Decizia ÎCCJ nr. 4/2019 (HP)Punctul VI

VI. Punctele de vedere ale părților cu privire la dezlegarea chestiunii de drept 12. Pârâta, prin reprezentant, a formulat o cerere de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, respectiv chestiunea cotei succesorale a soțului supraviețuitor în concurs cu un descendent din altă căsătorie ori relație a defunctului, chestiune la care se adaugă nuanța că același soț supraviețuitor a fost instituit legatar universal de către defunct, soțul supraviețuitor urmând a culege moștenirea atât în temeiul legii, cât și în temeiul testamentului). În motivare s-a arătat că menționata chestiune de drept este una principială, generală, obiectivă, deoarece, indiferent de numele părților, de poziția lor socială, de individualitatea lor, de subiectivismul lor etc., aceste cote se vor aplica invariabil, imutabil, oricărei familii aflate în situația anterior descrisă, în esență, răspunsul la această chestiune implicând o amplă operațiune de interpretare și coroborare cel puțin a dispozițiilor art. 972,art. 1.055,art. 1.074,art. 1.086,art. 1.087,art. 1.088,art. 1.089 și art. 1.090 din Codul civil. S-a subliniat că, pentru a dezlega chestiunea de drept în discuție, implicit Înalta Curte de Casație și Justiție trebuie să răspundă (prealabil) unor întrebări mai mici, din a căror răspunsuri coroborate se va extrage apoi concluzia finală, astfel: – dacă, în cadrul unei moșteniri legale, stabilirea cotei succesorale a soțului supraviețuitor, în concurs cu descendentul defunctului, este influențată cu ceva de situația în care descendentul este rezultat din respectiva căsătorie ori dintr-o altă căsătorie sau relație cu defunctul; ... – în cazul în care s-ar identifica o atare diferențiere între copilul din căsătorie și cel dintr-o altă căsătorie sau relație a defunctului, dacă nu ar reprezenta aceasta o discriminare, discriminare interzisă în mod general prin art. 1 din Protocolul nr. 12 (Roma, 4 noiembrie 2000) la Convenție; ... – în cadrul unei moșteniri legale, care este în concret cota succesorală a soțului supraviețuitor în concurs cu descendentul defunctului rezultat din respectiva căsătorie și care este această cotă în concurs cu descendentul dintr-o altă căsătorie sau relație a defunctului; ... – dacă soțul supraviețuitor, instituit și legatar universal, în concurs cu descendentul defunctului (din respectiva relație de căsătorie sau rezultat dintr-o căsătorie sau relație anterioară) poate avea mai puține drepturi succesorale urmare a coexistenței moștenirii legale cu cea testamentară, decât în situația în care ar veni la moștenire doar pe cale legală, practic, dacă instituirea soțului supraviețuitor ca legatar universal îl prejudiciază pe acesta, în sensul de a-i diminua cota succesorală; ... – în cadrul coexistenței moștenirii legale cu cea testamentară, care este în concret cota succesorală a soțului supraviețuitor instituit și legatar universal în concurs cu descendentul defunctului rezultat din respectiva căsătorie și care este această cotă în concurs cu descendentul dintr-o altă căsătorie sau relație a defunctului. ... În considerarea stabilirii îndeplinirii condițiilor pretinse de art. 519 din Codul de procedură civilă s-a arătat că Tribunalul Arad este învestit cu soluționarea prezentei cauze în ultimă instanță, hotărârea ce urmează a fi pronunțată fiind definitivă, iar chestiunile de drept evocate reprezintă unele de a căror lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei pendinte, constituind cheia de boltă a prezentului litigiu, chintesența problematicilor juridice dezbătute, de soluția care se va acorda atârnând respingerea sau admiterea primului și celui mai important punct al apelului său. Totodată, a învederat că cele invocate sunt chestiuni de drept noi, în sensul că sunt unele veritabile, concretizându-se în următoarele probleme: modalități diferite de interpretare a unui text de lege, textul este incomplet, vag, evanescent, nu acoperă toate situațiile de facto, conține anumite sintagme de maximă generalitate și lapidaritate, există sincope în corelarea cu celelalte dispoziții legale în vigoare, iar dacă instanța de față înțelege prin chestiuni de drept noi un aspect pur temporal, adică al noutății legislației, a apreciat că se încadrează și în această ipoteză odată ce chestiunile de drept invocate fac parte integrantă din noul Cod civil, intrat în vigoare la data de 1 octombrie 2011. Prin urmare, cele aduse în discuție reprezintă chestiuni de drept totalmente neunitar și contradictoriu