Decizia ÎCCJ nr. 83/2018 (HP)Punctul V

V. Punctul de vedere al titularului sesizării cu privire la dezlegarea chestiunii de drept 41. Completul de judecată al Curții de Apel București - Secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale a arătat că problema de drept supusă analizei se referă la împrejurarea supraviețuirii juridice a drepturilor reglementate pentru salariații din instituțiile din domeniul de activitate cultură (în speță, angajați ai Operei Naționale București) prin Legea nr. 353/2007 - rămasă neaplicată, în fapt, în perioada de până la data de 31 decembrie 2009, în ceea ce privește modul de calcul al drepturilor salariale ale angajaților Operei Naționale București - după data de 1 ianuarie 2010, ce a reprezentat momentul intrării în vigoare a Legii-cadru nr. 330/2009, continuând apoi cu data intrării în vigoare a Legii nr. 285/2010, respectiv 1 ianuarie 2011, precum și ulterior, în intervalul 2011-2017, ca urmare a intrării succesive în vigoare a actelor normative care au privit reglementarea punctuală/anuală a salarizării personalului din instituțiile bugetare. ... 42. De asemenea, pornind de la problema datorării sau nu a acestor drepturi salariale, în prezenta cauză, s-a evidențiat și o problemă de drept subsecventă, dar aflată într-o evidentă conexiune cu dezlegarea ce se va da primei probleme de drept, și anume dacă dispozițiile Legii nr. 353/2007 trebuiau aplicate în intervalul 1 ianuarie 2009-31 decembrie 2009 și, ulterior, regăsite, în concret, în modul de calcul al salariilor, după data de 1 ianuarie 2010, ce hotărâre de Guvern ar trebui avută în vedere în ceea ce privește evaluarea personalului artistic, pentru stabilirea drepturilor salariale, față de împrejurarea că Hotărârea Guvernului nr. 1.672/2008 a fost anulată (în primă instanță, de către Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin Sentința civilă nr. 2.878 din 9 iulie 2009, pronunțată în Dosarul nr. 1.601/2/2009, soluție menținută în recurs de către Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal, prin Decizia nr. 2.286 din 4 mai 2010), iar o altă hotărâre de Guvern nu a mai a fost ulterior emisă până la intrarea în vigoare a Legii-cadru nr. 330/2009, care a abrogat dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 21/2007 (astfel cum au fost acestea modificate și completate prin Legea nr. 353/2007) în ceea ce privește instituirea sistemului derogatoriu de salarizare. ... 43. Drepturile salariale al căror izvor ar trebui căutat, conform susținerilor intimaților-reclamanți, la nivelul anului 2009, în raport cu dispozițiile art. 15^1 din Ordonanța Guvernului nr. 21/2007 și cu împrejurarea intrării în vigoare a Hotărârii Guvernului nr. 1.672/2008 abia la data de 1 ianuarie 2009, nu au fost acordate reclamanților nici în cursul anului 2009 și nici ulterior, asupra acestui aspect nesubzistând diferențe de opinie între părți. ... 44. Prin urmare, la nivelul anului 2010, atunci când a intrat în vigoare Legea-cadru nr. 330/2009, și prevederile art. 15^1 din Ordonanța Guvernului nr. 21/2007, articol nou introdus prin Legea nr. 353/2007, au fost abrogate în mod expres, intimații-reclamanți nu aveau în plată acele drepturi, ci doar dreptul de a acționa în instanță pentru a obține un calcul corect al respectivelor drepturi. ... 45. Art. 30 din Legea-cadru nr. 330/2009 se referă la ipoteza păstrării salariilor aflate în plată, or, așa cum s-a arătat în cele ce preced, aceste drepturi salariale, pretinse de către reclamanți abia la nivelul anului 2017, nu subzistau în plată, în mod efectiv, în cursul anului 2009, iar dreptul la acțiune al reclamanților intimați cu privire la schimbarea modului de calcul al drepturilor salariale s-a prescris, cel mai târziu, la data de 31 decembrie 2012 (față de susținerea potrivit căreia modul de calcul, reglementat prin art. 15^1 din Ordonanța Guvernului nr. 21/2007 și detaliat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.672/2008, trebuia avut în vedere la stabilirea drepturilor salariale în perioada 1 ianuarie 2009-31 decembrie 2009). Ulterior acestei date, cât timp nu mai poate fi vorba despre un drept la acțiune în privința obligării angajatorului la un alt mod de calcul al drepturilor salariale, prin aplicarea altor dispoziții legale decât cele avute în vedere, nu poate subzista distinct de această împrejurare nici protecția juridică (materializată prin pronunțarea unei hotărâri judecătorești) pentru drepturi izvorâte direct dintr-un drept la acțiune neexercitat în intervalul cuprins între 1 ianuarie 2009 și 31 decembrie 2012, chiar dacă, strict din perspectiva evitării invocării de către partea adversă a prescripției dreptului material la acțiune, reclamanții intimați au solicitat aceste drepturi numai pentru intervalul de trei ani, anterior datei înregistrării acțiunii pe rolul Tribunalului București, în anul 2017. ... 