăzute la art. II alin. (1) ; ...
b) Ministerului Sănătății proiectele strategice de investiții prevăzute la art. II alin. (2) ; ...
c) Ministerului Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri proiectele strategice de investiții prevăzute la art. II alin. (3) ; ...
d) Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, proiectul strategic de investiții prevăzut la art. II alin. (4) ; ...
e) Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, proiectul strategic de investiții prevăzut la art. II alin. (5) .; ... ...
– Art. VII lit. a) și b) :
La data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se abrogă:
a) Hotărârea Guvernului nr. 357/2018 privind aprobarea Listei proiectelor strategice de investiții care urmează a fi pregătite și atribuite în parteneriat public-privat de către Comisia Națională de Strategie și Prognoză, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 466 din 6 iunie 2018, cu completările ulterioare; ...
b) Hotărârea Guvernului nr. 667/2018 privind aprobarea Studiului de fundamentare pentru autostrada Ploiești-Brașov, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 758 din 3 septembrie 2018;. ... ... ...
Sursa oficială ↗