soluționate (în timp) de către instanțele judecătorești, existând mari divergențe inclusiv la nivelul doctrinei de specialitate, cât și la nivelul practicii notariale și conturându-se, în esență, trei mari teze. O primă teorie, care pare să aibă cea mai mare greutate, susținută de Tribunalul Suprem și de către unul dintre cei mai reputați doctrinari în materia succesiunilor, vizează o cotă de 1/2 soțului supraviețuitor, respectiv 1/2 pentru descendent, susținându-se, în esență, că descendentului defunctului îi revine 1/2 din moștenire în calitate de moștenitor rezervatar, iar soțul supraviețuitor va primi tot 1/2 din moștenire, din care 1/4 va reprezenta cotitatea disponibilă specială a soțului supraviețuitor, iar restul de 1/4 va reprezenta cota legală la care soțul supraviețuitor are dreptul în calitate de moștenitor legal. O altă teorie vizează o cotă de 5/8 pentru soțul supraviețuitor, respectiv 3/8 pentru descendent, soluție pe care înțelege să o îmbrățișeze pârâta-apelantă, fiind susținută și de practica notarială. O ultimă teorie vizează cota de 3/8 pentru soțul supraviețuitor, respectiv 5/8 pentru descendent, soluție susținută de către partea adversă, respectiv apelantul-reclamant, dar și prin sentința Judecătoriei Arad, aici apelată. ... 13. Reclamantul A, prin reprezentant, a solicitat respingerea ca inadmisibilă a cererii formulate în temeiul dispozițiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, având în vedere că ipoteza expusă de pârâtă este exclusă în aplicarea dispozițiilor legale pe care se întemeiază, și mai mult, constituie o încălcare flagrantă a dispozițiilor art. 12 din Codul de procedură civilă privind exercitarea cu bună-credință a drepturilor procesuale, cererea fiind promovată tocmai pentru a temporiza soluționarea pe fond a litigiului și pentru a-l împiedica să își exercite propriile drepturi succesorale, precum și încălcarea dispozițiilor art. 14 din Codul civil privind buna-credință și art. 15 din Codul civil privind abuzul de drept. S-a arătat că propria opinie a părții, care nu recunoaște, în pofida unor dispoziții legale exprese, clare și neechivoce, existența unei instituții specifice aplicabile raporturilor juridice stabilite între părțile litigiului - cotitatea disponibilă specială, nu este susținută de una sau mai multe soluții de practică judiciară care să releve soluția propusă de parte, în contradicție cu textul legal, pe noua legislație. Totodată, a învederat că pârâta nu enunță doar o chestiune de drept cu privire la care cere lămurirea modului de interpretare, care, în realitate, nu este controversat, ci supune atenției interpretarea nu numai a dispozițiilor art. 1.090 din Codul civil privind cotitatea disponibilă specială, dar și a câtorva texte din materia succesiunilor care nu sunt controversate, solicitând Înaltei Curți de Casație și Justiție să lămurească noțiunea de soție supraviețuitoare ca moștenitor legal, ce cumulează și calitatea de legatar, la care se referă explicit textul de lege discutat și cota ce i se cuvine, din nou explicită, în situația unui concurs între soțul supraviețuitor desemnat legatar și descendentul din altă relație, exclusiv. Pârâta relevă ca exemplu de soluție aflată în contradicție cu textul de lege și cu cota ce i-a fost recunoscută de instanța de fond o practică notarială, singulară de altfel, un certificat de moștenitor și de legatar ce nu poate fi valorificat, deoarece dispoziția legală în temeiul căreia s-a formulat cererea se referă la necesitatea creării prin intermediul acestei instituții a unei practici judiciare unitare în interpretarea legii de către instanțele judecătorești. Așadar, se opune textului de lege o practică judiciară pe vechea legislație, invocându-se o decizie a fostului Tribunal Suprem din anul 1988, practică paralelă cu situația din litigiu, în care este incident noul Cod civil. În plus, aceasta, în propriul apel, aduce ca argument de practică o soluție a unei instanțe din Arad privitoare la cota concubinului legatar, încercare nereușită, lipsită de consistență prin raportarea la o practică inaplicabilă. În acest context s-a subliniat că cererea formulată este inadmisibilă, fiind susținută de argumente contradictorii privitoare la cote, deoarece se solicită lămurirea și interpretarea dispozițiilor art. 1.090 din Codul civil, care definește cotitatea disponibilă specială a soțului supraviețuitor instituit legatar, ce în concurs, exclusiv cu descendentul din altă relație, poate primi cota de 3/8 din masă, cotitatea