Decizia CCR nr. 16/2025Punctul 7
- Curtea
- CCR
- Tipul
- decizie de neconstituționalitate
- Data
- 16.03.2025
- Dosarul
- 1.003F/2025
7. Se prezintă o serie de presupuse fapte, luări de poziții și declarații ale domnului Dan Nicușor-Daniel, apreciate de contestatar ca fiind împotriva ordinii și valorilor înscrise în Constituție, și anume: legăturile cu anumiți oameni de afaceri cu interese ostile României și suspiciunea de finanțare a campaniei electorale din surse străine, implicarea, în calitate de activist de mediu și președinte al Asociației „Salvați Bucureștiul“, în protestele de la Pungești, județul Vaslui, organizate în anii 2013-2014 împotriva exploatării gazelor de șist, favorizarea unor interese imobiliare private și a unor acte de corupție în administrația Bucureștiului, încălcarea securității naționale, acționând ca un agent de influență al unui stat străin, încălcarea, în cadrul alegerilor locale din anul 2024, a prevederilor Legii nr. 334/2006, ceea ce creează aceeași suspiciune și în actuala precampanie prezidențială, existând prezumția rezonabilă a implicării unor fonduri ilicite ori străine. ...
Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.
Ai o întrebare despre această decizie?
Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.