46. Numai că aceste drepturi salariale ar fi trebuit să aibă, ca justificare procesuală, exercitarea dreptului material la acțiune în privința dreptului la calcularea corectă a unor drepturi salariale în interiorul termenului de trei ani de la data aplicării actului normativ invocat ca temei al calcului, termen în care reclamanții intimați au rămas în pasivitate, astfel că, la nivelul anului 2017, o instanță judecătorească nu le mai poate recunoaște un efect (și anume, dreptul la calcularea corectă a unor drepturi salariale începând cu anul 2014) cât timp reclamanții intimați nu au acționat, în interiorul termenului legal de prescripție, în privința dreptului material la acțiune care privea chiar calculul inițial al drepturilor, chiar inexistența acestui calcul stând la baza pretinderii drepturilor în anii subsecvenți anului 2014, așa cum rezultă indubitabil din motivarea cererii de chemare în judecată din prezenta cauză. ... 47. În speță, practic, pretinderea drepturilor aferente intervalului 1 martie 2014-1 martie 2017 este rezultatul invocării „în cascadă“ a unor dispoziții legale care nu au fost aplicate de la bun început, respectiv începând cu data de 1 ianuarie 2009 și care au rămas neaplicate, în privința obiectului lor, respectiv un nou mod de calcul al drepturilor salariale, pe toată perioada în care salariații puteau acționa în instanță pentru a pretinde un calcul corect al acestor drepturi, calcul ce ar fi stat la baza acordării, mai târziu, respectiv, aferent intervalului precizat în petitul cererii de chemare în judecată, a drepturilor pretinse. ... 48. În ceea ce privește invocarea de către reclamanții intimați a principiului nediscriminării s-a arătat că ar trebui să subziste o diferență nejustificată de tratament între salariații din ramura cultură care primesc drepturile salariale calculate potrivit dispozițiilor Legii nr. 353/2007 și după data de 1 ianuarie 2010 și cei care nu le primesc la fel calculate. ... 49. Or, o asemenea diferență nejustificată nu subzistă pentru că salariații din ramura cultură care primesc, în prezent, drepturile salariale calculate potrivit dispozițiilor Legii nr. 353/2007 și după data de 1 ianuarie 2010 au acționat în instanță, câștigând acest drept în urma unei hotărâri judecătorești prin care pretențiile le-au fost admise, iar nu ca urmare a interpretării și aplicării dispozițiilor legale, în mod diferit, de către angajatori, după cum cei care au achitat alte drepturi salariale (mai mari decât cele acordate reclamanților intimați) au urmat o asemenea conduită pentru că au fost obligați prin hotărâri judecătorești punctuale care nu își extind efectele și asupra celor care nu au ieșit din pasivitate mai devreme (cum este și cazul reclamanților intimați din prezenta cauză care nu au acționat pe tot parcursul intervalului cuprins între 1 ianuarie 2009 și finalul anului 2012). ... 50. Nimic de natură obiectivă nu i-a împiedicat - dimpotrivă, chiar legea, respectiv Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare (Codul muncii), le permitea - pe reclamanți să își exercite dreptul de a sesiza instanța de judecată competentă în intervalul de trei ani de la data indicată chiar de reclamanții intimați ca fiind data izvorului de drept al pretențiilor formulate. ... 51. Faptul că reclamanții intimați au solicitat doar drepturile salariale aferente unui interval de trei ani, anterior datei formulării cererii de chemare în judecată, nu e definitoriu în cauză și, de altfel, a fost și infirmat, parțial, de dispozitivul sentinței pronunțate de Tribunalul București, aceștia nedeclarând apel în cauză în ceea ce privește reținerea, de către instanța de fond, pentru un anumit interval, a incidenței prescrierii dreptului material la acțiune pentru pretențiile ce au format obiectul acțiunii. ... 