disponibilă fiind întotdeauna o cotă fixă, dar în temeiul acestui text cere să i se recunoască cota de 5/8, pe de o parte, iar, pe de altă parte, susține și alte cote ce revin părților, de câte 1/2 parte, ca urmare a reducerii legatului cuprins în testament. Or, câtă vreme art. 1.090 din Codul civil nu a fost modificat și nu a necesitat lămuriri, în practica instanțelor fiind aplicat conform literei legii, nu poate fi reținut pentru o interpretare diferită, dar dorită de apelantă, argumentul din practica Curții Europene a Drepturilor Omului privitor la discriminarea descendenților. În altă ordine de idei s-a precizat că, potrivit exigențelor art. 519 din Codul de procedură civilă privind admisibilitatea unei astfel de cereri, trebuie îndeplinite cinci condiții: pricina în care se ridică chestiunea de drept să fie pendinte pe rolul instanței care o judecă în ultima instanță; sesizarea să privească o chestiune de drept; de lămurirea acesteia să depindă soluționarea pe fond a cauzei; chestiunea de drept să fie una nouă și asupra acestei chestiuni Înalta Curte de Casație și Justiție să nu fi statuat și să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii, în curs de soluționare. Chestiunea de drept trebuie să reprezinte o problemă de interpretare a unei norme juridice, pentru care să fie necesară o rezolvare de principiu, fiind vorba de chestiuni de drept susceptibile de interpretări diferite, care, o dată aplicate în cauze concrete, ar genera o practică neunitară, iar aceste posibile interpretări diferite, doar prefigurate sau deja afirmate în plan doctrinar, trebuie arătate în sesizare, condiție care nu este îndeplinită, deoarece apelanta nu a invocat nicio hotărâre judecătorească într-o cauză concretă care, urmare a altei interpretări a textului de lege, a condus la o altă determinare a cotei ce îi revine apelantei. Mai mult, nu s-a adus în prim plan niciun autor din doctrină care să fi interpretat dispoziția legală într-o altă modalitate decât cea arătată explicit de textul de lege. Dimpotrivă, toți autorii cunoscuți în materia succesiunilor, precum și formatorii în materie au o interpretare unitară și consecventă a textului discutat, punând în lumină, constant în timp, aceeași interpretare, textul de lege fiind departe de a fi ambiguu, echivoc, astfel încât să se impună, pentru o interpretare unitară, intervenția Înaltei Curți de Casație și Justiție. Referitor la condiția noutății chestiunii de drept a arătat că atât timp cât textul de lege în sine nu oferă niciun indiciu, s-ar putea presupune că respectiva problemă de drept nu a fost soluționată deja, aceasta în condițiile în care textul de lege impune interpretarea sau că este vorba de o reglementare nouă sau o modificare a unei reglementări vechi. Fără a absolutiza criteriul vechimii chestiunii de drept a cărei lămurire se solicită pe calea sesizării, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, dar și fără a-l raporta exclusiv la data adoptării actului normativ supus dezbaterii, ceea ce este important sub acest aspect sunt existența și dezvoltarea unei jurisprudențe continue și necontradictorii, aspect confirmat în materia discutată în cererea de sesizare. Prin urmare, s-a apreciat că acest caracter de noutate se pierde pe măsură ce chestiunea de drept a primit o dezlegare din partea instanțelor, în urma unei interpretări adecvate, iar eventualele opinii jurisprudențiale izolate sau pur subiective nu ar putea constitui temei declanșator al mecanismului pronunțării unei hotărâri prealabile, în această ordine de idei nemaiprezentând relevanță faptul că Înalta Curte de Casație și Justiție nu a dezlegat printr-un recurs în interesul legii chestiunea de drept în discuție. Totodată, s-a menționat că ceea ce se solicită, de fapt, este interpretarea unei dispoziții legale care nu comportă o reală dificultate, tocmai din cauza împrejurării că problema supusă analizei nu implică noutate. În plus, nu este vorba despre deducerea spre interpretare a unor texte de lege lacunare ori controversate care să necesite interpretarea prin hotărâre prealabilă. Nu în ultimul rând, a considerat că se pune problema eficientei sesizări raportată la rezolvarea litigiului în care a intervenit, adică a aptitudinii procedurii de a-și atinge scopul, câtă vreme nu este identificată o problemă de drept care să necesite cu pregnanță a fi lămurită, care să prezinte o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenția instanței supreme în scopul rezolvării de principiu a chestiunii de drept. ... ...