Decizia CCR nr. 183/2025Punctul 8

8. Deși Decizia nr. 740 din 3 noiembrie 2015 se referă la modalitatea imperativă de interpretare a dispozițiilor art. 23 alin. (5) din Constituție din perspectiva termenului de 180 de zile în sensul că la calculul acestuia se impune necesitatea de a analiza cumulativ și similar cele două măsuri preventive privative de liberate, autorul excepției arată că același raționament al Curții Constituționale se menține, mutatis mutandis, și cu privire la termenul de 30 de zile prevăzut de art. 233 alin. (2) din Codul de procedură penală, pe care Curtea nu l-a analizat cu același prilej întrucât nu a fost învestită în acest sens. De altfel, atât jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în materia art. 5 din Convenție, cât și cea a Înaltei Curți de Casație și Justiție (Decizia nr. 22 din 12 octombrie 2009, pronunțată într-un recurs în interesul legii) converg spre aceeași concluzie, respectiv a similitudinii sub toate aspectele dintre cele două măsuri preventive privative de libertate - arestarea preventivă și arestul la domiciliu. Același raționament a fost urmat de legiuitorul român de această dată la reglementarea art. 72 din Codul penal, prin care a dispus cu privire la computarea duratei măsurilor preventive privative de libertate și în care se stabilește că perioada în care o persoană a fost supusă unei măsuri preventive privative de libertate se scade din durata pedepsei închisorii pronunțate. ...