Decizia ÎCCJ nr. 81/2018 (HP)Punctul IV

ÎCCJ · hotărâre prealabilă · 26.11.2018 · dosar 1.659/87/2017
Punctul IV
IV. Punctul de vedere al părților cu privire la dezlegarea chestiunii de drept 14. Apelantul-reclamant, cel care a solicitat formularea unei sesizări pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile, a arătat că prevederile din lege nu stabilesc care sunt situațiile corespunzătoare fiecărui pensionar, iar, în cazul său, dat fiind faptul că, prin Sentința civilă nr. 337 din 26 ianuarie 2011, pronunțată de Tribunalul Teleorman, s-a stabilit cu putere de lucru judecat că stagiul de cotizare este de 20 de ani, casa teritorială de pensii ar fi trebuit să aibă în vedere la stabilirea punctajului mediu anual acest titlu executoriu. ... 15. Apelantul-reclamant a apreciat că excepția prevăzută la art. 134 din Normele de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010 nu este prevăzută și în lege, astfel încât se încalcă prevederile art. 4 și art. 13 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 24/2000). ... 16. În opinia sa, scopul Legii nr. 192/2015 pentru completarea Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice (Legea nr. 192/2015), prin care s-a introdus art. 169^1, a fost acela de a se elimina discriminările apărute în calculul pensiei unor pensionari care au lucrat în condiții speciale și care, de-a lungul anilor, conform reglementărilor legale privind calculul pensiilor, au ajuns să aibă, pentru aceleași condiții grele de muncă și aceiași ani de cotizație, pensii diferite. ... 17. Prin urmare, legiuitorul a urmărit o egalizare a drepturilor pensionarilor aflați în aceeași situație, și nu o diferențiere între aceștia, sens în care a intenționat ca modalitatea de calcul avută în vedere să fie aceeași pentru toți, pârâta având obligația să aplice un stagiu de cotizare de 20 de ani, și nu pe cel general de 35 de ani. ... 18. Apelantul-reclamant a mai arătat că, în opinia sa, dispozițiile art. 169^1 alin. (3) din Legea nr. 263/2010 trebuie interpretate în sensul că stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis în intervalul 1 iulie 1977-31 martie 2001 și care și-au desfășurat activitatea în grupe speciale de muncă să fie cel reglementat de Legea nr. 3/1977 privind pensiile de asigurări sociale de stat și asistență socială, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 3/1977), aceasta fiind legea sub imperiul căreia a fost emisă prima decizie de pensionare în cazul său. ... 19. Intimata-pârâtă nu a formulat un punct de vedere asupra chestiunii de drept. ... 20. După comunicarea raportului întocmit de judecătorii-raportori, potrivit dispozițiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, a fost depus un punct de vedere de către intimata-pârâtă Casa Județeană de Pensii Teleorman prin care a solicitat respingerea, ca inadmisibilă, a sesizării privind pronunțarea unei hotărâri prealabile, având în vedere că Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept deja a statuat asupra acestei chestiuni de drept prin Decizia nr. 69 din 15 octombrie 2018, pronunțată în Dosarul nr. 1.915/1/2018. ... ...
Sursa oficială ↗