52. Prin acest „artificiu“, reclamanții au încercat, în realitate, să își mascheze conduita pasivă în decursul intervalului amintit în considerentele ce preced - nesolicitând plata unor diferențe salariale pentru respectivul interval - în condițiile în care pretinderea și eventuala câștigare a unor diferențe de drepturi salariale pentru un interval de trei ani înseamnă, în termeni de apreciere asupra urmării unei conduite procesuale pragmatice, oricum, mai mult decât pretinderea acestora aferent unui interval mai lung care ar fi adus în discuție, mult mai evident, problema pasivității intimaților reclamanți în intervalul de trei ani de la data la care pretind că li s-a născut dreptul de a fi salarizați între alte limite decât restul personalului bugetar. ... 53. În privința celei de-a doua întrebări, aceasta ar deveni redundantă dacă Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ar aprecia punctul de vedere exprimat în cele ce preced, ca întemeiat, sau dacă ar decide, în lumina altor considerente, că reclamanții intimați nu pot pretinde, ulterior datei de 1 ianuarie 2010, ca, în calculul drepturilor lor salariale, să fie aplicat art. 15^1 din Ordonanța Guvernului nr. 21/2007, astfel cum a fost aceasta modificată și completată prin Legea nr. 353/2007. ... 54. Însă, în măsura în care Înalta Curte de Casație și Justiție va statua că prevederile art. 15^1 din Ordonanța Guvernului nr. 21/2007 ar fi trebuit să se aplice, din perspectiva modului de calcul al drepturilor salariale, și după data de 1 ianuarie 2010, problema actului normativ în raport cu care ar fi trebuit realizată evaluarea profesională a salariaților Operei Naționale București, în anul 2009, redevine una de actualitate și de interes deosebit pentru soluționarea cauzei deduse judecății. ... 55. Contrar celor reținute în acest sens de către Curtea de Apel București într-o cauză similară, completul de judecată care a formulat prezenta sesizare pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile, plecând de la faptul că părțile din prezenta cauză au fost terți față de litigiul soluționat irevocabil prin Decizia civilă nr. 2.286 din 4 mai 2010, pronunțată în Dosarul nr. 1.601/2/2009 de către Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal, rezultă că anularea hotărârii Guvernului a produs efecte în ceea ce îi privea doar de la data pronunțării deciziei de către instanța supremă, ceea ce înseamnă că evaluarea personalului trebuia făcută, pentru anul 2009, în baza Hotărârii Guvernului nr. 1.672/2008, apelanta-pârâtă Opera Națională București neputându-se prevala de anularea hotărârii Guvernului în anul 2010, deoarece, pentru ea și pentru reclamanți, această anulare din anul 2010 a produs efecte doar pentru viitor, în timp ce obligația sa de evaluare a rămas una anuală, iar, aferent anului 2009, la finalul anului 2009 - începutul anului 2010, ea ar fi trebuit să se realizeze potrivit hotărârii Guvernului ulterior anulate. ... 56. În opinia completului de judecată al instanței de sesizare, principial, lipsa unei hotărâri a Guvernului (justificată, în prezenta cauză, în chip particular, prin cronologia evenimentelor, generată de faptul că, la data la care a produs efecte definitive anularea hotărârii Guvernului mai sus amintite, fusese deja abrogată prevederea din corpul legii care făcea utilă o astfel de hotărâre de Guvern) și/sau a unui ordin al ministrului culturii și identității naționale nu poate fi imputată salariaților și nu poate produce efecte negative - recunoscute ca legale printr-o hotărâre judecătorească - manifestate prin menținerea unui nivel de salarizare prin care, practic, nu au fost niciodată puse în aplicare dispoziții legale exprese care recunoșteau dreptul salariaților din instituțiile de cultură de a fi salarizați în mod diferit față de restul personalului din sistemul bugetar, pentru că, altminteri, s-ar recunoaște dreptul unei instituții de a nu respecta legea, prin simpla ignorare a atribuțiilor ce îi revin (respectiv atribuția de a emite o hotărâre de Guvern sau un ordin de ministru) până la momentul în care legea anterioară (nepusă, în realitate, în aplicare, tocmai ca efect al inacțiunii mai susamintite) ar fi abrogată. ... ...