Decizia CCR nr. 22/2025Punctul 10

10. Prezenta opinie are în vedere și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO), care a statuat că libertatea de exprimare reprezintă unul dintre fundamentele esențiale ale oricărei societăți democratice, constituind o condiție primordială atât pentru progresul acesteia, cât și pentru dezvoltarea individuală a fiecărei persoane. Sub rezerva prevederilor paragrafului 2 al articolului 10 (limitele dreptului la liberă exprimare), această libertate nu se limitează doar la „informațiile“ sau „ideile“ care sunt primite favorabil ori considerate inofensive sau neutre, ci se extinde și asupra celor care ofensează, șochează sau neliniștesc (Handyside c. Marea Britanie, Féret c. Belgia). În Cauza Sanchez c. Franța (2023) , Curtea Europeană a Drepturilor Omului a considerat că nu este o încălcare a art. 10 din Convenție privind libertatea de exprimare atunci când ingerința în libertatea de exprimare a fost expres „prevăzută de lege“ și „necesară într-o societate democratică“ (articolul 10 § 2). CEDO a considerat că deciziile instanțelor franceze care au sancționat încălcarea limitelor libertății de exprimare a unui politician pentru comentariile ilegale postate de terți, înaintea alegerilor pe pagina sa de Facebook, au fost justificate și proporționale în contextul protejării drepturilor altora și prevenirii tulburărilor și infracțiunilor. CEDO a constatat că ingerința în libertatea de exprimare a unei persoane era prevăzută de lege, urmărea un scop legitim, iar sancționarea încălcării limitelor libertății de exprimare a fost rezultatul derulării unor proceduri judiciare în fața instanțelor naționale și concretizate prin hotărâri judecătorești definitive. Într-un raționament similar, în Cauza Féret c. Belgia, CEDO a constatat că libertatea de exprimare a politicienilor nu poate fi absolută, aceștia având o responsabilitate socială mai mare întrucât influențează opinia publică, iar în cauză discursul politic prin care se instiga la ură și la intoleranță nu merita protecție sporită și trebuia sancționat, întrucât afecta ordinea publică și drepturile altor persoane și submina democrația. În consecință, CEDO recunoaște posibilitatea de a se dispune interdicția de a candida ca pedeapsă complementară unei pedepse penale pronunțate de o instanță judecătorească după derularea unui proces în care au fost respectate garanțiile procesuale ale persoanei condamnate. ...